Elevii, șpaga și bacalaureatul

Azi am fost în vizită la bunică-mea, pe care am găsit-o stând rezemată pe câteva perne pe canapea și uitându-se la televizor.

„Tu ai copiat vreodată?” m-a întrebat.

Am clipit confuză. De obicie mă întreabă ce mai fac, cu ce mă ocup, dacă mama e bine, dacă… Tot felul. Azi, o întrebare despre rigoarea academică la care aș fi preferat de departe să nu răspund.

Și-mi pică ochii pe televizor. 100 de elevi, gata să fie strânși de la nu știu ce liceu Dimitrie Bolintineanu și duși la poliție pentru… șpagă?… Ha. Ok. Televizorul a fost dat pe mut și m-am uitat cu bunica la modele de tricotaj și tipuri de lână, dar mai târziu am băgat un nas pe Mediafax și Gândul – și acum și pe Adevărul.

De la prima impresie a bunicii (elevii au fost arestați pentru copiat) și până la ideile mele tentative de acum (elevii au fost luați aproape cu japca să dea declarații și 16 sunt implicați mai adânc în problemă pentru că sunt pe o listă care sugerează că ar fi dat șpagă) e o cale destul de lungă. Dar din care lipsesc profesorii – cel puțin din media.

Hai să vă spun o chestie: elevii nu dau șpagă singuri. N-au cum. Șpaga e o chestie care necesită cel puțin două persoane: cel care o dă și cel care o primește. De copiat e mai simplu, ești doar tu cu fițuicile, dar aici sunt cel puțin două părți ale problemei. Una e formată din elevi. Cealaltă din…

Profesori. Supraveghetori. Cineva cu autoritate. Hai să presupunem prin absurd că eu aș fi vrut să dau șpagă să trec bacul. Nu știu. Poate aș fi intrat în panică în ultimul moment, poate aș fi dat la geografie și aș fi știut dincolo de orice îndoială că urma să mă tragă în jos materia enorm în condițiile în care eu urma să-mi depun dosarul la facultate. Oricum ar fi, aș fi decis la un moment dat că vreau să dau 500 de euro ca să trec examenul cu notă mare. Ce aș fi făcut?…

Habar n-am.

Ăsta e răspunsul corect: habar n-am.  Când eram elevă într-a 12-a nimeni nu mi-a pus vreodată tentația în față. N-aș fi știut la cine să mă duc, pe cine să mituiesc. Majoritatea profesorilor mei presupun că ar fi fost oripilați la gândul că le-ar fi oferit cineva șpagă. Îmi imaginez o privire de gheață din partea dirigii, ochii ca niște raze X care m-au făcut să plâng într-a noua pentru că greșisem ceva definiție și i-a îndreptat ca pe niște lasere înspre mine, vocea tăcută, „Ce ai spus, Mălina?” Cred că aș fi leșinat pe loc. Sau poate profa de engleză, pe vremea aia cu țigara, interpretând cuvintele care mi-ar fi ieșit pe gură, pe urmă… Nici nu știu. Urlete? Sau doar „Nu sunt supărată, sunt doar dezamăgită”? Profa de română cred că ar fi tras niște bubuituri și pe urmă o reclamație oficială. Pe profa de informatică n-o știu destul de bine, dar cred că nu ar fi fost prea impresionată de mine.

În schimb, am o prietenă din altă parte de România care spune că la liceul ei șpaga era instituționalizată. Cam toată lumea dădea. Problema ei a fost să NU dea, să se opună unui curent de „dar dacă pe urmă îți/ne poartă pică?”

Problema e și cu elevii. Normal. Că ar putea să fie corecți, să învețe, să studieze, să fie integri. Dar până la urmă trișatul face parte din natura elevului. Și la noi se copia. Și la noi se chiulea. Nimic nou sub soare! Face parte din jocul educației să oprești chestiile astea. Să explici de ce nu e bine, să convingi elevii să n-o facă.

Profesorii ar trebui să știe mai bine. Ei sunt în cele din urmă cei care pot să facă jocurile, care pot să dicteze tonul, acțiunile, sistemul. Dacă profesorii nu permit ideea de șpagă, elevul nu va avea la cine să meargă cu banul. Cei mai mulți nu vor îndrăzni. Profesorul e cel care ia șpaga, care se comportă împotriva firescului, care instigă practic la neregulă. Fără el, elevul ar încerca doar să copieze. Dacă e oprit și de la copiat, poate că în sfârșit înțelege că e groasă treaba… Dacă nu e oprit, dacă nu i se spune că ce face el e greșit și n-ajunge departe așa, atunci vorba românului: „Merge și așa”.

Profesorul bineînțeles că vrea și el să iasă bine și niște bani în plus nu strică niciodată – dar ar trebui să fie deasupra acestor lucruri. Pentru elev distanța dintre copiat și dat ban ca să scape când copiază nu e atât de mare. Mai face doar un pas. Profesorul, în schimb, știe foarte bine ce face. Știe că are puterea să oprească chestia asta, datoria să-i spună elevului că această cale îi e închisă. Nu poți, nu ai voie să trișezi. Dar el face pe dos.

Din punctul meu de vedere ar trebui măcar pomeniți mai des profesorii în știrea asta. Să aflăm care sunt problemele care-i pasc pe ei, măsurile luate în privința lor. Vreți să speriați lumea prin știri cu șpagă și poliție? Perfect. Speriați-i și pe cei care ar trebui să vegheze împotriva cazurilor de genul ăsta, nu să le ia sub aripa lor protectoare. Pomeniți ce se întâmplă cu cei din poziția de autoritate care profită de situații pe care ar trebui să le controleze și să le aplaneze.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *