Drumuri turcești

Drumurile turcești sunt foarte bune. Știu, pentru că azi am fost pe ele toată ziua ca să ajung la Karabük (e prima și ultima oară că mă complic să-l scriu cu ü).

Sunt obosită ruptă. Ieri pe la 9:30, ora CFR-ului (a se citi 10:40), m-am suit în tren la Brașov, am ajuns la București pe la 1, am luat autobuzul spre Istanbul din celălalt capăt de oraș la 5, am ajuns la Istanbul la 5 sau 6 (cât o fi fost) și în Karabuk pe la 1.

Despre Turcia:

  • diferența de fus orar e 0. În ciuda faptului că lumea se chinuie tare să adauge o oră-două ca să estimeze corect timpul, sunt chiar pe același fus orar ca noi. V-ați obișnuit prea tare să schimbați ceasurile în Ungaria…
  • da, chiar se plimbă tipe îmbrăcate în haine lungi și negre și cu baticele pe cap, printre cele care se îmbracă ca noi. Estimez că vreo treime-jumătate se plimbă așa (deși cât m-am uitat pe străzi veneau calupuri, ba vedeam aproape doar așa, ba vedeam aproape doar invers, așa că nu pot să fac o estimare foarte clară)
  • peisajul e plin de dealuri. Și dealuri. Și încă vreo câteva dealuri. Și după ce ai terminat cu dealurile, mai apar câteva dealuri. După 6 ore de mers cu autobuzul prin dealuri, tot în dealuri ești. Dar dacă o să văd vreunul mai mare, o să-l numesc „munte”, în onoarea Lindei. Pentru variație.
  • au niște autogări mult mai mișto decât gările noastre (se pare că nu prea au gări, așa că compensează).
  • toată iarba de pe dealurile alea multe e galbenă. Cică e verde vreo săptămână pe an, că pe urmă gata. Așa că prin fața caselor, când vezi iarbă verde-verde, înseamnă că o udă cu instalații de-alea pe sub pământ.
  • e un parc în fața casei, în care iarba e deprimant de moartă. Dar nu-i nimic, că dacă mai insistă puțin tipul care cântă la mochee o trezește din morți cu vocea lui.

Alte chestii, gen cum am ajuns aici șamd, când sunt mai trează.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *