Criteriul de triere al relațiilor
Sunt tot felul de liste interminabile din care păsămite îți dai seama dacă te iubește sau nu. Te sărută după ce-ai mâncat ceapă sau usturoi? Îți face surprize mici? Îți zâmbește? Îți spune că te adoră? Îți acordă atenție, se poartă frumos? Etc.etc.
Bun, bravo. Te iubește. Super. Înseamnă neapărat că ești într-o relație mișto? Nu. Poate te enervează, poate nu-ți spune nimic ca persoană, poate iubește o iluzie și crede că ești tu, poate e abuziv, sau poate doar nu e compatibil cu tine. Poate vă iubiți unul pe celălalt și vă faceți viețile amare pentru că sunteți tăntălăi. Cine știe.
Mi se pare că singurul criteriu bun prin care să-ți dai seama că merită să continui relația așa cum e e următorul: dacă per ansamblu ți-e mai bine cu celălalt decât fără celălalt.
Simți nevoia să ascunzi cam tot ce faci pentru că „nu e de acord”?… Poate ar trebui să te gândești din nou cât de bine ți-e. Ai o stare continuă de stres în jurul lui/ei?… Poate că e o problemă acolo. Simți că nu te înțelege?… Hm. Nu aveți puncte comune și suferiți pe chestia asta?… Hmmm. Te disprețuiește/ia de sus?… Nu știu de ce nu-mi sună a bine. Dacă nu prevezi un viitor fericit fără schimbarea personalității celuilalt, cred că ți-e mai bine fără. Dacă te enervează la culme niște chestii, poate ar trebui discutate. Nu cu mine, cu el/ea. Zic și io.
Din păcate, criteriul ăsta mișto de evaluare și triere a relațiilor tinde să pice în nas pentru că poporul român e plin de martiri care au ceva de demonstrat. La noi lucrurile nu se negociază, nu se repară, ci se suferă.