Cel mai tembel sfat pentru depresivi

Am dat iar peste un articol care spune că oamenii depresivi n-ar mai fi așa de supărați dacă ar scoate nasul din telefon. Și viața e frumoasă, omenirea trăiește mai confortabil ca niciodată, să se înveselească și ei, ce Doamne iartă-mă.

Problema de bază e că mulți nu fac diferența între depresie și deprimare. Una e să fii deprimat sau să te concentrezi pe lucrurile greșite în viață, alta e să fii depresiv pe bune. Când ești deprimat, te uiți la o comedie, ieși cu prietenii, îți amintești că și dacă ți s-a scufundat o corabie, mai ai încă 99. Mai devreme sau mai târziu, îți trece pasa proastă. Dar când ești depresiv, nu trece. Depresia nu doar că te cam suge de energie, îți poate da atacuri de panică și te face trist, ci îți scade puterea de a te bucura de lucrurile care-ți plac.

Cu alte cuvinte, te uiți la o comedie și nu râzi. Te vezi cu prietenii și nu simți mare brânză. Și poți să ai 100 de corăbii intacte și asta nu-ți aduce nicio bucurie. Știi că ar trebui să te bucuri, dar nu se întâmplă.

Când intri în depresie, vii într-o zi acasă de la muncă simțindu-te oarecum deprimat. Și decizi să te uiți la un film și să mănânci o prăjitură, ca să-ți treacă. Surpriză! Deși știi că îți place să faci așa ceva, parcă nu te bucură ca altă dată. Dar ești doar un pic deprimat, deci nu-i bai. Lasă că-ți trece, nu?

A doua zi dimineața te trezești fără energie și ți-e greu să-ți faci treaba, așa că încerci să-ți pui melodia aia veselă care te binedispune, dar parcă nu te mai distrează. Bei o cafea și parcă e mai bine, dar ceva lipsește. Te întâlnești cu prietenii și parcă nici prezența lor nu te ajută.

Poate că nu ești nefuncțional. Poate că îți faci treaba, poate că ești în anumiți parametri ok, doar că te simți mai puțin vesel și faci tot ce știi ca să te înveselești, dar nu merge. Dacă ai ghinion, ai și atacuri de panică și tâmpenii. Tot registrul tău emoțional a căzut cu două trepte în jos și ți-e groază că poate te îmbolnăvești, poate îți pierzi locul de muncă, poate mor ai tăi. Sau doar ți-e groază din când în când de orice. Sau poate doar te cuprinde uneori o frică existențială de nimic, de orice, de tot. Sau doar ești apatic și golit de emoție.

Poate te sperie asta. Sau poate că ai mai avut și știi cu ce se mănâncă, doar că acum nu pleacă. La un moment dat, după săptămâni sau luni de zile, îți dai seama că parcă ești tot timpul la pământ. Ai doar pase proaste. Încerci să le rezolvi, dar nu funcționează.

La un moment dat te saturi să-ți pui zâmbetul fals pe față și le spui celor din jur ce se întâmplă. Atunci apar binevoitorii: „Vaaai, dar de ce nu te bucuri? Ai o viață frumoasă, te poți uita la filme, ai muzică! Bucură-te!” Și îți repetă chestia asta din nou și din nou și nu poți oricât ai vrea. Acum te simți și ca un rahat pentru că toată lumea îți amintește că ai de ce să fii fericit, dar ești incapabil de asta. Ceva e-n neregulă cu tine.

Cei care iau un depresiv cu „bucură-te, că ai de ce, alții sunt mai nenorociți ca tine” nu-și dau seama că e ca și cum ar lua un miop cu dioptrii enorme pe munte și, când ar ajunge în vârf i-ar spune să se uite în jur și să vadă priveliștea. Miopul zice, „Dar nu văd mai nimic.” Binevoitorul: „Uită-te, bă? Nu vezi?” „Nu văd.” „Păi uită-te. Uite acolo, ce frumos e, vezi?” „Nu văd.” „De ce nu te bucuri de peisaj, boule?” „Păi nu-l văd.” „De ce ești bou?! Uită-te, bă, n-auzi? Dacă ai vrea, ai vedea! Sunt alții care-s în vale, ăia n-au ce vedea, tu de ce nu te uiți la peisaj?!”

E de un egoism atroce să insiști pe lângă un om să fie fericit în jurul tău, să-l forțezi să-și pună zâmbetul pe față pentru că ți se pare ție că așa i-ar sta lui bine. Tot ce faci e să-i amintești că are un handicap și că handicapul lui te deranjează.

Poți să te documentezi cu privire la boala asta, poți discuta cu el despre ce simte (dar ascultă-l, nu-i mai spune că e prost pentru că e deprimat degeaba), susține-l moral, studiază boala, vezi ce sfaturi mai dau psihologii reali, nu doar atotcunoscătorii de pe net care au studiat și Constituția, și modul de funcționare a avioanelor, și politica americană, și depresia. Sau dacă nu, măcar nu-l mai cicăli să se înveselească, pentru că n-ajuți pe nimeni.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *