O povestire pe care am scris-o prin 2007, pe vremea când nu prea corectam ce scriam…

În jurul patului

Mergeam pe stradă visător, lăsând picioarele să mă conducă. Fusesem la o petrecere cu colegii de serviciu şi mă întorceam cam ameţit de băutură, filozof şi pierdut în gânduri. Soţia mea ştia că urma să vin doar a doua zi, iar eu mergeam spre casa amantei mele, al cărei soţ, prietenul meu cel mai bun, era plecat din oraş. Pe când intram pe uşă, mă gândeam că locuiam în acelaşi tip de apartament, în blocuri identice. Chiar şi mobila semăna. Singur în casă, m-am dus în dormitor, m-am dezbrăcat şi m-am întins provocator pe pat, aşteptând-o, gândindu-mă la încântarea pe care urma să i-o trezesc. Chiar căutam în minte cuvinte înnebunitoare… Ezitam între „Doreste-mă tare” şi „A fi sau a nu fi în tine”. Am menţionat că eram cam pilit, nu?

Cheia de la intrare s-a răsucit în uşă, iar o voce masculină, mult prea bine cunoscută mie, a răzbit până în dormitor:

– Eşti sigură că nu e nimeni acasă?

Am pălit, am făcut ochii mari şi am sărit pe podea cât de repede am putut. M-am uitat în jur, speriat, mi-am apucat grăbit hainele şi, ca un bun amant, m-am aruncat sub patul înalt. Am constatat cu recunoştinţă că întinsese chiar şi un covor sub el, să-mi fie mai comod.

– Sigură, a răspuns ea.

Mi-a dispărut toată ameţeala. Puteam să simt alcoolul evaporându-mi-se din vene. Vocea nu era a amantei mele, ci a soţiei. Schimbasem patul de acasă în urmă cu vreo săptămână din cauză că nevastă-mea se plânsese că era vechi, dar probabil că adevăratul motiv era cel care tocmai intrase pe uşă…

Am vrut să ies de sub pat, să-mi fac prezenţa cunoscută, dar cum ei intrau deja în dormitor am rămas acolo, întins pe jos. Ce era să fac? Să mă târăsc afară, cu hainele în mână şi să strig: „Aha, v-am prins!”? Spumegam de furie. Soţia mea! Prietenul meu cel mai bun! Îmi juram că o să apar până la urmă în faţa lor ca un zeu al răzbunării, să-i fac să piară de ruşine că au îndrăznit să-mi înşele încrederea, bunătatea, omenia… Mie, care niciodată n-aş face aşa ceva!

Le ascultam fiecare mişcare. Se sărutau. Oftau. Probabil că el îi săruta gâtul. Puteam s-o ghicesc după gemete. Sigur îi săruta gâtul… Sau poate erau sânii? Da. Sânii. Care ar fi trebuit să fie acolo doar pentru mine!

S-au trântit pe pat, care a icnit tare deasupra mea. Vedeam scântei. Îmi venea să lovesc cu pumnul în sus, să trec prin saltea şi să-i smulg unul din braţele celuilalt. El voia ambele mele iubite?… Nu-i ajungea doar una?

Aproape că-i puteam vedea. El o muşca de umeri, de gât, de coapse… şi ea-l lăsa. Îi mai şi plăcea! O auzeam după „ah”-urile alea pe care le ştiam prea bine. Îl încăleca. El se oprea… Îi şoptea nu-ştiu-ce-uri. Pun pariu că îi mângâia părul şi îi făcea semne. Şi ea voia să facă ce-i cerea. Auzi aici! Cu gura cu care mă săruta pe mine! Iar el? Începea să ofteze şi el. Se simţea bine. Eu strângeam din dinţi, ascultându-l.

Ea a lăsat să-i scape un geamăt şi am tresărit. Ce-o apucase? O ştiam de atâta vreme şi niciodată nu făcuse aşa ceva! Nu în acea situaţie. De ce cu el era altfel?… Ascultam cu atenţie fiecare mişcare, să-nţeleg ce-i face. N-a durat mult până să-mi dau seama, dezgustat, că el are tupeul de a o mai şi trage puţin de păr, de a o împinge după cum îi poftea lui inimioara. Era mai îndrăzneţ decât mine. Nenorocita… Oftam. Dacă aş fi ştiut că-i place aşa, aş fi făcut-o eu. Până s-ar fi săturat!

Au fost clipe de coşmar. Nu credeam că poate fi mai rău de atât. Ţineam pumnii strânşi de-mi intrau unghiile în carne.

Dar s-au oprit… S-au foit… Şi apoi ea a oftat lung şi languros.

Am înmărmurit. Răsuflam încet, ca un om pe moarte. Nu mă mai întrebam decât cine-o fi deasupra: el… sau ea?

El, am decis. Respiraţia ei era rapidă, neregulată, se înteţea. A început să geamă, iar mie au început să-mi apară tot felul de imagini din momentele noastre grozave… Ochii îi scânteiau, pasionali, buzele ei se dăruiau buzelor lui… Îl înlănţuia cu braţele… şi eu ascultam…

Îl sorbea în ea cu totul. Cu câtă sete! Îl muşca fără să-l rănească, gemea de plăcere. Se topea… Cu mine nu mai demult fusese aşa. Era mai blândă… Mai liniştită. Cel puţin în ultimul timp.

Am zâmbit nostalgic, amintindu-mi de primele noastre întâlniri… Regina aceea care mă privea de sus până jos, mândră. Ea, care îi făcea pe ceilalţi să-şi plece privirile vinovaţi dacă ar fi îndrăznit să-i reproşeze ceva.

Iubita mea… Soţia mea… Îl strângea la piept, îi zâmbea, îi dăruia lacrimile ei de fericire. Se lăsa îmblânzită de el şi-şi scotea la iveală partea cea mai dulce, mai primitoare, mai drăgăstoasă.
Priveam în gol. Auzeam totul ca din depărtare. Aş fi vrut să mă ascund undeva, să-mi adun gândurile.
Cineva a sunat la uşă. Ei s-au oprit, tăcuţi. Am ridicat puţin capul, intrigat. Soneria se auzi din nou. Au sărit din pat. El îşi culese hainele, ea se îmbrăcă în grabă cu ceva. Simţeam cum îmi piere sângele din obraji. Trebuia să fug, să mă ascund până nu venea el peste mine. Dar unde?… Eram deja sub pat!
„Du-te-n dulap, du-te-n dulap!” am strigat în sinea mea cu disperare. Dar el, după ce-şi adună toate hainele, se aruncă sub pat în dreapta mea.

Dacă aş fi vrut să-i reproşez ceva, am renunţat atunci. Figura lui şocată, trecând în nuanţe din ce în ce mai accentuate spre înspăimântare făcea, vorba aia, toţi banii. Am zâmbit larg, amuzat. I-am întins mâna cum făceam de obicei. Mi-a strâns-o mecanic.

-Ce faci?… a întrebat el slab.

-Bine, tu? Am răspuns, aproape vesel. Nu voiam să vă deranjez, aşa că m-am ascuns. Vă rog, continuaţi!

Nu sunt sigur că pricepea ce-i spuneam. Mi-am adus aminte de maşinile vechi al căror motor se oprea brusc, lăsând totul în linişte. Aşa era şi el atunci.

Soţia mea se întoarse în dormitor.

-Baba aia de soacră-mea, şopti ea. Nu vreau s-o văd! Fir-ar… M-ascund şi eu, cu tine.

-Nu, du-te-n dulap! Du-te-n dulap! Şopti el, disperat, privindu-mă. Eu zâmbeam larg, simţindu-mă, culmea, stăpân pe situaţie.

-Nu, că am pus rafturi! Vin sub pat cu tine!

Înainte ca el să apuce să protesteze, ea-şi aruncă hainele peste noi şi se vârî sub pat, pe partea mea stângă.

Când m-a văzut, a împietrit pe jumătate înăuntru, pe jumătate afară. Cămaşa de noapte atârna pe ea. Părea gata să leşine. Dar mama tocmai descuia uşa cu propria ei cheie. Aşa că am tras-o sub pat. Tremura toată şi nu-mi dădeam seama dacă de şoc, ruşine sau de frică.

-Haaa… zise mama, intrând în dormitor. Pleacă de acasă, lasă patul nefăcut şi lumina aprinsă. Fata aia-i de vină.

Zâmbetul mi-a pierit de pe buze. Nu ştiu de ce perspectiva unei nopţi sub pat cu soţia mea, amantul ei si mama deasupra nu mă încânta. Nu-mi făceam iluzii că mama urma să plece: de obicei stătea o noapte pe la noi când venea. Nevastă-mea se liniştise, îşi lăsase capul pe umărul meu. Stăteam la fel ca în alte dăţi, lipiţi unul de altul. Amantul ei era deoparte.

Universul s-a îndurat şi mama a intrat la baie. El şi-a apucat hainele şi a zbughit-o afară, în linişte. M-am desprins de lângă soţia mea şi m-am pregătit să fac acelaşi lucru, dar uşa băii s-a deschis din nou şi ocazia a dispărut.

Am rămas doar eu şi ea sub pat. Mama s-a culcat curând. Părea să viseze frumos. În concertul sforăiturilor ei dulci, am luat mana nevestei mele. Ea mi-a strâns-o, timidă. Lumina era stinsă şi nu se putea vedea nimic în jur. Mai mult o ghiceam dupa răsuflarea uşoară şi zvâcnetul degetelor.

Am început să mă joc cu mâna ei, neştiind ce să fac. Nevastă-mea îmi răspunse strângându-mă tare. Se lipi de mine şi-şi apropie buzele de urechea mea. Ezită o clipă lungă, apoi coborî şi-mi sărută cu tandreţe gâtul. O simţeam oftând printre buze. Se întoarse în aşa fel încât să o aud mai bine.

-Ce zici?… şopti ea, gânditoare. Ne luăm concediu şi mergem la munte?

Mi-am lăsat obrazul pe părul ei şi i-am prins degetele în ale mele. Am simţit verighetele noastre atingându-se.

-Da…

Deasupra noastră, mama se întoarse pe cealaltă parte şi oftă lung de plăcere.