Ce-a mai fost pe la Gaudeamus 2016

Prima oară am fost la târgul de carte Gaudeamus acum câțiva ani buni, când eram prin facultate. Știu că m-a șocat atunci cât de mare e pavilionul central de la Romexpo și faptul că de fiecare dată când crezi că ai văzut tot ce era de văzut, descoperi că de fapt ai uitat să mergi pe un arc de cerc de pe nivelul aflat cel mai sus, sau că ai ratat vreo trei standuri din exteriorul nivelului de jos.

Anul ăsta a fost o aglomerație de nedescris – chiar și pentru ziua de sâmbătă, care e cea mai aglomerată prin tradiție. M-am trezit că nu puteam trece de locuri unde se țineau lansări de carte pentru că erau grupuri care staționau înghesuite și m-am dus la ultimul nivel de sus dintr-o vagă amintire că acolo se putea respira (și m-am înșelat). N-am reușit să văd totul, parțial pentru că trebuia să mă întorc la Brașov, parțial pentru că a trebuit să ies din pavilion ca să respir.

Lansările

Pentru prima oară, chiar am vrut să ajung și la niscaiva evenimente din târg – de exemplu, la lansarea cărții „Poezii pentru văduve”, de Marcica Belearta, prietena mea cu care joc ARAM la greu în League of Legends. Mi-a scris în dedicație că sunt „best tank ever”, așa că mi-am jurat solemn că o să-mi cumpăr toți tancii din League of Legends, numai ca să joc cu ea.

Poeziile sunt cu umor negru, sadic și-un pic trist. Luați un limerick (nu știu dacă „limerick” are traducere în română, dar e duminică și căutarea termenului ar semăna prea mult cu munca acum):

Bunica o mers pân-afară
De fapt avea treabă-n cămară
Cu-n domn s-a-ntâlnit
Alzheimer numit
Și cu el o vorbit
Până-n seară.

Am fost și la lansarea „Arhanghelului Raul”, de Ovidiu Eftimie, dar de cartea lui am mai vorbit, nu mai vorbesc iar.

Pentru că spațiul de la târg e cum e (aglomerat, înghesuit și dacă te oprești să asculți se împiedică lumea de tine), lansările au fost scurte. Fără discursuri lungi, fără luxuri gen scaune. Toată lumea în picioare, înghesuită, cineva spune trei cuvinte la un microfon, apoi se trece repede la autografe. Bine, asta a fost aici, prin alte părți păreau să se lungească vorbitorii.

Cărțile și oamenii

Ca de obicei, am făcut ture pe la standurile mari, să văd noutățile, reducerile și cărțile pe care le-am ratat mai demult. Am înhățat „Cele o sută de mii de regate” de N.K. Jemisin, scoasă de curând la Editura Paladin, am căscat ochii pe la Nemira unde am văzut un pachet de Abercrombie și m-am învârtit de colo-colo.

Am dat de cărți în engleză pe la Nautilus 1)„Știi că ăștia nu-s legați de colecția Nautilus de la Nemira, nu?” „Da, știu, sunt o librărie mică de tot de pe lângă Aviatorilor care aduce tot felul de cărți străine mișto – dă și tu din coate să ajungem până acolo” și pe la Okian – și pe la unii pe care nu mai știu cum îi cheamă, dar care aveau cărți cu arta din Alice: Madness Returns și Tomb Raider – și „Fantastic Beasts and Where to Find Them”, scenariul noului film din universul Harry Potter. Am rămas șocată să văd că l-au adus a doua zi după lansarea internațională. Cum? Cuuum?! Prin miracol, uite cum.

Am zâmbit cu gura până la urechi când am urcat scările printre elevi care își arătau unii altora cărțile cumpărate. Am zărit printre volumele lor câte ceva de Cassandra Clare, care nu e tocmai autoarea mea favorită, dar m-am bucurat să știu că vechea tradiție a cititului entuziast de literatură de calitate îndoielnică continuă și printre generațiile mai noi. Pe vremea noastră era Anne Rice, iar când eram copii erau super-optimismele gen „Micul Lord Fauntleroy” și „Polyanna”. Torța noastră e transmisă generațiile viitoare, care probabil că s-ar supăra să afle că le îndrăgesc și că spun în aceeași suflare că Cassandra Clare scrie prost. Tehehe, sunt o babă enervantă, care-și începe cariera devreme.

Când coboram alte scări, auzeam un individ de la o lansare (deci la microfon, deci bubuind) spunând acuzator că dintre cei prezenți la Gaudeamus există doar o subclasă mică ce cumpără cărți; iar din acea subclasă, există una și mai mică ce le și citește. Era ca un profet supărat, tuna și fulgera. N-am stat să-l ascult, dar l-am visat când picoteam pe tren spre casă și eram semi-trează și mi-o luase imaginația razna. În semi-visul meu, avea mustăți lungi și ochi sălbatici, ieșiți din orbite de furie, și striga deasupra apelor ce se despărțeau ca să-i facă loc: iar dintre cei ce citesc, puțini sunt cei care înțeleg! Iar dintre cei ce înțeleg, puțini sunt cei care apreciază! Iar dintre cei ce apreciază… Și tot tria neliterații păgâni de literați, până când doar lui îi mai rămânea raiul literaturii. Amin.

Și că tot vorbeam de categorii de cititori, când am luat autobuzul spre gară a nimerit lângă două băbuțe simpatice, care aveau plase de cărți prin care întrezăream Ken Follett. Pentru că da, trag cu ochiul la ce-au cumpărat alții, ca să știu ce se mai citește.

Una peste alta, m-am dus cu rucsacul gol, m-am întors cu el plin și acum nu vreau nimic mai mult decât să stau și să nu fac altceva decât să citesc timp de vreo săptămână. Bine, nu e o chestie pe care s-o pot pune în aplicare, dar aș vrea.

References   [ + ]

1. „Știi că ăștia nu-s legați de colecția Nautilus de la Nemira, nu?” „Da, știu, sunt o librărie mică de tot de pe lângă Aviatorilor care aduce tot felul de cărți străine mișto – dă și tu din coate să ajungem până acolo”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *