Lucruri copilărești

Odată i-am spus cuiva că sunt într-o fază rock a vieții mele. „E o copilărie,” mi-a zis, „peste câtva timp o să-ți treacă”. El fusese pasionat de rock în tinerețe, dar îi trecuse. Știa totul despre rock și-l depășise.

Îmi plac bărbații cu părul lung. Mi s-a spus că e o copilărie, înseamnă că-mi plac rebelii. E ciudat, eu aș fi putut să jur că-mi place părul lung, nu rebelii, dar cei care au trecut prin faza îndrăgostelii de rebeli și au depășit-o știu totul.

„Homosexualitatea e o copilărie,” mi-a spus cineva odată. Se sărutase cu băieți… când era mic. Crescuse mare și își dăduse seama că de fapt femeile erau pentru el. Știa cum e cu atracția dintre bărbați și era o chestie de-a adolescenților.

Uneori creștinii precum Nikos Kazantzakis (cel de a scris „Zorba grecul”) au trecut printr-o fază budistă sau orientală, dar după multă vreme au realizat că de fapt creștinismul e cea mai bună religie și restul sunt copilării.

Într-o zi am aflat că de fapt opera e o copilărie. Un tip pe care-l știu voise să se facă tenor când era adolescent, dar îi trecuse. Văzuse de fapt cum stă treaba cu cântăreții de operă și efectiv lumea de acolo e puerilă.

Când eram în gimnaziu îmi plăceau la nebunie cărțile fantasy & SF. În liceu am decis că sunt chestii copilărești și m-am reprofilat pe „literatură adevărată”. În facultate mi-am dat seama că nu, copilărească era atitudinea mea superioară și m-am întors la fantezie pentru că de fapt îmi plăcea.

Mă duc înapoi la jucat Botanicula, după care o să termin de citit un roman de dragoste care mă cam scoate din sărite, după care mai scriu la romanul de fantezie, după care poate o să citesc Tropicul Capricornului de Henry Miller pentru că mi-a plăcut enorm Tropicul Cancerului și tot mai voiam să citesc Miller. E clar, am dat în mintea copilăriei mele, ca pe vremuri când mă duceam la chioșcul de ziare și spuneam: „Un Mickey Mouse și un Cosmopolitan, vă rog.”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *