Misterioase sunt lucrurile puse-n cârca Domnului

Uneori mă gândesc că ar trebui să-mi pun căști când lucrez, după care îmi amintesc că nu e vina mea că alții au discuții private în public. Azi, o femeie vorbea la telefon, foindu-se de colo-colo și intrând și ieșind din raza mea auditivă. Când intra, era greu să n-o aud. Când ieșea, se ducea după colț, așa că prindeam doar bucățele de conversație, chit că părea mai degrabă un monolog.

„Îți spun, îți spun, e un preot cu har, cu har adevărat, nu, ascultă-mă, chiar așa e. Uite, el avea problema aia cu banii…”

„Ascultă-mă, doar s-a dus la ea înainte s-o întrebe dacă are bani, dar ea a zis că nu. Și cum să nu aibă, ei? N-ai văzut că și-a făcut pe urmă bucătăria! Auzi la ea, că n-avea bani!”

„Ei, aș, nu, evident că nu asta a vrut, n-a vrut să moară, dar el s-a rugat așa cum i-a spus preotul, ca să găsească banii. Și Domnul a rezolvat.”

Uneori mă gândesc și că, dacă aș sta mai mult să ascult oamenii intenționat, aș putea scrie thrillere.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.