Femei periculoase, vol. I [recenzie]

Mi se pare că antologiile de povestiiri seamănă cu niște cufere uitate în pod: le deschizi și dai peste tot felul de lucruri, unele mai bune, altele mai rele, deseori interesante. E posibil s-o mai fi spus pe undeva, dar dacă mă repet, eh, asta e. Și impresia mea se repetă.

Femei periculoase” e o antologie în care poveștile se întind pe mai multe genuri și stiluri decât mă așteptam. Sunt povești cu femei în rolul principal, cu femei în rolul secundar, sunt fantastice, istorice, SF, contemporane, în stiluri diferite – ba chiar mi s-a părut că nu toate povestirile ar fi despre femei cu adevărat periculoase. Ceea ce nu e o problemă în sine, doar că mă face să mă întreb dacă titlul chiar se potrivește

Există și un volum 2 al antologiei, pe care n-am apucat încă să-l citesc (dar am de gând). 1)Dacă e cineva interesat de detalii minore, în original cele două volume erau de fapt într-unul singur – la noi e mai manevrabil.

Ca să începem cu chestiile care mi-au sărit în ochi de la bun început: am remarcat probleme de redactare și ciudățenii la traducere – mai mult la începutul cărții, dar nu știu dacă le-am remarcat mai puțin pe final pentru că am început să le ignor sau pentru că într-adevăr sunt mai puține.

Redactare și editare. Prima povestire e a lui Joe Abercrombie, a cărui biografie conține următoarele lucruri: „Probabil e cel mai cunoscut pentru trilogia Prima Lege, al cărei primul romanTăișul spadei, a apărut în 2006.” (p. 11) Mai sunt probleme cu timpurile, care sunt ba la perfect simplu, ba la perfect compus: „îi arse câteva lovituri zdravene și o azvârli peste cap într-un mănunchi de buruieni uscate de soare. Praful se așeză. A furat doar un moment, cât să-și tragă suflul.” (p. 13)

Traducerea. „Se strădui să se rostogolească, amortizând căderea […] dar pământul o descolăci curând.” (p. 13) Asta ca să nu mai pomenesc de faptul că o tipă urlă la pagina 34 „Futu-iiiiii…!!!”, deși tendința naturală ar fi să urli „Fuuutuu-ii…!”, cu primul „u” sau ambele „u”-uri mai lungi decât „i”-ul, pentru că nimeni nu pune vreodată accentul pe ultimul i. Zău, încercați s-o faceți – o să sunați ca un pseudo-ninja care face scheme. Iar astea nu sunt singurele ciudățenii, doar unele dintre cele pe care mi le-am notat.2)mi-a fost lene să enumăr mai multe

Dar să trecem peste asta. Și să ajungem la povestirile în sine, care sunt suficient de diferite încât să nu pot vorbi despre ele ca ansamblu, sau să le găsesc puncte comune de care să mă leg.

Printre cele care mi-au plăcut mai mult a fost  „În ring cu Iisus” de Joe R. Lansdale. Titlul induce în eroare: povestirea are la fel de multă legăură cu Biblia cât are un husky siberian cu Sahara – e vorba de wrestleri, dintre care pe unul îl cheamă Jesus. E o poveste surprinzător de amuzantă, deși am senzația că traducerea n-a ajutat-o prea mult din punctul de vedere al stilului.

Alta care mi-a plăcut: „Mâinile care nu există” de Melinda M. Snodgrass, un hard SF despre dragoste, extratereștri și viață. Și despre faptul că n-ar trebui să enervezi pe cine nu trebuie.

Încă una: „Umbre pentru Tăcere în Codrii Iadului” de Brandon Sanderson e high fantasy și e despre viață pe tărâmuri periculoase și sacrificii făcute pentru a supraviețui, chiar și în cele mai aprige condiții.

Altele mi s-au părut mai puțin strălucite, chiar dacă nu neapărat rele. „Halal desperado!” de Joe Abercrombie e în regulă ca fir narativ, dar am rămas cu impresia că e un episod scurt dintr-o serie mai largă, pe care l-aș fi putut aprecia mai mult dacă aș fi scris contextul. Pe de altă parte, povestirea lui Jim Butcher era din universul lui Harry Dresden, pe care-l știu și mie mi-a plăcut, dar nu știu dacă e la fel de plăcută și pentru cei care nu știu universul respectiv.

Extrema lipsei de context mi se pare că e atinsă în „Cântecul Norei” de Cecelia Holland, care are teoretic aproape tot ce-i trebuie: curte, intrigi, o regină periculoasă și un rege furios pe toți. Ce-i lipsește, însă, e restul romanului, pentru că pare un capitol dintr-o carte mai lungă, care nu are un impact foarte mare de una singură. Și ceva context istoric, pentru că habar n-am cine sunt toate personajele.

Însă, per ansamblu, mi s-a părut că e o antologie care stă bine în picioare. E distractivă, poveștile sunt în general bunicele, sunt destul e diferite unele de altele ca să nu apuci să te plictisești de ele. O recomand mai departe, chiar și în ciuda părților mai puțin fericite de mai sus.

 

References   [ + ]

1. Dacă e cineva interesat de detalii minore, în original cele două volume erau de fapt într-unul singur – la noi e mai manevrabil.
2. mi-a fost lene să enumăr mai multe

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *