Trenuri și plictis

Mi-am luat o vacanță scurtă și mă îndrept voinicește spre un oraș aflat la câteva ore bune de Brașov. Știu că mersul cu trenul durează, așa că mi-am luat cărți cu mine, pentru că de multă vreme voiam să stau să mă bag cu nasul în povești fără să trebuiască să preiau vreun proiect urgent.

Sunt în compartiment cu un domn în vârstă bine, pensionar singur care nu are nimic de făcut decât să se uite pe fereastră. După un schimb de politețuri, am aflat că avem aceeași destinație, dar el vine de mai departe. Apoi eu m-am întors la cărțile mele, iar el s-a întors la uitatul pe fereastră. 

Și mi-am dat seama de un lucru.

N-am văzut pensionari cu cărți pe trenuri sau autobuze. Teoretic, ei sunt din generația care citea, care dădea și primea cărți la orice ocazie mai răsărită, pentru că nu era altceva de dat. Sigur, sunt bătrâni și în mare parte săraci acum, dar anticariatele vând volume la prețuri de nimic – iar bibliotecile, așa cum sunt ele, încă există. Știu pensionari cu câteva rafturi de cărți acasă pe care le au de pe vremea când munceau și ziceau că or citi când ies la pensie.

Să fie aversiunea față de citit atât de mare încât să prefere să stea degeaba 10 ore? Să le fi ieșit atât de tare din uz ideea de citit încât să uite că e o opțiune? 

Nici măcar nu e vorba de citit ca nu știu ce activitate cultă aici, ci doar de faptul că sunt ore multe de stat degeaba, în care singura alternativă e să studiezi dealurile din Podișul Transilvaniei și să numeri petele de pe podea.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *