Stilul de viață din Game of Thrones

Bănuiesc că, atunci când nu sunt ocupați să fie în mijlocul acțiunii, oamenii care trăiesc prin Westeros și Essos își duc viața destul de previzibil.

Dacă un personaj se plimbă singur sau cu maximum 2-3 oameni:

„Lalalala, ce zi frumoasă, nu se întâmplă nimic. Ce frumoasă e pădurea asta. Ce peisaj! Ce flori! Ce frunze! Ce zăpadă! Ce pietre! Nu s-a mai întâmplat nimic în viața mea de multă vreme, cred că m-au dat ăștia dispărut. Dar ce simt eu aici?! În vânticelul ăsta care bate acum e un iz de narrativum, elementul povestirii! Oh, iată! Cineva trebuie salvat la mustață! Atenție, viiiiiiiiiin!”

Dacă un personaj are o armată:

„Lalalala, ce zi frumoasă, nu se întâmplă nimic. Ce frumoasă e pădurea asta. Ce peisaj! Ce flori! Ce frunze! Ce zăpadă! Ce pietre! Purced la drum alături de credincioșii mei oșteni. Dar ce simt eu aici?! În vânticelul ăsta care bate acum e un iz de narrativum, elementul povestirii! Pe cai, voinicii mei! Cineva trebuie salvat la mustață! Atenție, viiiiiiiiiin!”

Apoi poate să ajungă fix la țanc sau cu o clipă prea târziu, ca să fie tragic. Singurul care nu știe pe ce lume trăiește e Jaime, care credea sincer că Sansa era moartă în ciuda faptului că n-a murit fix în fața lui, ca să-l marcheze emoțional pentru eternitate (unde eternitatea este egală cu unul sau două episoade).

„Cum adică, nu pot să mă întoc încă în Westeros pentru că nu pot salva la mustață pe nimeni?!”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *