La răscruce de bloguri

WordPress a schimbat editorul de text în care scrii articolele. Acum e cu 100% mai enervant, cum mă apuc să scriu un articol, cum mă enervez și renunț la mijloc.

Nu e vorba că-s eu fixistă și vreau să fie chestiile fix cum erau înainte, dar acum fiecare paragraf e considerat un calup, deci dacă bag din greșeală mouse-ul peste un paragraf, încep să văd tot felul de butoane și butonașe peste text. Iar dacă vreau să șterg ultima propoziție din paragraf și dau shift+jos, ca să ajung în spațiul dintre două paragrafe, mă trezesc că selectează cinci kilometri de text.

Cu alte cuvinte, dacă scriu ȘI mai rar, dați vina pe WordPress. (Încep să mă gândesc serios să scriu articole în LibreOffice și să le dau copy-paste – sau să mă mut pur și simplu pe altă platformă.)

Între timp, am remarcat și eu câteva chestii în timpul vacanței.

Era sfârșit de an, cu tot ce înseamnă asta – alergături din stânga-n dreapta, întâlnit cu oameni, pregătit revelionul, oaspeți, cadouri și alte chestii de-astea, de nu-mi mai ardea de nimic decât de stat degeaba. Bine, am prins și o gripă cu un pic de febră și tot tacâmul, de la un moment dat nu mai puteam nici să citesc, stăteam doar și mă uitam la filme și jucam clickere.

Eh, și ce-am văzut eu când în sfârșit am intrat pe Facebook? O notificare de-aia care apare doar când își rezolvă Zuckerberg bug-urile – mai exact, cineva care nu era în lista mea de prieteni încerca să converseze cu mine.

Captură de ecran, fără nume, pentru că nu am de ce să-l dau:

Acuma, dacă n-ai o meserie care-ți cere să tastezi toată ziua, e mai greu cu scrisul pe calculator, mai ales dacă încerci să scrii cu diacritice și încearcă telefonul să ghicească ce vrei să zici – dar persoana asta cică are aceeași meserie ca mine, deci ar trebui să aibă cam aceleași condiții la muncă. Ba mai și cerea de lucru, deci ăsta era un mesaj „de muncă”, din punctul meu de vedere, chit că era trimis pe Facebook și era destul de prietenos.

Am recitit mesajul și am numărat vreo zece probleme: 4 diacritice lipsă, un spațiu în plus, un spațiu în minus, un „m” mic unde trebuia să fie mare, două litere mari unde trebuiau să fie mici („română-engleză”) și „pt” ăla ar trebui să aibă un punct după, pentru că e prescurtare (să zicem că informal, între prieteni, poți ignora punctul – dar a ales pronumele de politețe și un stil mai oficial). În plus, toate propozițiile se termină cu semnul exclamării, de zici că cel mai entuziasmant lucru din lume e să vorbească cu subsemnata – ceea ce, ok, nu e o greșeală, dar e o alegere stilistică un pic ciudată.

Mesajul e „Sent from web”, adică din browser, deci așa scrie persoana asta în general. Normal că prima mea impresie e că nu e atentă la detalii și nu are în reflex nici scrisul corect, nici recititul mesajului înainte de a-l trimite, nici nu înțelege foarte bine impactul pe care-l are un text în context. Dacă să vorbești cu cineva e ca un interviu de muncă, l-a picat din start.

Eh, pentru că nu e prima oară când mă întreabă un traducător dacă-i pot da de lucru, am întrebat și eu de ce m-a contactat pe mine. Adică, mno, nu că nu recomand colegi când e cazul, dar în general eu fac parte din concurența traducătorilor, nu dintre clienții lor. Așa că atunci când m-am apucat de traduceri, eu mi-am trimis CV-ul pe la edituri, nu pe la alți traducători.

Mi-a răspuns: „Ok,îmi cer scuze pt deranj”.

Deci am rămas cu întrebarea. O fi luat-o ca pe un atac la persoană, nu ca pe o întrebare, cine știe. Meh.

Altă fază. Peste sărbători, am stat mai mult pe telefon. Pe calculator am Adblock, pe telefon n-am – și-așa am ajuns să nu mai intru pe majoritatea site-urilor. Am ajuns să-i citesc aproape exclusiv pe zoso și pe Manowar, pentru că site-urile către care dă lumea link în general sunt extrem de încărcate de reclame, iar blogurile românești în general ori o luaseră mai moale cu scrisul, ori aveau Google Ads și erau pline-ochi de reclame.

Cel mai tare am râs când am încercat să-l citesc pe Eftimie – ceea ce e ok, pentru că oricum intrasem ca să râd. E acolo o explozie de reclame de zici că a angajat un spambot nebun pe postul de admin al site-ului.

Îmi place la nebunia aia cu unde e Dumnezeu și poza cu tipul care se ia de cap, în condițiile în care e absolut evident că Dumnezeu nu e nicăieri pe site-ul ăla.

Aș face imaginile astea un pic mai mici, dar WordPress a decis că utilizatorii își doresc enorm să nu mai aibă posibilitatea de a micșora sau mări pozele trăgând de ele. (Cred că aș putea să modific dimensiunea imaginilor umblând direct la codul postării, dar mi-e lene.)

O ultimă chestie: cred că a existat cel puțin o persoană care a priceput că mă las de traduceri doar pentru că am renunțat la autorizația de traducător. Fals. Autorizația vieții nu e necesară decât dacă vrei să faci traduceri de acte – altfel îți ajunge un PFA întemeiat pe alt act. Sau poți să faci ca mine și să lucrezi printr-un SRL care are cod CAEN pentru traduceri.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.