De unde ne vine înghesuiala urbană

Vorbeam recent cu niște lume despre înghesuiala urbană care e evidentă în momentul în care vezi noile cartiere dezvoltate prin diverse orașe. Inclusiv în Coresi Avantgarden, lăudatul cartier nou al Brașovului în care o garsonieră costă 80.000 de euro, iar un penthouse mai bine de dublu, ai bloc după bloc, parcări între și un pic de verdeață pe petice. Hai să vedem cum arată planul pe care-l pun pe site:

Acuma, pare destul de verde, dar hai să vedem niște poze dintre blocuri – făcute în 2019, pentru că atunci m-am apucat să fac poze pe acolo și mi-e lene să merg zilele astea până în cartier să fac altele:

Poză Avantgarden. Niște petice de verdeață, 1 copac, 2 tufe, drum neasfaltat, parcare, trotuare. Poză Avantgarden 2. Un drum neasfaltat, un trotuar făcut, vreun metru jumătate sau doi față de bloc unde sunt plantați copaci, încă mici. Se văd tufe pe petice de iarbă lângă parcări.Vedem parcări. Vedem un drum de acces în parcare, care pare că va fi cu două benzi, deși nu-mi dau seama foarte clar aici. Vedem un trotuar. Vedem zone de verdeață lângă clădiri – nu știu dacă sunt doi metri – unde vor crește copaci. La capătul șirurilor de parcare sunt semicercuri cu iarbă și câte o tufă.

Copacii vor crește și vor mai înverzi zona, tufele probabil că vor fi și ele mai interesante. Sunt sigură că vor îngriji cu atenție verdeața, măcar o vreme, și că va arăta bine.

Bun.

Acuma, bunicii mei din partea lui tata locuiau la Cluj, în cartierul Gheorgheni. Cum prind pe cineva că nu-i place Clujul, îl trimit în Gheorgheni și prin parcul Detunata. Hai să vă dau niște poze, de data asta de pe Google Maps. Poză din satelit:

Imagine din satelit cu cartierul Gheorgheni. Blocurile par distanțate.Probabil că nu vă dați seama exact care sunt proporțiile aici și cum diferă față de ce e la Coresi. Nu ajută faptul că blocurile sunt văzute un pic din lateral, dar hai să vă dau o imagine de pe Aleea Băița, pe unde mergea bunica zi de zi:

Poză cu un cartier cu o stradă asfaltată și mașini parcate pe ambele părți ale ei. Și în stânga, și în dreapta sunt spații verzi și copacii se întind cât vezi cu ochii.Între blocuri sunt aproape doar spații verzi. Nici parcări n-au prea făcut. Te plimbi pe acolo ca într-un parc, deși dai uneori de ghene de gunoi care nu-s prea plăcute. Vă invit să vă plimbați pe Google Maps, să vedeți cum arată Aleea Băița și Aleea Bizușa.

Hai, încă o poză.

Imagine cu o zonă verde ușor spre deal, în zare se văd blocuri.Asta e o vedere dinspre Strada Unirii spre Aleea Bizușa. Toată zona asta verde? Nu e marcată ca parc. Dacă vreți să vedeți un parc mișto, căutați parcul Detunata, nu mai stau acum să vi-l arăt.

Faceți scroll în sus și uitați-vă iar la Avantgarden. Scroll jos, Gheorgheni. Evident că Avantgarden se va finisa în timp, copacii vor crește, tufele vor crește și lucrurile vor fi mai bune. Dar nu va fi niciodată un Gheorgheni. Nu când parcul din Avantgarden e mai mic decât zona verde din ultima poză.

Cum se dezvoltă orașele

Am sunat-o pe maică-mea s-o întreb de ce arată cartierele noi cum arată. Nu de alta, dar de ce avem părinți, dacă nu ca să profităm de faptul că au făcut 6 ani de facultate de arhitectură și apoi au lucrat toată viața în domeniu? (Nici n-a trebuit să pomenesc eu de Gheorgheni. A adus și ea vorba de cartier ca fiind un model de cum ar putea să arate lucrurile.)

O să vă povestesc ce mi-a zis, dar trebuie să precizez că deși sunt fiica ei și cam pricep ce-mi spune, a revărsat asupra mea o cascadă de informații și am uitat o mulțime de detalii. Și e mereu posibil să fi înțeles ceva greșit. Deci, dacă mai greșesc ceva, e din vina mea, nu a ei.

Ideea e cam așa: nu se construiește nimic alandala. Sau, cel puțin, nu ar trebui să se construiască. Cei care construiesc fără autorizație, în speranța că nu observă nimeni și pe urmă își legalizează clădirile, nu fac parte din subiectul discutat azi. Cei care construiesc aiurea cu autorizații, însă vor fi discutați.

Există niște hotărâri luate la nivel de țară despre cum ar trebui să se facă lucrurile – care ar trebui să fie procentul de ocupare al terenului, de exemplu, sau cât spațiu trebuie rezervat pentru drumuri (dacă vă interesează problema, puteți căsca gura de exemplu la regulamentul general de urbanism; nu e tot ce e necesar descris acolo, dar vă faceți o idee).

Dar, evident, de la „ce ar trebui să se facă în general” la „ce se va face” e cale lungă. Iar calea lungă trece prin primării, care fac ocazional Planuri Urbanistice Generale (PUG-uri) care stabilesc cum se va dezvolta întreaga localitate, în linii mari: ce zone sunt și ce zone vor fi rezidențiale, ce zone sunt și ce zone vor fi industriale etc. Mai simplu zis: unde locuiește lumea acum și unde se vor face locuințe noi; unde sunt fabrici și hale acum și unde ar putea să se construiască în viitor.

Dar, din nou, de la „în zona asta facem locuințe” la detalii mai clare despre cum va arăta zona de blocuri sau case e iar un drum. Drumul ăsta e reprezentat de Planurile Urbanistice Zonale (PUZ-uri) care sunt, după cum le zice și numele, pe zone. Se decid lucruri precum pe unde ar trebui să treacă drumurile, cât de înalte să fie clădirile șamd., dar respectând ce s-a stabilit în PUG.

PUZ-urile pot fi cerute deja de particulari care vor să facă ceva în zonă.

Practic, avem reguli generale la nivel de țară, care trebuie respectate când se hotărăște cum se dezvoltă orașele și satele (în PUG), care trebuie respectate când se hotărăște cum se dezvoltă zonele din orașe și sate (în PUZ), care trebuie respectate când se face planul concret pentru clădiri. De la mare la mic, regulile vin în cascadă.

Acuma, regulile pot fi și modificate. Să zicem că PUZ-ul prevede că zona este una industrială și că gradul de ocupare al terenului poate fi de maximum 20%, dar tu vrei să-ți faci o hală enormă, care ar ocupa mult mai mult spațiu. Dacă vrei să faci hala, trebuie să faci un PUZ modificator care să prevadă un procent mai mare de ocupare a terenului.

Dar chiar dacă tu faci un proiect, el nu se pune în practică automat. Toate proiectele trebuie să treacă prin foruri de avizare. Avizele sunt niște aprobări din partea diferitelor părți care au un interes: obții aviz de la Mediu, de exemplu, de la Ministerul Culturii șamd. Diversele foruri se asigură că tu, Gigel, nu poți să trântești o fermă de găini în mijlocul unui cartier de blocuri, care să miroasă, să facă zgomot și probabil să pună în pericol liniștea și sănătatea celor din jur. Sau că nu dărâmi un monument istoric ca să faci un garaj de tablă.

Unde se rupe firul? De ce avem cartierele astea care sunt cum sunt acum?

Conform maică-mii, există cam doi (trei?) factori:

  1. București.
  2. Unele lucruri nu sunt specificate în regulamente și PUG-uri, așa că rămân la bunul simț al urbanistului și al clientului. Și nu poți forța oamenii să facă ceva pe parcela lor.

Bucureștiul e o problemă în sine, pentru că s-ar părea că e multă corupție pe acolo. În București problema nu e că s-au făcut proiecte fără grație sau talent, din câte înțeleg, ci că nu respectau cascada de care ziceam mai sus. Că s-au stabilit lucruri care ar fi trebuit să nu se poată stabili.

Cică Nicușor Dan a oprit niște proiecte care ar fi urmat să se facă pe baza unor planuri urbanistice făcute alandala. Construcțiile sunt în mare parte blocate până se refac niște Planuri Urbanistice, care măcar teoretic vor ajuta Bucureștiul să se dezvolte mai bine.

Evident, asta e o problemă pentru oricine avea planuri mărețe care țineau de construcții noi, dar nu poți să dezvolți bine un oraș pe baze proaste. Nu ai cum să creezi spațiu. Dacă ai niște blocuri prea aproape unele de altele, nu poți face un parc sau un drum lat printre ele. Deciziile urbanistice sunt… ei bine, nu eterne, pentru că nici măcar Roma nu e eternă în acel sens, dar sunt pe termen lung sau foarte lung.

Responsabili de ce s-a făcut nu sunt atât (sau mai degrabă doar) urbaniștii, cât mai ales forurile de avizare. Ca să o parafrazez pe maică-mea, că proiectantul propune o prostie, e una, dar că a fost aprobată, e alta. Teoretic, ar fi trebuit să fie oprite planurile astea destul de ferm.

Dar destul despre București. Să vorbim de restul țării, unde lucrurile nu sunt neapărat un dezastru, cât o neplăcere. Ziceam de bun simț și de obligații.

Teoretic, este prevăzut că zonele de locuit au în apropiere lucruri precum grădinițe și școli (sunt date razele și există niște condiții, dar nu le-am reținut). Când e vorba de un proiect enorm, cum ar fi un Coresi Avantgarden, poți specifica lucrurile astea la nivel de proiect și se vor realiza. Dar dacă ai mulți proprietari mărunți, nu poți să-i obligi la nimic. Dacă ai 500 de case cu 500 de proprietari, nu-l poți obliga niciunul dintre ei să-și cedeze terenul pentru a face o școală. Primăria poate cumpăra un teren pe care să facă o școală, dar e complicat.

Bunul simț al urbanistului și al clientului sunt și ele probleme mari. De cele mai multe ori, clientul o să vrea să scoată cât mai mult din terenul pe care-l are, dar acel cât mai mult poate să fie în direcția greșită, sau poate să fie mai rău pe termen lung.

De exemplu, clientul poate să spună că la cele cinci case din zonă nu e nevoie de drum lat și de trotuare, pentru că e capăt de drum. 3,5 metri de drum cu sens unic sunt arhisuficienți. Ce nu-și dă seama e că o să fie greu de întors o mașină acolo, că e greu să ia curba ca să ajungă în curte, că nu ai loc să mergi liniștit nicăieri pe jos.

Strânge suficiente de mărunțișuri ca ăsta și poți avea sate/suburbii-dormitoare unde nu ai un magazin de unde să iei o apă cale de trei kilometri și trebuie să te sui în mașină ca să ajungi oriunde. Apar tot felul de mici inconveniențe în viața de zi cu zi, care cresc frustrările pe termen lung. (N-am înregistrat discuția, dar vă asigur că au fost Multe Exemple aici legate de decizii proaste.)

În unele cazuri absurde, clientul poate să fie supărat că i se cere un minimum necesar și care nu poate fi în discuție – de exemplu, se poate supăra că trebuie să aibă drum, pentru că a cumpărat terenul și crede că nu e ok să sacrifice o parte din el unui drum public… chit că vrea să construiască niște case la care nu se poate ajunge altfel. Dar acolo deja nu mai are cum să-și impună punctul de vedere.

Lipsă de viziune sau lăcomie?

Concluzia pe care aș trage-o eu e că cea mai bună decizie, decizia care o să aducă cea mai mare mulțumire și bunăstare pe termen lung, e uneori în contradicție cu profitul maxim care s-ar putea scoate din proiect la modul ideal. Lucrul ăsta se vede atât în cartiere înghesuite, cât și în restaurantele în care de-abia ai loc să miști, pentru că patronul a vrut să aibă cât mai multe mese, care permit un număr maxim de clienți mai mare.

Ați putea zice că e vorba de capitalism și lăcomie, dar eu aș argumenta că deseori când e vorba de proiecte mici, de ce vor oamenii să facă, e vorba de neștiință și lăcomie. Oamenii sunt raționali până la un punct. Dincolo de acel punct, nu se gândesc. Pot să fie perfect siguri azi că vor un anumit lucru și că vor vrea mereu acel lucru, iar mâine să-și dea seama că nu e așa. Pot să se lăcomească și să taie din drumul pentru mașini ca să aibă un metru în plus la curte, dar apoi în fiecare zi de lucru în care vor să iasă cu mașina din curte să se încurce cu toți vecinii.

Teoretic, profesioniștii îi pot ajuta să vadă în perspectivă. Practic, unii profesioniști n-o fac; iar alți profesioniști o fac, dar degeaba.

Când e vorba de firme mari, e mai puțină neștiință și mai mult profit. Ceea ce, într-un fel, e normal. Dacă faci o investiție, vrei să profiți mai mult de pe urma ei. Dacă procentul de ocupare al terenului scade de la 30% la 25%, să zicem, în loc să facă 6 clădiri, face 5. Și întrebarea e cât sunt dispuși oamenii să plătească pentru spațiu în plus care nu e de drept al lor? Cât de mult contează pentru ei o diferență de 5%?

Maică-mea zicea că, într-un fel, era mai simplu în comunism. Pentru că totul era al statului, se putea construi conform principiilor pe care le învățau în facultate: multe spații verzi, centre de cartier, pietonale. Neglijând problema esteticii clădirilor și uitându-ne doar la distribuirea spațiului, nu pot să nu-i dau dreptate. Dar vechile cartiere comuniste s-au schimbat și ele mult – și nu doar pentru că s-au dărăpănat și au trebuit refăcute.

Unde sunt cartierele de altă dată?

Când eram mică, ieșeam în fața blocului bunicilor să mă joc în părculețul din față. Țin minte o fată din vecini cu care mă mai jucam uneori și o dispută pe care am avut-o odată, despre capacitatea copacilor de a simți durere dacă dai cu piciorul în ei (ea zicea că nu, eu, suflet sensibil și animist, ziceam că da).

Poză cu două blocuri, unul în stânga, altul în dreapta. Între ele, o zonă verde și un șir de copaci. Se vede și o parcare.Copacul cu pricina e unul din acest șir… dar între timp în locul părculețului a răsărit un bloc. Majoritatea copacilor au fost tăiați. Mai greu să te joci pe acolo. E-n regulă, Gheorgheniul mai are mult spațiu verde, dar ce s-a întâmplat acolo s-a întâmplat și în alte părți.

Au răsărit blocuri noi între blocuri vechi, pe spații verzi. Acolo unde ar putea și azi să fie verdeață, sunt deseori parcări – odată cu explozia numărului de mașini deținute, a început să se asfalteze. Cu alte cuvinte, și unde nu e construit, și unde se respectă regulamentele, tot nu e plăcut și avem parte de mai puțină satisfacție și recreere decât aveam odată din zonele care nu sunt blocuri.

Mă întreb dacă ar fi timpul unor schimbări de regulamente.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.