Roxana-Mălina Chirilă

Prima sesiune - rezumat

Am terminat sesiunea vineri (azi e miercuri) și mi-a luat câteva zile să-mi revin (încă sunt un pic obosită). Am o listă lungă de postări pe care aș vrea să le scriu pe blog și pe care le-am tot amânat, am o listă și mai lungă de cărți pe care vreau să le citesc, am o listă și de alte lucruri de scris, am o listă de…

În fine. Multe liste.

Am încheiat sesiunea cu surprinzător de mult succes. Zero restanțe, note mari. E drept că și profesorii au fost ceva mai îngăduitori decât credeam că vor fi. Uitasem cât de solicitantă e toată chestia cu examenele. Nu mai sunt atât de tânără încât să stau toată noaptea să învăț - acum mă pricep mai mult la planificare și am stat doar toată ziua.

Am avut materii cât cuprinde, iar la unele testările au început înainte de sesiunea propriu-zisă. Pe scurt, despre fiecare:

Algoritmi fundamentali (Alexandra Băicoianu). Materia cu testarea cea mai intensă. Două parțiale, unul la mijlocul semestrului, celălalt la final, amândouă eliminatorii (trebuia să luăm cel puțin 5 ca să ajunge mai departe). Comparativ, examenul oral din sesiune a fost aproape ușor de pregătit.

Problema reală la primul parțial a fost lipsa de timp. Dacă nu ești obișnuit să scrii cod în C++ și să-l scrii repede, poți să-l pici cu brio. Problema la al doilea parțial a fost dificultatea problemelor. Dacă nu ești obișnuit să gândești problemele care se rezolvă cu greedy/programare dinamică rapid, te-ai fript.

Colegii din anii mai mari ne-au avertizat că se pică pe capete. Alexandra Băicoianu ne-a avertizat că se pică pe capete. Tot s-a picat pe capete. Celor rămași, care am luat examenul oral, ni s-a spus să transmitem mai departe o idee: dacă nu te descurci foarte bine cu programarea, dacă ai orice problemă în semestrul întâi, e bine să mergi la cursul de noțiuni fundamentale de informatică, unde practic beneficiezi de meditații gratuite organizate de facultate.

Aviz generațiilor următoare, presupun.

Analiză matematică (Maria Dimitriu). Am învățat zi de iarnă până-n noapte pentru examen, dar pentru că am fost la cursuri și seminarii, iar Dimitriu predă excelent, am cam înțeles care sunt ideile de bază încă dinainte de sesiune. Constat cu încântare că nu-mi mai e frică de matematică și că aș fi dispusă să mă avânt să citesc cărți care conțin matematică la nivel mai înalt la fel cum mă avânt să citesc cărți de filozofie.

Altfel, examenul a fost mai ușor decât credeam, iar profesoara mai îngăduitoare cu notele - greșelile de calcul au contat mult mai puțin decât înțelegerea principiilor.

Sport. Materie obligatorie de un (1) credit. E foarte ușor de trecut cu zece - îți alegi sportul și mergi jumătate de semestru… sau, în cazul meu, un weekend. Pentru că am fost în două excursii în jurul Tâmpei în zile consecutive cândva când nu venise încă iarna. Un test scurt făcut mai mult în glumă decât în serios și pe urmă îți vezi de treabă.

Etică și integritate academică (Adela Sasu). O parte din notă a constat în participarea la laboratoare și realizarea fiecărui proiect din săptămâna respectivă. Cealaltă parte din notă a constat dintr-un referat pe care a trebuit să-l scriem și apoi să-l susținem.

Cred că am zis și mai demult, dar cursul nu e de Etică, e de LaTeX. Referatul trebuie „susținut” răspunzând la întrebări despre sintaxa LaTeX, cu întrebări de genul „cum se creează o referință către o carte din bibliografie”. Din păcate, testarea m-a prins când eram atât de obosită încât de-abia dacă știam cum mă cheamă, iar răspunsurile mele au ajuns la „am liste de comenzi pe care mă uit când scriu în LaTeX, nu stau să învăț pe de rost”.

Când m-am mai dezmeticit am rămas surprinsă că nu s-a enervat profa mai tare pe mine când am venit la examen să-i spun că nu i-am reținut materia, ci mi-am notat-o pe undeva. Dar bănuiesc că ajută faptul că printre puținele lucruri pe care le știam erau niște lucruri pe care nu le știa ea. Avantajul de a fi vrut să-mi redactez referatul într-un fel mai șui și de a fi intrat în măruntaiele internetului pentru asta, presupun.

Fundamentele algebrice ale informaticii (Adelina Manea). Manea are obiceiul extrem de prost de a avea o memorie extrem de bună. Când învățam pentru sesiune am remarcat cât de multe lucruri din culegere, manual și cursuri se bazau pe ideea că ceva a fost predat/demonstrat, deci a fost și reținut. Iar eu… nu am… memorie. Deci o demonstrație care cuprinde referințe de tipul „După cum am văzut în demonstrația din rezolvarea unei probleme de acum 30 de pagini, X are caracteristica Z” mă face să plâng.

În fine, s-a rezolvat cu niște căutat pe internet și plâns pe umărul oamenilor care știu mai multă matematică să-mi dea niște resurse extra - așa am aflat de 3blue1brown, care explică foarte fain și vizual concepte matematice.

Ah, un lucru fain pe care l-a făcut Manea a fost să ne dea o temă bonus în timpul semestrului: să scriem un program scurt care să rezolve anumite tipuri de exerciții. Chestia asta ajută și la recapitulare, și la creșterea notei finale cu un punct.

Notarea la examen a fost destul de îngăduitoare.

Fundamentele programării (Adrian Deaconu). A existat o testare tip grilă la laborator în săptămâna de dinaintea sesiunii. Nu a fost foarte grea - a ajutat faptul că am stat să fac teste-grilă cu pointeri în ziua de dinainte. (Am mers pe Google, am făcut ce am găsit, nimic mai special de atât.)

Examenul a constat din scrierea răspunsului la un subiect de teorie și din scrierea pe hârtie a unui program în C. Dacă te descurcai în C, nu aveai probleme nici cu programul, care era mult mai simplu decât cele de la Algoritmi.

Din păcate, Deaconu nu prea știe să predea C, așa că nu putem spune că am avut prea multe ocazii să ne atașăm de limbaj sau să devenim fluenți în el (colegii mei chiar nu au avut de-a face cu C până acum; eu da).

Subiectul de teorie a fost corectat de Deaconu însuși; din câte am auzit, îi place ca lumea să scrie cam ce a dictat el la curs, cu cuvintele cu care a dictat. Din câte am văzut, nici cei care au tocit materia nu au reușit să ia note maxime la subiectul de teorie, de unde deducem că Deaconu nu se prea apreciază nici el pe sine.

Engleză (Anamaria Frîncu Schwab). Eu mi-am echivalat engleza, dar am înțeles de la colegi că a dat una/două testări la seminar, fix din materia predată, și că ajută să fi tocit ce s-a făcut mai mult decât ajută să știi engleză în general. La germană am înțeles că a fost destul de ușor, dar acolo chiar nu am participat.

Logică matematică și computațională (Laura Ciupală). Ciupală e foarte glumeață și prietenoasă la cursuri, iar materia nu e foarte dificilă. Prin urmare, au fost suficienți care nu au luat lucrurile suficient de serios și au picat la examen.

Problema reală e că, dacă primele cursuri sunt aproape la mintea cocoșului, următoarele tind să se complice (nu excesiv, sunt încă inteligibile), iar dacă nu ești atent/nu înveți/chiulești, te poți trezi că habar n-ai ce ți se cere și mai și greșești calculele la ceea ce știai. Și așa intri în restanță.

Noțiuni fundamentale de matematică (Elena Popescu-Popovici). Materie facultativă. Examen în săptămâna de dinainte de sesiune, dacă voiai să-l dai. Trei teme primite de-a lungul semestrului, fiecare valorând un punct care se adăuga la notă. Ușor de trecut, dar fără o miză prea mare; dacă treci cursul, iei două credite extra. Dacă-l pici, nu ai restanță. Oricum, e o materie care există mai degrabă ca să ajute decât ca să testeze - și m-a ajutat din plin.


Distribuie: | Mastodon | Facebook | Bluesky |

Comentarii: e-mail | facebook |