Sirop în ficțiune

De multă vreme încoace, încă de pe vremea când lucram ca scenaristă în primul an de facultate, am remarcat că mulți dintre cei care vor să atragă un public feminin încep să toarne tone de sirop în ceea ce scriu.

„O,” zic ei, „hai să fie cu dragoste și iubire și multe declarații și lacrimi. Ca un roman de dragoste sau ceva. Chit că povestea asta e despre sărăcie/filozofie/bătăi între coloniști spațiali.”

Au prins oarecum ideea că romanele de dragoste au un public larg și vor să-l agațe cumva, dar ratează ideea și toarnă doar siropul. Nu sunt eu mare fană de romane de dragoste, dar cam pricep care e faza: sunt fantezii în care eroinele sunt descurcărețe/inteligente/mai frumoase decât cred/apreciate/magice/ce-o fi, iar eroii se dau peste cap să le cucerească după ce le descoperă calitățile. E vorba de o relație între două persoane (oricât de idealizate sau enervante ar fi), iar fără partea asta de construire a relației, siropul e cam apă de ploaie.

Bănuiesc că un echivalent ar fi exploziile de mașini puse gratuit prin filme. Cum să faci Notting Hill interesant pentru bărbați? Hugh Grant e pilot de mașini de curse în timpul liber; nimănui nu-i pasă, dar avem 10 minute de Formula N. Dirty Dancing? Când Baby învață să danseze, are parte de un montaj de luptă în care coboară pe frânghii în mijlocul sălii de dans, ca într-un fel de Mission: Impossible. Pregătirea respectivă n-are legătură cu nimic.

Evident că doritorii de sirop/acțiune nu se duc să citească o carte/vadă un film despre cu totul altceva, în ideea că o să aibă și o parte menită să-i atragă pe ei. Pot oricând să citească/vadă ceva care să fie cap-coadă ce-și doresc.

Așa că siropul respectiv e tot degeaba.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *