Cel mai prost rezumat al Moromeților

Eu n-am citit niciodată „Moromeții”. Știu că era în programă, am discutat de ea la școală, dar nu puteai să mă convingi să citesc chestiile de la ora de română nici picată cu ceară. Așa că toate cunoștințele mele legate de cartea respectivă se rezumă la: „Un țăran cu un ziar nu este un intelectual.”

Azi mi-am pus o întrebare încuietoare: când se petrecea acțiunea din „Moromeții”? Pentru că uitasem complet că unii scriseseră la Bac că e „roman interbelic”, am intrat pe Wikipedia. Apropo, Wiki e o sursă de informații pe care nu e cazul să te bazezi mereu, dar care ajută când ai o întrebare punctuală de cultură generală.

Aceasta este pagina romanului „Moromeții” de pe Wikipedia. Este cea mai proastă pagină de Wiki pe care am văzut-o de multă vreme. Încalcă aproape toate regulile, dar, în ciuda acestui fapt și în ciuda faptului că a fost modificată și remodificată de 5 ani de zile încoace, prostiile scrise în „Istoricul publicației” continuă să rămână.

Nu e un articol de enciclopedie, din care se afli când se petrece acțiunea, care sunt personajele și ce se întâmplă. Nu, e o cronică prost scrisă în care Marin Preda e urcat pe soclu.

Marin Preda a trebuit să-și taie toate punțile de întoarcere spre țărănie și spre sat. Copilul, tânărul și poate chiar omul matur Marin Preda a trăit o dramă tipică pentru generația sa. De la 10 ani își dorește să nu mai fie țăran.

Eu de aici înțeleg că i-a luat foarte mult timp să învețe să nu mai scuipe cojile de semințe pe stradă, dar n-a fost atestat documentar când anume a scăpat de viciu.

Însă viața avea să-i rezerve surpriza paradoxului de a izbuti ca om și ca scriitor tocmai în ceea ce încercase să nege odată, adică în asumarea unei condiții țărănești.

Pentru că cei care scriu despre viața la țară și-au asumat condiția țărănească. Se știe, de altfel, că Isaac Asimov și-a asumat condiția de astronaut, Jack London pe cea de lup, iar Tolkien pe cea de hobbit.

Ca și în alte cazuri ale altor scriitori, romanul cel mai important al lui Preda este anticipat și pregătit de nuvelele sale.

Niște cercetători au descoperit că acest lucru ar putea fi adevărat, conform unor studii făcute la un moment dat la niște anumite standarde. Mai multe detalii, nicăieri.

Marin Preda face din țăranul Moromete un individ cu o viață psihologică normală, apt prin aceasta de a deveni erou de proză modernă

Spre deosebire de personaje cu vieți psihologice anormale, ca a lui Humbert Humbert din „Lolita”, acest roman medieval publicat în 1955.

Aspre, dure, polemice sunt aproape toate bucățile din volumul de debut, încărcate de un patetism anume, antiidilizante, respirând efortul smulgerii din țărănie, a cuceririi vieții și carierei ca pe o pradă.

Pentru că toate propozițiile de mai sus se succed în articol, aproape că s-ar crede că „Moromeții” e volumul lui de debut și că a fost publicat pe bucăți și bucățele răspândite care încotro. Ha, ha, v-a păcălit! Această propoziție vorbește despre cu totul altceva, dar n-are nimeni nivelul să priceapă despre ce.

Calul a fost scrisă cu o duritate pe care a pierdut-o ulteior (a fost citită chiar în fața lui Eugen Lovinescu care a recunoscut imediat talentul lui Preda, dar căruia nu i-a smuls de cât un evaziv „Hm!….Descriptiv!”)

Naratorul omniscient al acestei cronici știe exact ce-i trecea prin cap lui Lovinescu când spunea două cuvinte. Apropo, nu știu care-i faza cu „Calul”, presupun că e alt text de-al lui. Sau nu. Poate e în „Moromeții”. Sau nu. Poate că Preda a editat textul și l-a făcut mai puțin dur ulterior. Sau poate că Preda însuși a început să scrie mai dur după.

Am impresia că articolul e întreținut de o grupare malefică de profesori de română care nu vor să devină redundanți. Sau de oameni care n-au prea priceput care e diferența dintre detalii concrete și aprecieri de valoare.

Eh, măcar aflăm din articol că „Moromeții” are 21 de centimetri.

Și un ultim citat:

Dacă Mihail Sadoveanu și Ion Creangă compliniseră artisitic varianta moldovenească a mentalității rurale, Marin Preda apare pentru provincia sudică drept novator prin plăcerea disimulării și a „teatrului în teatru”, prin viziunea ironico-sarcastică și prin atmosfera colocvială a scrisului. Niculae, însoțindu-l mai târziu pe tatăl său într-o călătorie asemănătoare, rămâne dezamăgit; întâmplările îi păreau banale, oamenii, lipsiți de farmec.

Aaaah, călătoria lui Niculae, care semăna cu călătoria lui Sadoveanu, Creangă și Preda prin mentalitățile moldoveneși și muntenești. Cât de memorabilă, pentru că el n-a descoperit țăranii autorilor faimoși, ci doar oameni neinteresanți.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *