În primul rând, nimeni din zona progresistă nu are vreo iluzie că Nicușor Dan ar fi progresist - doar suveraniștii par să creadă că oricine nu face spume la gură vorbind de homosexuali este pro căsătorii între persoane de același sex sau alte politici pro-LGBTQ. Restul lumii își dă seama că majoritatea pozițiilor politice sunt pe un spectru, nu în extremă, și că e posibil chiar să ai altă treabă decât să-ți determini poziția exactă pe un spectru sau altul.

În al doilea rând, postarea asta nu e despre Nicușor Dan. L-am menționat doar pentru că e subiectul zilei și cumva orice discuție despre legi și politică va ajunge să se învârtă în jurul lui dacă nu-l scoatem explicit din ecuație.

Postarea de azi e despre diferența dintre tradiție și legalitate în ce privește căsătoria.

Tradiția spune că nunta și căsătoria sunt cam același lucru și că, atunci când două persoane se căsătoresc, se întâmplă următoarele:

• merg la primărie
• merg la biserică
• fac o nuntă (o petrecere cu invitați și daruri, care are loc deseori la un restaurant, și care conține multe feluri de mâncare, dans pentru participanți și dans pentru miri; eventual se fură mireasa; pentru deplasarea între locații se pot decora mașini care să claxoneze intens; se pot decora și intrări în blocuri/case și se poate dansa o horă în parcare)

Realitatea este însă că, pentru a fi căsătorit în acte, este relevant doar primul pas: mersul la primărie. Restul țin de tradiție.

Căsătoria e un contract

Are și primăria ceremonialul ei când e vorba de căsătorii, ca să dea un aer mai festiv, dar dacă te uiți atent vezi că de fapt acolo se semnează un contract între două persoane fizice, cu doi martori care să confirme că au văzut cu ochii lor semnarea.

Căsătoria nu e chiar la fel pentru toată lumea - există mai multe variante de regim matrimonial între care se poate alege, care stabilesc ce se întâmplă cu bunurile lor: sunt la comun? Fiecare are bunurile lui și aia e? Au o opțiune diferită? Dar în afară de asta, căsătoria e standard și nu impune mare lucru social, dar rezolvă multe probleme concrete legate de proprietăți, datorii, cine preia copilul în caz de divorț și…

În cazul în care soţul unei persoane declarate moarta s-a recăsătorit şi, după aceasta, hotărârea declarativă de moarte este anulată, căsătoria cea noua rămâne valabilă. Prima căsătorie este desfăcută pe data încheierii noii căsătorii. (Codul Familiei, capitolul II, articolul 22)

Asta pentru că statul își bate capul cu probleme concrete și legale, nu cu sentimentele și opiniile oamenilor. (Chiar dacă problemele legale rezolvă situații de telenovelă.) Ai toată libertatea să-ți trăiești viața privată conform propriilor dorințe, să faci nuntă sau nu, să mergi la biserică sau nu, să locuiești cu soțul/soția sau nu, să-ți schimbi numele sau nu și tot așa.

Sigur, se poate discuta despre bătăile de cap legate de termenul de valabilitate al diverselor acte, care îi încurcă pe mulți (ar trebui să fie mai multă flexibilitate cu privire la valabilitatea certificatului medical, ca să nu se streseze mirii că ratează ziua corectă de făcut analizele medicale), dar în principiu… ce avem deja seamănă enorm cu parteneriatul civil, dacă vrei să privești lucrurile așa.

Iar dacă auziți lume care spune că ar fi bine să existe ceva cum e căsătoria, dar care să nu se lege de Biserică și tradiție… avem deja. Tot ce trebuie să faci ca să nu treci pe la biserică și să nu faci nuntă e să nu treci pe la biserică și să nu faci nuntă. Asta e tot.