Ați văzut un psiholog pe net și nu știți dacă e bun sau slab? Hai să vă împărtășesc câteva semnale de alarmă.

1. E cu genetica în gură toată ziua

Nu zic că genetica n-are rolul ei în viață, dar în momentul în care o auziți pe aia cu femeia programată să caute bărbați care s-o poată proteja, e deja un semn rău. Dacă întrebați puțin, veți vedea că „protecția” aia e atât de vastă și de vagă încât nu mai înseamnă mare lucru. Bărbatul trebuie să fie ori musculos ca s-o apere de tigri, ori inteligent ca s-o apere de pericole neprevăzute, ori muncitor ca s-o apere de foame, ori intimidant ca s-o apere de alți bărbați, ori cu statut înalt ca s-o apere de consecințe sociale, ori cu bani ca s-o apere de sărăcie, ori educat ca să-i construiască lucruri, ori…

Ideea e că poți să trăiești viața cum vrei tu, pentru acest psiholog ești o dată statistică care va fi împinsă și trasă pentru a se potrivi în sistemul lui mental. Orice faci, ori ești în rolul tău genetic de protector, ori ești în rolul tău genetic de protejată, dar n-are timp să asculte problemele tale pentru că e prea ocupat să se gândească cum orice spui tu se potrivește teoriilor lui și e mai predestinat decât destinul uman în teologia calvinistă. Dacă tu ai o idee despre lume care iese vag din comun - ba nu, nu o ai. Biologia vorbește cu vocea lui și îți spune că tu nu ai idei, ai doar iluzia că ai idei.

2. „Ăia răi” sunt narcisici, bipolari, histrionici

Oamenii cu care lucrează el sunt un pic necăjiți, oamenii cu care lucrează psihiatrii sunt însă răul întruchipat. Dacă cineva se poartă aiurea cu alți oameni, e narcisic, bipolar sau histrionic. Dacă cineva e narcisic, bipolar sau histrionic, atunci sigur se poartă nasol cu alți oameni. Poate că nu-ți cunoaște apropiații, dar uneori trage concluzia despre ei că sunt absolut așa. Sau dacă nu sunt narcisici, bipolari sau histrionici, atunci au problema la modă, indiferent care e aia.

Teoretic, ca să pui un diagnostic durează și ar trebui să vezi persoana față-n față, dar practic psihologul s-a lăsat influențat de discuția zilei și acum toată lumea e un cui pentru ciocanul lui. În loc să-și păstreze rigoarea profesională, bagă la greu stereotipuri și stigmă, pentru că fix astea lipseau la problemele care țin de sănătatea mentală.

Dacă vă întrebați care e problema cu a spune că narcisicii, bipolarii sau histrionicii sunt toxici, răspunsul e că nu există diagnosticul psihiatric de „persoană de căcat”. Există niște simptome și niște oameni care se confruntă cu ele. La fel ca în toate cazurile, are și omul respectiv un cuvânt de zis în modul în care-și trăiește viața. O persoană bipolară poate să aibă parte de tratament psihiatric, care s-o ajute să-și regleze lucrurile care sunt în dezechilibru, astfel încât să nu se vadă din exterior absolut nicio problemă. O persoană lipsită de empatie poate manifesta simpatie - poate că nu te doare când vezi pe cineva suferind, dar tot poți să decizi să-i dai o mână de ajutor.

Pe lângă asta, doar faptul că ești „normal” nu înseamnă că nu poți să fii un om de rahat cu cei din jur. Uneori oamenii au în principiu ceea ce se numește „empatie”, dar în anumite cazuri specifice decid că cei din jur nu sunt neapărat oameni (poate că sunt dintr-o clasă socială care ne le place, poate sunt adolescente „prea sexy” care „și-au cerut-o”). Sau poate că decid că sentimentele le stau în cale și decid să treacă peste ele ca să facă un „bine” (care bine să fie de fapt rău). (De exemplu, să crezi că un copil trebuie pedepsit prin bătaie și să te doară că trebuie s-o faci.)

3. Trage rapid concluzii pe baza unor date restrânse

Nu e intuiție, e pripeală. Uneori psihologul pripit poate ajunge la concluzia corectă, dar nu pentru că a urmat un fir logic bun, ci pentru că… așa s-a nimerit. Ești foarte sociabil? Înseamnă că ești incapabil să ai relații mai profunde și vrei doar atenție. Te aranjezi și prinzi viață în public? Înseamnă că și partenera e doar un accesoriu. (Uneori lucrurile astea pot fi și sexiste; cât de tare trebuie să te aranjezi și să te entuziasmezi în public ca să fie o problemă când ești bărbat, versus când ești femeie?)

Cât de departe crezi că poți să ajungi dacă trebuie să te întrerupi la fiecare trei cuvinte ca să-l lămurești că te-a înțeles greșit și să încerci să-i demontezi cine știe ce scenarii a inventat el în mintea lui?

4. Sexualitatea îl doare

N-ai apucat să spui prea multe despre propria ta sexualitate, ci doar ai zis o frază sau două sau ai răspuns la câteva întrebări dintr-un chestionar. Părerea ta despre subiect e la fel de irelevantă aici cum era și în celelalte cazuri. Dar el are deja interpretări.

Dacă nu faci sex, atunci de acolo ți se trag problemele. Dacă faci sex prea repede, atunci e o problemă. Dacă te lași greu, atunci e altă problemă. Dacă ești degajat în pat, atunci e problematic din nou. Dacă faci sex de plăcere, hmmm. Dacă n-ai copii de la o vârstă - o, nu, înseamnă că e sex cu cine nu trebuie sau cum nu trebuie! Dacă ai venit cu sugestii mai șui în pat, văleu-văleleu. Nu ai un complex legat de sexualitate? Așteaptă cinci minute, ca să-și adune forțele să-ți creeze unul.

Să vorbești cu el despre viața ta intimă e ca și cum ai merge la o ghicitoare în frunze de ceai să-ți spună despre tine. Doar că n-ai ceai, iar psihologul citește oricum din cana lui, nu din a ta. Pleci din cameră având impresia că, fără să-ți spună nimic despre sine, ți-a dat totuși mult prea multe informații despre viața lui intimă.

5. Tot ce e atipic îl bulversează

Nimic din ceea ce nu e uzual nu e bine. În ciuda faptului că și-a ales o meserie în care teoretic studiază oameni, preferă să-i reducă la scheme, iar tot ce trece de un anumit nivel de atipic nu e în regulă. E omul care crede că ești paranoic dacă îi spui că da, chiar crezi că există oameni care-ți vor răul - chiar dacă literalmente există acei oameni și i-ai auzit cu urechile tale vrându-ți răul. (Poate ești arbitru la fotbal.) E omul care consideră că nu e posibil să și muncești, să și mergi la sală, să te și îmbraci bine, să ai și relații sociale bune și precis undeva e o minciună.

Îmi și imaginez cum e să mergi la psiholog cu o problemă și să descoperi că psihologul vede tot ce-i neobișnuit la tine sau la situația ta ca fiind o problemă.

6. Talmeș-balmeș de idei, dar concluzii familiare

Începe din genetică, continuă cu explicații despre narcisism, ca apoi să-ți spună că fetele bune nu merg la club, pentru că acolo sunt doar băieți răi. Cumva, parcă tot ce-ți spune e la mintea cocoșului, chiar dacă nu prea vezi legătura. Dai din cap - da, da - și la final rămâi fix cu ideile pe care ți le-ar putea spune și mamaia, doar că parcă termenii în care s-a dus discuția au fost diferiți. N-ai putea să repeți argumentația, dar a vorbit frumos și te-a luminat. Te-a făcut să ai o revelație care să spună… ce ai tot auzit deja.

Ai grijă, de fapt concluzia a venit prima și argumentația a fost construită după ca s-o susțină, de-aia sună așa de ciudat. De fapt, psihologul tău s-a inspirat din ce zice lumea, i-a aruncat o poleială de educație superioară și ți-a servit aceleași idei populare reîmpachetate: nebunii sunt periculoși (se spune „narcisiștii/histrionicii/bipolarii/antisocialii” sunt „toxici”), toți bărbații și toate femeile sunt cam la fel, tot ce e atipic e suspect.

Mai bine intri într-un grup de țațe să le întrebi ce păreri au despre problemele tale, s-ar putea să primești aceleași sfaturi, dar să fie mai ieftine și mai practice (țațele n-or fi având ele școli înalte, dar măcar au trecut un pic prin viață și or fi ascultat și ele bârfe cu interes).

Și pentru că nu-mi place să scriu vag despre lucruri de care e clar că m-am ciocnit într-un fel sau altul, specific că acest articol a fost inspirat de această postare de la Vali de pe blog.