E ceva care îmbătrânește dizgrațios într-o carte ca „Religia woke” a lui Jean-François Braunstein. Nu în sensul în care peste ani și ani vom strâmba din nas jenați la ideile din text, considerându-le și naive, și avântate, și injurioase (deși și asta), ci în sensul în care cartea e în sine o felie de îmbătrânire urâtă.

Autorul e Jean-François Braunstein, profesor universitar de filozofie - o carieră respectabilă, în care se învelește atent ca să ne predice nervos de la înălțimea podiumului câștigat prin studii și diplome. Braunstein ne îngroapă în referințe, care iau atât forma pomenirii unor filozofi renumiți ca Foucault, cât și pe cea a interminabilelor note de subsol care imită studiile academice.

Zic că „imită” studiile academice, pentru că Braunstein nu prea pare să-și fi dat silința să studieze atent problemele pe care le discută, decât în sensul în care a fost cu ochii pe știri alarmiste, ziare de scandal și propagandă de dreapta, pe care le-a luat de bune. Acum e la fel de supărat ca oricine a căzut în buda algoritmilor internetului și n-a mai înotat afară din ea… doar că, spre deosebire de alți supărați, uneori ne dă și linkuri spre sursele îndoielnice și-a luat informațiile.

Dar doar uneori. Când e vorba de afirmații generaliste, nu are surse clare. Descriindu-ne doctrina woke, ne spune că are credințe de bază precum că „biologia e machistă” - de unde a scos-o? Habar n-am. Sună ca ceva ce ar spune propaganda de dreapta că ar susține stânga, dar nu găsesc sursa afirmației.

Alte idei, cum că „matematica e rasistă”, de exemplu, chiar au surse reale, doar că suntem într-o situație de Radio Erevan: nu stânga crede că matematica e rasistă, ci ocazional câte cineva zice că rasismul e o problemă și când încerci să înveți matematică sau să profesezi în domeniu. Sau și mai bine: matematica e folosită pentru a crea algoritmi care afectează preponderent anumite categorii de persoane, dintre care multe sunt de culoare, exacerbând problemele care există deja. Dar, mna, dacă citești doar titlurile scrise special ca să te întărâte și care zic impropriu că „matematica e rasistă” normal că ratezi știrea reală. Dar nu știu exact ce a citit Braunstein pentru că, după cum ziceam, când e vorba de afirmații generaliste și despre explicarea lumii nu catadicsește să ne spună de unde și-a luat ideile.

Surf pe valuri de furie

Motivul pentru care Braunstein e atractiv pentru români e că se bazează pe foarte multă supărare online pe care am întâlnit-o deja prin articole și meme. Nu verifică informațiile pe care le dă, ci doar le repetă, asigurându-și cititorii care sunt deja de acord cu el că lumea contemporană într-adevăr se duce naibii din cauza stângii woke.

Ce face el nu e chiar o compilație de „știri” precum cea cu găina care face pui vii sau cea cu zăpada care nu se topește cum ar trebui, dar nici nu e departe. Recunosc unele dintre lucrurile pe care le spune din propaganda americană de dreapta: „critical race theory”, de exemplu, e o teorie venită din zona academică a studiilor de Drept, cu o aplicabilitate mai ales la nivel înalt (studii academice, discuții politice); dreapta americană a început însă să numească „critical race theory” orice fel de discuție despre probleme rasiale din școlile din SUA. Braunstein folosește termenul în sensul folosit incorect de dreapta americană.

(Între noi fie vorba, dreapta americană profită de puterea media pe care o are pentru a dilua orice termen de stânga până devine o supă lățită. „Political correctness”, „woke”, „critical race theory” ajung să fie cam același lucru: un termen derogatoriu pentru ideile stângii americane, folosit pentru a denunța toate excesele reale sau inventate. Mă întreb care va fi următoarea idee pe care o diluează la fel în conștiința publică.)

Motivul pentru care zic că „Religia woke” e o mostră de îmbătrânire dizgrațioasă e că se simte aici că autorul e în vârstă, și-a clădit o întreagă viziune asupra lumii în timp, iar acum e depășit de ceea ce vede și se refugiază într-un trecut care, dacă nu e perfect, e măcar logic și acceptabil. Lumea nouă e plină de mofturi și de excese de neînțeles, care trebuie oprite până nu se duce lumea de râpă.

Problema nu e vârsta autorului în sine; aceea e doar un factor care ajută mult. Problema e încremenirea într-un singur mod de gândire și respingerea automată a discuțiilor noi, fără a intra în substanța lor. Există multe lucruri de criticat la progresismul contemporan și la abordările lui, dar Braunstein se ofensează cu energia unui om care refuză să asculte o idee până la capăt, îți taie vorba și doar urlă.

Studiu de caz: sex versus gen

Unul dintre lucrurile care îl deranjează extrem de tare pe Braunstein e că progresismul vorbește despre „sex” și „gen” ca fiind lucruri distincte. Am auzit și români ofensați de chestia asta, deci hai s-o discutăm un pic mai pe larg înainte să vedem de ce Braunstein trece razant pe lângă idee ca să facă spume pentru că a priceput vag ceva, dar nu prea mult.

Sexul se referă la biologie; genul se referă la percepție și identitate. Adică să ai un corp de femeie este una; să te percepi ca femeie este alta. Diferența dintre „sex” și „gen” e, pe scurt, diferența între „femeie” și „feminitate”.

Corpul fizic e o stare de fapt. Unele persoane au penis și testicule, alte persoane au vagin și sâni, un set mai mic de persoane au o combinație de trăsături fizice feminine și masculine (sunt ce se numește „intersex”). Dar după cum cred că putem fi cu toții de acord, există femei mai feminine, bărbați mai masculini, femei mai bărbățoase, bărbați mai feminini și așa mai departe. Când se plâng unii că „femeile nu mai sunt femei și bărbații nu mai sunt bărbați”, cred că majoritatea dintre noi nu se gândesc întâi la operații de schimbare de sex sau la alte modificări corporale, ci la ceva care ține de percepția privitorului în aceeași măsură în care ține și de acțiunile și atitudinile celor vizați. Adică, cum ar veni, femeile ar trebui să fie mai elegante, dom’le!, dar în așa fel încât să-i placă și ăluia care se plânge.

Dar ca să nu existe dubii, lumea a împărțit conceptele astea în doi termeni: „sex” și „gen”. Până aici putem fi de acord că treaba asta are sens, nu?

Partea de progresism intervine de aici încolo. Unii s-au întrebat dacă genul e într-adevăr atât de legat de sex, din moment ce e vorba de percepții și acțiuni. Și concluzia lor a fost că… poate da, poate ba. Se pare că unii simt nevoia să manifeste genul care corespunde sexului (femeile care vor să facă artă drăgălașă pentru că așa e feminin, bărbații care vor să facă mușchi la sală pentru că așa e masculin), unii simt nevoia să manifeste genul opus sexului și sunt unii care au alte păreri, dar să-i omitem pe moment. Și atunci, zic progresiștii, n-ar fi mai ok să tratăm oamenii ăștia cu gramatica și așteptările conforme genului, mai degrabă decât cu gramatica și așteptările conforme sexului?

(Puteți să nu fiți de acord cu progresiștii. Eu vă zic doar cam care e ideea.)

Ei bine, Braunstein s-a uitat la faptul că „sex” și gen” sunt termeni diferiți și a zis așa: dacă cei woke consideră că există o diferență între gen și sex, dacă ei cred că percepția asupra sinelui este un lucru diferit de corpul fizic, înseamnă că ei consideră că trupul e impur și irelevant!

…Nu știu de unde a scos el „trupul impur”, dar a scos-o. Iar dacă trupul e impur, asta înseamnă că…

Curentul woke e o nouă religie (creștină)

Teza de bază a lui Braunstein din „Religia woke” e că progresismul de azi imită puternic creștinismul de ieri. Sau, mai exact, imită nașterea creștinismului.

Braunstein zice așa:

Adepții woke cred în doctrinele lor tocmai pentru că sunt absurde, pentru că ele trimit la adevăruri mai profunde, cu mult dincolo de rațiune. Este interesant să observăm că primul miracol pe care îl predică, alături de teoria genului, se referă și la relația dintre corp și conștiință. Pentru ei, nu întruparea lui Hristos pare inexplicabilă, ci integrarea conștiințelor noastre în trupuri care, precum în cazul lui Hristos, după marcioniți, sunt considerate impure. Numai conștiințele există, acesta este mesajul teoriei genului care se află în centrul acestei noi religii. Și tocmai caracterul său provocator este elementul care o face atât de seducătoare.

În primul rând, cam toată lumea woke e de acord că avem și corpuri. N-am auzit nici că nu ar conta ce corp ai (dimpotrivă, progresiștii tind să vrea un sistem de sănătate mai bun pentru toată lumea, ceea ce cam contravine ideilor de genul „corpul nu contează”).

În al doilea rând, Braunstein se vede pe sine ca fiind profund rațional, iar pe progresiști ca fiind profund iraționali - fără să vadă că și eu raționamente logice. (Din nou, puteți să nu fiți de acord cu ele, dar ele au o logică, nu sunt credință oarbă.)

În al treilea rând, mă amuză enorm faptul că Braunstein disprețuiește creștinismul. E un dispreț care îi transpiră prin toți porii, un fel derogatoriu de a spune, de sus - pff! Woke e un nou creștinism! Ce oroare! Ce deșănțare! Ce lipsă de rațiune! Pentru că, evident, Braunstein e francez, iar filozofii francezi atei sunt extrem de atei. Problema cu curentul woke, din punctul lui de vedere, e aceeași ca a creștinismului: oamenii cred în tot felul de miracole, în conștiință, în lucruri care se bat cap în cap. Ar trebui să punem și curentul woke pe foc, cum am făcut cu creștinismul!

Dar publicul cu care se aliază Braunstein tinde să fie cel conservator-creștin, iar faptul că el copiază o mare parte din discursul american creștin-conservator face ca ce spune el să fie palatabil sau chiar înghițit pe nemestecate de creștinii de la noi, el fiind plin de ură contra unui inamic comun. Cred că Vasile de la Utopia Balcanică a surprins cel mai bine situația.

Editura Humanitas își arată limitările

Nu vreau să fac o analiză completă a cărții. Braunstein spune multe - și cele mai multe nu sunt originale, ci sunt regurgitări ale unor articole și supărări de prin SUA. Am avut un deja vu puternic încă din primele pagini.

Cert e că „Religia woke” e o carte care n-ar fi trebuit băgată prea tare în seamă. Nu are foarte multă originalitate, rigoare academică nu are nici atât, e repetitivă, supărată, avântată, superioară și disprețuitoare. Dar ea vine cumva pe o filieră care se pare că le-a făcut cu ochiul celor de la Humanitas: conservatorism, un iz de superioritate intelectuală, respingerea progresismului, o carte a unui intelectual francez (ah! vechea francofilie română!). E o continuare a sperieturii trase de Patapievici acum multă vreme când a descoperit „comunismul american” în zona progresistă, pe baza unei scurte discuții cu o intelectuală de la ei.

Și stând să mă gândesc așa, îmi dau seama nu doar că triada Pleșu-Liiceanu-Patapievici nu mai e ce era odată (deh, au îmbătrânit și ei, nu poți fi vârful discuțiilor intelectuale etern), ci și că lumea strânsă în jurul Humanitasului nu a fost foarte fecundă intelectual. Ce ucenici au cei trei, care să se revendice din ei ca ei din Noica? Cine vine pe urmele lui Cărtărescu? Ce critici de carte a format Dan C. Mihăilescu? Oare și ei se vor lupta o vreme să fie relevanți, ca apoi să dispară la fel cum o va face o carte atât de trecătoare și atât de imitativă cum e „Religia woke”?