La începutul vacanței de iarnă am intrat pe Voxa (o platformă românească de cărți audio și ebookuri) cu gândul să ascult o carte cât timp făceam diverse prin casă. Nu mai intrasem de o vreme și primul lucru care mi-a sărit în ochi a fost o bară orizontală numită „Zile active”. Zilele active sunt zile în care ai citit sau ascultat cărți timp de cel puțin 10 minute în aplicația lor.

Bara orizontală mă cam deranja și stresa, așa că am decis s-o scot. Am căutat prin setări, n-am găsit nimic și în cele din urmă le-am scris pe Facebook:

Salut! A apărut o chestie numită „Zile active” în aplicație. Este foarte, foarte stresantă pentru mine, pentru că îmi dă impresia că sunt la muncă. Cum o dezactivez? Nu vreau absolut deloc să am ÎNCĂ un domeniu în care trebuie să fac performanță.

Mi-au răspuns:

Hei!☺️ Noua funcție „Zile active Voxa” este o opțiune interactivă recent introdusă și nu poate fi dezactivată. Aceasta nu afectează experiența de lectură și este adăugată doar să ajute utilizatorii să transforme cititul într-un obicei zilnic, fără a impune vreun obiectiv. Mulțumim pentru feedback și că faceți parte din comunitatea Voxa! Audiții și lecturi plăcute!🥰

În primul rând, există un obiectiv impus: cel de 10 minute zilnice. O fi un obiectiv informal, dar tot obiectiv rămâne. În al doilea rând, îmi afectează experiența de lectură.

Citesc din pasiune. O fac din pură plăcere personală, indiferent cum definim plăcerea aia (pentru că citesc de plăcere și cărți care nu pot să zic că-mi plac, în sensul strict al cuvântului). E un spațiu personal pe care mi-l acord.

Așa că m-am enervat suficient de tare încât unul dintre primele mele gânduri a fost „Voxa încearcă să gamifice acumularea de capital cultural”.

Dacă mă cunoașteți, știți că prefer să fiu informală. Să nu mă complic cu termeni academici. Deci s-ar putea spune că m-am enervat grav.

Gamificarea acumulării capitalului cultural

Știți ce e ăla capital, nu? Este, foarte informal, ceea ce deții. Dacă ai bani și bunuri, ăla e capital economic. Dacă ai în schimb educație, cultură și un vocabular elevat, ai capital cultural.

Capitalul cultural îți oferă statut social, care vine la pachet cu niște putere soft. Faci parte dintre oamenii „de bine”, a căror părere contează - nu pentru că arunci cu bani, ci pentru că ești perceput ca fiind cineva cultural.

Se consideră că există o corelație între cât de mult citești și cât de cult ești, deci un mod de a acumula capital cultural poate fi să citești mult și să citești corect. Iar dacă vrei să faci asta sistematic, trebuie să investești timp și efort.

Gamificarea e un mod de a transforma o situație într-un fel de joc („game”), în care intri în competiție și primești recompense pentru lucrurile pe care le faci. Poate primești un loc într-un clasament, poate primești o insignă virtuală, poate crești în nivel. Sunt lucruri mărunte, dar care îți oferă o motivație care nu rezultă în mod direct din ce faci.

De exemplu, Duolingo e o aplicație competitivă de învățat limbi străine, care îți oferă puncte în funcție de cât înveți în fiecare zi, îți permite să te compari cu prietenii și vine după tine să-ți spună dacă ai ratat vreo zi de învățat. Dacă genul ăsta de competiție te motivează, s-ar putea ca Duolingo să te ajute.

Învățatul unei limbi străine e un scop relativ bine definit. Activitatea în sine nu e neapărat plăcută, dar rezultatul ei e și plăcut, și util, așa că poate că vrei ceva care să te motiveze și să te țină în priză pe termen scurt, ca să obții rezultatul dorit pe termen lung.

Din perspectiva asta, ce face Voxa acum e să gamifice acumularea capitalului cultural. Te ajută să treci mai ușor peste dificultatea de a citi pentru a atinge mai ușor scopul de a fi un om cult, făcându-te să încerci să citești zilnic 10 minute.

Problema cu gamificarea este că poate să-ți taie din plăcerea intrinsecă de a face un lucru, făcându-te să alergi după alte recompense, de obicei simbolice și, deci, mai goale de conținut, dar care îți dau senzația unei reușite. Să zicem că-ți place să citești și te distrează poveștile - dar deodată te afli într-un fel de concurs de citit. Inițial nu e o problemă, pentru că oricum îți place să citești… dar la un moment dat te trezești că te impacientezi pentru că o, nu, dacă sar o zi de citit, poate mi se strică streak-ul și de unde aveai un hobby, acum ai o obligație.

A fi un om cult

Cred că am mai zis-o și în alte dăți pe blog, dar o parte din prestanța celor care citesc e dată de faptul că alții nu citesc. Fiecare lansare de carte din Brașov în care se auto-laudă cei prezenți pentru marele efort de a citi spre deosebire de tineri e o reafirmare a faptului că cei prezenți sunt superiori într-un mod simbolic.

Această superioritate nu poate fi menținută decât dacă anumiți oameni citesc spre deosebire de alții care nu citesc. Dacă toată lumea ar citi, atunci performanța de a citi nu ar însemna nimic, în afară de faptul că te încadrezi în standarde. Sau, ca s-o zic altfel, în 1810 puteai să te duci să te angajezi undeva pe principiul că știi să scrii, să citești și să socotești o țâră, dar în anul 2026 lucrurile astea sunt oarecum de la sine înțelese, nu îți oferă un avantaj. Idem, dacă acum cineva care a citit x cărți clasice e un om „cult”, acel om nu ar mai fi „cult” dacă toată lumea ar citi cărți clasice.

Dar să presupunem că nu ne interesează dinamica în societate, ci persoana vrea să devină mai cultă doar pentru sine. Poate ea să obțină acea cultură prin obiectivele create de Voxa? Poate ea să obțină cultura dorită doar citind pe Voxa? Și, mai ales, poate obține ce-și dorește doar din citit?

Cu cât mă gândesc mai mult la treaba asta, cu atât mi-e mai clar că, pentru a obține ce-ți dorești, e important întâi să știi ce-ți dorești și să te gândești care e cea mai bună cale prin care să obții obiectivele propuse. Altfel, doar accepți de-a gata o soluție imaginată de undeva dintr-un birou.

Un caz în care ce face Voxa e util

Totuși, există o situație în care să vrei să ai zile consecutive în care citești cel puțin 10 minute pe zi și te ajută să vezi o aplicație în sensul ăsta: cea în care tot vrei să citești, dar nu-ți oferi timp pentru asta, așa că trebuie să-ți impui cumva să începi să citești fie ce-ar fi.

La un moment dat, când voiam să reîncep să scriu, mi-am impus să deschid fișierul cu povestea la care voiam să lucrez în fiecare zi, orice ar fi fost. Cumva, am reușit să-mi fac un obicei din a mă apuca de scris, fără să mai stau până se aliniază stelele ca să fac un lucru pe care mi-l tot doresc.

Dar nu a fost un lucru venit din partea unei aplicații. A fost o alegere proprie.

O a doua perspectivă: KPI

Dacă primul gând care mi-a trecut prin minte a fost „gamificarea acumulării capitalului cultural”, un gând ulterior a fost că trăim într-o societate axată pe afaceri. Idolatrizăm afacerile, care sunt creatoare de valoare (obiecte necesare, cultură), creatoare de bani (nu cred că trebuie s-o explic), creatoare de sens în viață (să urcăm în carieerrăăăă).

Iar afacerile vor performanță. Și indicatori de performanță. Trebuie să dai un randament măsurabil, să crești productivitatea în timp, să faci numerele alea să crească. Nu e suficient să ai o viață bună și să fii util societății, trebuie să te măsori în cifre.

Nu mai suntem oameni; suntem automatoni. Perspectiva asta nu e impusă doar din afară, ci ni se insuflă și ca atitudine proprie. Ni se spune că putem înghesui mai mult în viața noastră: mai multă muncă, mai multe realizări, trebuie asta, trebuie aia. Suntem insuficienți, dar asta se poate rezolva dacă ne organizăm mai bine și ne motivăm mai mult și alergăm mai tare și depunem mai mult efort.

În lumea asta, chiar și plăcerea proprie e ceva care vine cu standarde și obiective de atins. Trebuie să fii productiv cu timpul tău liber, ce naiba. Iar metricile inventate de diverse aplicații pe care le folosești contribuie la mentalitatea asta: trebuie să muncești, să te zbați, să faci un efort. Să atingi acei indici-cheie de performanță care să demonstreze că ai atins obiectivele.

Doar că e ce ziceam mai sus: dacă indicii de performanță sunt impuși din afară, de unde știi dacă se potrivesc lucrurilor pe care le vrei tu? De unde știi că te duc spre obiectivele tale? Hei, companiile mari reușesc uneori să pună accentul atât de puternic pe anumiți indicatori încât își îngroapă propriile produse (la tine mă uit, Google).

Iar asta cu „10 minute pe zi în aplicația Voxa” știți la ce mă face să mă gândesc? Nu la obiectivele mele - eu vreau doar o carte de ascultat ocazional cât fac altceva cu mâinile, sau câteva pagini de citit cât aștept undeva să ceva și n-am o carte fizică cu mine. Nu, mă duce cu gândul la obiectivele Voxa.

KPI-urile companiilor

Companiile au ajuns într-un punct în care au tot felul de Idei impuse de oameni care nu folosesc produsele pe care le produc.

Sunt destul de sigură că există măcar o persoană cu putere de decizie la Voxa care nu ascultă cărți audio de plăcere, așa că tot dă cu bâta-n baltă încercând să inventeze lucruri care să „motiveze” ascultătorii. De exemplu, mai demult băgaseră muzică lălăită pe fundalul cărților audio, ca nu cumva să te plictisești cât asculți o poveste. Sau altă dată vânam prin aplicație bucăți de carte, pentru că deciseseră să le pună separat, ca să ai impresia că ai ascultat mai multe (?!). Iar acum prostia asta cu 10 minute pe zi, de zici că ascultatul de cărți e un chin.

În schimb, un indicator de performanță de care aud des în privința aplicațiilor e „câți utilizatori zilnici are”. Ceea ce presupun că se poate crește artificial dacă începi să gamifici ascultatul și să le dai buline roșii și felicitări ascultătorilor care fac ce vrei tu.

Nu sunt o persoană care să creadă prea des în conspirații - cred că prostia umană este suficientă pentru a explica majoritatea neplăcerilor cauzate de alții - dar nu pot să nu remarc faptul că anumite eșecuri de prost gust seamănă foarte tare cu rahaturile pe care le învață unii când învață să facă „biznis”.

Așa că pe de o parte m-am enervat pe Voxa pentru că mi-a stricat mie liniștea băgându-mi pe gât prostia asta; dar pe de alta nervii ăștia mă fac să-mi dau seama de cât de multă nevoie e de spații fără corporatisme în care să fim doar oameni, fără firme, fără indici, fără performanță, fără măsurători. Doar spațiu privat și treaba noastră.