Citeam articolul ăsta la Vali Petcu și, hei, ce pot să zic. Rasismul e o problemă complicată, iar combaterea lui e o problemă și mai dificilă - dar nu doar pentru că ne cere să avem respect față de persoanele din alte culturi, ci pentru că ne face să ne întrebăm ce înseamnă, de fapt, respectul.

Argumentul lui Vali e unul pe care l-am mai auzit: romii nu pot fi respectați până când nu se comportă decent, iar nunțile între copii (precum și exploatarea romilor de către romi și alte „obiceiuri”) sunt lucruri care fac romii să fie de nerespectat pentru restul populației.

Dar respectul e de două tipuri: respectul pe care-l oferi unui mai-mare (unui profesor erudit, de exemplu) și respectul pe care-l oferi unei alte persoane pentru simplul fapt că e o persoană. Primul tip de respect înseamnă să recunoști superioritatea celuilalt într-un anumit domeniu; celălalt tip de respect înseamnă să recunoști umanitatea celuilalt și să te comporți cu un dram de politețe și considerație - de exemplu, să spui „mulțumesc” când persoana respectivă îți face loc să treci printr-o zonă aglomerată. Primul tip de respect se câștigă, al doilea tip de respect ar cam trebui acordat.

Din punctul meu de vedere, combaterea rasismului presupune în primul rând perceperea umanității celuilalt. Asta nu înseamnă scuzarea sau acceptarea lucrurilor făcute de celălalt - dar presupune un fel de minim de empatie. (Avem empatie și față de cei din jurul nostru; asta nu înseamnă că nu le dăm amenzi sau că nu-i băgăm la închisoare când e necesar.)

Rasismul spune că un grup vizibil diferit e cumva format din „nu chiar oameni”, iar treaba asta are anumite ramificații în felul în care e tratat acel grup. În cazul romilor, aș zice că sunt văzuți puțin ca subumani, deci sunt discriminați negativ în moduri de care se plâng des anti-rasiștii. Alteori, discriminarea poate fi cumva în favoarea lor - de exemplu, când autoritățile nu fac descinderi ca să afle de unde au unii romi averi.

Dar hai să mergem mai adânc în problema asta, pentru că discriminarea aia în favoarea lor e cam în defavoarea lor de multe ori.

Părerea mea e că nunțile pe care le reclamă Vali nu sunt luate în serios în general nici de autorități, nici de populație. Pentru că „romii sunt altfel” și lucrurile respective se petrec „în comunitatea lor”, nunțile în care sunt implicați minori sunt văzute cumva de la o distanță detașată și scârbită. Concluzia este, inevitabil, uite ce fac romii cu copiii lor. E un lucru rău, condamnabil. Romii nu pot fi văzuți pozitiv până când treburile astea nu se rezolvă!

DAR.

Dacă privim romii ca oameni, atunci situația se schimbă. Pentru fiecare familie denunțată pentru „obiceiul barbar” de a-și căsători copiii de mici, există cel puțin o victimă minoră care nu e privită ca o persoană în discuția respectivă. Deseori, victima există pentru cei din afara comunității ca idee abstractă, ca pion în discuția despre cine are cultura mai bună. Este dată ca exemplu al bestialității comunității rome, dar nu i se oferă o cale de scăpare. Nu are parte de ajutor și sprijin real din partea celor care o invocă. Ce poate face o fată de 14 ani care va fi „cununată” cu un bărbat de către părinții ei? Poate fugi de acasă? Unde? Cu ajutorul cui? Dacă a și abandonat școala devreme sau nu a înțeles de ce ar trebui să-și bată capul să învețe lucruri, ce poate face?

Nu doar copiii romi sunt lăsați de izbeliște, evident. Rasismul discriminează, dar discriminarea nu e doar rasistă: știm deja că există procese în care violatorii unor minore nu sunt băgați la pușcărie cum ar trebui, știm că fata care a fost ucisă în Caracal nu a fost luată în serios de poliție chiar dacă a sunat după ajutor și chiar dacă părinții ei contactaseră și ei poliția. Dar cu romii e mai pregnantă problema pentru că și societatea se ascunde în spatele unor clișee: „așa e în comunitatea lor”, „sunt barbari” și „aia e cultura lor”. Ce e în spatele porților închise e ok să rămână acolo, doar ne uităm peste gard și judecăm comunitatea ca întreg.

Același lucru e valabil și pentru alte situații de care am mai auzit: dacă cei de la vârfurile clanurilor îi exploatează pe cei de la baza clanurilor, atunci cei de la baza clanurilor sunt exploatați. Dacă poliția nu vrea să intervină în astfel de situații, atunci cei vulnerabili nu au la cine să apeleze pentru ajutor.

Tratamentul diferit este discriminare și este un lucru negativ pentru romi în general. Dacă cei puternici au câteva privilegii care vin din neglijența autorităților, cei slabi au de suferit. Iar dacă cei slabi nu au unde să meargă și la cine să apeleze pentru mai bine, vor continua să facă parte din sistemul în care sunt și pe care-l reclamăm.

Și pentru cei care zic „Da, dar cum e cu acceptarea altor culturi și blabla, cum cer activiștii de stânga?” Păi, e destul de simplu: tratăm copiii și persoanele vulnerabile ca persoane, exact cum facem pentru restul grupurilor din țară. Indiferent ce vor părinții, copiii au dreptul să crească fără să fie forțați să se căsătorească. Indiferent ce vor șefii clanurilor, cei mai mărunți să poată opta să plece. Acceptăm cultura atunci când ea nu încarcă libertățile altora: deci, modă, arhitectură, muzică, stilul nunților - e ok, le putem chibița de pe margine.

Dacă am rezolva un pic mai tare rasismul, poate că am rezolva și din problemele denunțate de cei care spun că rasismul lor e justificat.