Vreau să vă reamintesc că e o greșeală să priviți cu prea multă speranță și adorație orice celebritate - și aici includ și celebritățile vechi, care par elegante, inteligente, rafinate, excepționale, sau extrem de de treabă. Majoritatea celebrităților au o echipă care le ajută să-și creeze o imagine excelentă, iar dacă nu au, atunci se ocupă singure să-și formeze imaginea publică.

Nici măcar pe oamenii din jurul nostru nu-i cunoaștem mereu cu adevărat, iar pe cei de la distanță îi știm cu atât mai puțin. Din celebrități vedem doar ce ne arată ele sau ce ne arată ziarele de scandal. Autorul tău favorit se poate dovedi a fi un libidinos care se dă la cine apucă. Actorul de care ți-a plăcut într-un rol emblematic s-ar putea să fie un alcoolic funcțional care se poartă urât cu toți apropiații. Scriitoarea aia extrem de faimoasă ar putea fi genul care-și atacă fanii și îi dă în judecată pentru nimicuri. Tipul care face stand-up grozav poate că e exhibiționist și a pus o angajată într-o situație foarte jenantă.

Ne îndrăgostim de fapt de imagini și concepte, trăim o nostalgie a unor vremuri mai bune sau ne simțim plini de speranță pentru noi înșine și pentru viitor. Până la un punct e în regulă. Oameni suntem și e bine să tânjim după ceva mai bun, să credem că aspirațiile noastre pot deveni realitate. Până și eu mă gândesc la Terry Pratchett cu respect și admirație pentru că avea un fel foarte umanist de a-i vedea pe cei din jur și de a-i înțelege ca fiind toți ființe individuale, demne de respect și de înțelegere.

Totuși, oamenii sunt oameni. În cel mai bun caz, sunt failibili. Într-un caz mai rău, sunt niște dobitoci sau sunt cam abuzivi. În cel mai rău caz, pot să fie niște japițe care și-au creat o sectă dubioasă în care au atras mulți oameni bogați. Cu alte cuvinte: nu le mai faceți altar și nu le mai luați apărarea orbește favoriților voștri atunci când spun sau fac tâmpenii decât dacă simțiți că nu v-ați închinat suficient la zei și aveți nevoie s-o faceți acum.