Am mai spus-o și-n alte dăți: nu e bine să depinzi de platforma altuia, chiar dacă e una intens utilizată, cum e Facebook. Iar dacă ești restaurant, ceainărie, cofetărie sau alt loc similar, atunci cu atât mai mult.

E mai bine să ai un site - și nu-ți trebuie „conținut nou” și „engagement” pe el. Trebuie, în schimb, să zici unde ești, ce vinzi, dacă faci livrări și cum poți fi contactat. Atât. Dacă vrei să fii cu moț, poți să pui și poze din local, dar nu e musai.

Pe Facebook ai două probleme majore: utilizatorii trebuie să aibă cont; iar informațiile utile sunt îngropate sub mormane de prostii.

Mi se întâmplă suficient de des să fi văzut un restaurant cu coada ochiului și să decid să-l caut acasă ca să văd ce face și să știu dacă vreau să trec pe acolo. Dacă nu găsesc informații, probabil că nu mă grăbesc să ajung acolo.

De exemplu, e un restaurant… pescăresc?… deschis pe lângă Kruhnen Musik Halle în Brașov, dar nu are site. Acuma, mie îmi place peștele și de ceva vreme mă gândesc cu jind la un butterfish, dar nu reușesc să văd dacă restaurantul are așa ceva. Poate într-o zi o să intru pe acolo, dar nu-mi sunt în drum, iar „Hai cu mine să mănânc pește, nu știu ce pește, un pește, poate e bun, poate nu, nu știu cât de scump” e o propunere care nu e foarte atractivă nici pentru mine, nici pentru potențiali co-restaurateuri.

Apoi, îmi displace și mai mult când și puținele informații care există sunt postate într-un format extrem de perisabil, cum ar fi „Stories” pe Facebook. Nu e nimic mai dubios decât să știu aproape sigur că am văzut ceva, dar informația aia să fie apoi de negăsit. A fost sau n-a fost? Am visat-o?

E o cofetărie din Brașov care face prăjituri speciale cu anumite ocazii - de exemplu, de Halloween. Problema e că nu știu exact când le fac, iar orice urmă a evenimentelor trecute dispare fără urmă și în mod frustrant. Apoi, dacă îi povestesc cuiva, nu aș mai putea spune exact cu ce erau prăjiturile respective (încearcă să-i explici cuiva că era un fel de mousse cu un fel de… pandișpan? Pandișpan îi zice și când e mic? Poate mă gândesc la altceva. O pufoșenie. Poate că îi zicea „entremet” la tot ansamblul, asta dacă nu cumva denumirea aia e doar pentru o parte, que sais-je, nu le am nici cu cofetăria, nici cu franceza. În fine, avea fistic și ceva fructe exotice, dar nu mai știu de care. Dar sunt SIGURĂ că dacă întrebi la bucătărie îți pot face la comandă fix chestia aia pe care am mâncat-o eu și care era a naibii de bună, deși sunt incapabilă să-ți spun ce era în ea pentru că țin minte doar gustul, dar nu mai știu dacă era maracuja sau fructul pasiunii sau altă nebunie pentru că nu am de-a face cu fructele astea în mod deosebit. Scria în story-ul lor de Facebook cu ce sunt prăjiturile până la ultimul detaliu, dar…)

Ok, în vremurile de demult intrai în restaurant/cofetărie și vedeai pe loc ce și cum; dar nu mai suntem în vremurile de demult și parcă e stupid ca prezentarea de pe net să aducă mai multă frustrare decât informație.