Literatura română e ca o divă

Există un anumit gen de femei care învârt bărbați pe degete – nu pe toți. Pe unii. Sunt un pic dive și par să aibă o impresie foarte bună despre ele însele și ce merită. Țin minte că am primit un sfat de la una dintre ele să nu mai întreb niciun bărbat dacă e ok să mergem împreună dacă avem aceeași destinație (să zicem un magazin), pentru că orice bărbat va fi încântat de prezența mea. (Acest lucru este fals.)

Pentru că nu am încercat să seduc femei, iar prietenii mei sunt puțini și au pasiuni și interese similare cu ale mele, am dat relativ rar de acel tip de femeie. Nu știu cât de comune sunt. S-ar putea să fie doar memorabile și sociabile, astfel încât la fiecare grup de prieteni să fie ori o divă, ori un individ sau mai mulți care să fi avut de-a face cu o divă (ori ambele).

Mai demult încercam să mă prind de ce au atâta succes divele – și am ajuns la concluzia că te poți îndrăgosti de oricine în general, dar că surplusul de admiratori e probabil cauzat de două elemente.

În primul rând, divele sunt perfect convinse de propria valoare. Nu ezită, nu întreabă timid „E ok dacă vin cu tine la magazin?” Nu. Au o atitudine de învingătoare. Pot da greș cu treaba asta? Evident. Dar la fel ca băieții tupeiști care încearcă mereu să meargă cu un pas mai departe decât li s-a permis expres, pot și să câștige. Dacă te conving de valoarea lor, atunci le admiri și hotărârea de a fi așa cum sunt. Siguranța lor de sine poate să inspire.

În al doilea rând, divele joacă după regulile clasice ale seducției și sunt mereu un pic dificile. Trebuie să încerci mai mult, să faci mai mult, să fii mai într-un fel sau în altul. Trebuie să-i faci o favoare, să aștepți după ea, să o ajuți cumva. Viața e mai grea, dar și mai palpitantă. Momentele bune sunt mai câștigate. Și te fac să te simți cineva.

Fiecare cu ale lui. Unora le plac relațiile mai cu năbădăi pentru că sunt mai interesante. Unora le place să li se spună ce să facă. Și poate că dacă o divă are dreptate cu privire la valoarea ei, și tipul pe care l-a sedus poate să devină mai bun pentru că i se cere mai mult. Naiba știe. Spun ipoteze, mie-mi place liniștea și mă feresc de conflicte și pretenții pe care le simt ca nelegitime.

În schimb, mi-am dat seama că literatura română cu pretenții e deseori ca o divă de duzină. 

Nu ne ciocnim foarte des de ea pentru că nu suntem obligați să o citim după ce terminăm școala (aș argumenta că nu e absolut necesar nici înainte să terminăm școala), dar toți știm de ea și despre ce fel de cărți vorbim. Poate că nu ne vin în minte prea multe titluri, dacă ne întrebi efectiv despre ce cărți vorbim, dar știm genul și-l putem discuta fără probleme. Sunt multe, multe cărți pe piață care nu sunt literatură română cu pretenții, dar cumva alea sar în ochi.

Apoi, literatura română cu pretenții e perfect convinsă de propria ei valoare. Consideră că e perfectă așa cum e și n-o să-ți facă nicio concesie. Ar trebui s-o placi, iar dacă nu, treaba ta, nu știi ce pierzi. Dar ar trebui să o placi. Cum adică, nu-ți place? Incultule.

În plus, e dificilă. Când interacționezi cu ea, îți creează un disconfort. Te pune să muncești. Te copleșește cu stilul greoi, cu exprimările ciudate, cu ideile filozofice. Îți spui că așa și trebuie, că valoarea are un preț. Nu știi sigur dacă îți place, dar simți ceva care se combină cu plăcerea și satisfacția de a fi răzbit într-o situație dificilă. Îți spui că te face mai bun, pentru că te face să gândești. Îți spui că trebuie să aibă valoare, altfel de ce ar fi dificilă?

Dar motivul pentru care spun că e ca divele de duzină e că vine mereu să-ți reproșeze că n-o susții suficient. De ce nu citești? Citește! De ce citești aia, citește ceva valoros! Susține-o! I-ai arătat un pic de interes odată, din complezență? Ar trebui să înțelegi că merită. Iar prin USR, vine să-ți spună că ea merită. Trebuie doar să faci tu mai mult pentru ea, s-o înțelegi, s-o admiri, să-i vezi adevărata valoare. Scoate-o la restaurantul ăla bun. Cumpără tot ce apuci, laudă, susține ajutorul de stat pentru literatura valoroasă.

Și ție ce-ți iese din asta? Cum adică? Păi vei avea onoarea de a fi alături de ea. Cum adică, să se schimbe ea ca să-ți placă și ție, să se coboare la nivelul la care să fie citibilă și ușor de înțeles? Nu înțelegi tu nimic, nimic, nimic.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.