O chestie care mi-a trecut prin minte zilele astea: sărbătorile sunt niște amplificatori. Ai o viață mișto? Parcă e și mai ok de sărbători. Lucrurile sunt nașpa? Parcă sunt și mai nașpa de sărbători. Din câte am văzut și am auzit: dacă ai prieteni faini, îi vezi de sărbători și te bucuri de ei dacă ai prieteni care te calcă pe nervi, te calcă și mai tare pe nervi de sărbători dacă ai drame în familie, se amplifică dacă n-ai drame în familie, lucrurile sunt și mai calme dacă tot anul de plângi că aștepți, acum aștepți la infinit dacă te simți singur, te simți și mai singur dacă postezi prea mult pe Facebook, postezi și mai mult pe Facebook Și e logic să fie așa, dacă stai să te gândești.

Mai demult, când tocmai dădeam să ies dintr-o cafenea, am văzut la o masă un vechi cunoscut, un tip pe care-l știu de pe vremea liceului. Era abătut, așa că am decis să merg să-l salut, să văd dacă vrea să discute. E genul de lucru pe care-l faci cu cineva căruia i se îneacă jumătate din corăbii și nici celelalte nu mai au mult. Mi-a zis vreo două-trei chestii, a povestit câteva detalii, am dedus că are chef de vorbă, m-am așezat.

Am avut ocazia de a interacționa cu oameni care nu ți-ar fi spus o înjurătură clasică nici să-i pici cu ceară – în schimb n-aveau absolut nicio problemă să te facă în fel și chip prin orice alt mijloc rămas la dispoziție. Apoi, oameni care erau mult prea departe deasupra celorlalți ca să uite vreodată să-și precizeze înălțimea. Și, bineînțeles, unii scandalizați până la Dumnezeu care precizează că sunt înjurături inutilizabile de femei, pentru că ele n-au aparatul biologic necesar.

„Când zulușii vor produce un Tolstoi îl vom citi, spunea cineva. E o viziune centrată pe vest, axată pe cultura occidentală. De ce ar trebui zulușii să producă un Tolstoi? De ce să scrie o Anna Karenina, de exemplu? Cultura Zulu nu trebuie să se supună standardelor noastre culturale pentru a fi acceptată, ne-am dat seama. Vedeți, în vremea colonialismului se credea că popoarele evoluează în aceeași direcție și că unele erau încă blocate în timp în epoca primitivă, sau în culturi medievale, lucru cu care nu mai suntem de acord: azi acceptăm că toate culturile sunt egale…”

În această dimineață am câteva ziceri înțelepte pentru voi, că mi s-a umplut feed-ul pe Facebook cu chestii de-astea și am înțeles că prind la public. Trăim într-un univers în care toți își dau seama dacă ești urât sau frumos, dar nimeni nu-și dă seama dacă chiar știi fizică cuantică. Toți se impacientează când vine un cutremur cât de mic, dar nimeni nu se șochează când te zgâlțâie durerea sufletească profundă a tragediei personale.

Bun, se cam ia lumea de mine pe baza articolului despre anonimitatea pe net și de faptul că am zis că fata de 15 ani care a declarat pe Facebook că a făcut sex și i-a plăcut a făcut o mare greșeală. Hai să discutăm puțin. Adevărul e că o foarte mare parte din populația României face sex sau a făcut sex (băgăm și pensionarii aici). La liceu se face sex.

Articolul ăsta al lui Zoso. Și articolul ăsta despre cartea Negru și Roșu de I.T. Morar. Citez din primul: Din dorința asta de a nu le spune oamenilor adevărul, pentru a nu-i răni un pic, îi rănim și mai tare. Nu, serios, bărbații nu te vor că ești prea deșteaptă, nu că abia încapi pe ușă sau îi sperii cu moaca ta. Continuă să crezi că ești specială și senzațională și dă vina pe ei.

Știu, probabil, mai multe înjurături ca voi. Știu o grămadă de expresii porcoase, știu jocuri de cuvinte vulgare din piesele lui Shakespeare („nimic” = vagin, în argou elizabetan, vezi „Mult zgomot pentru nimic”), știu expresii vulgare („a bate urzica cu puța altcuiva” = a-și asuma meritele altcuiva, în maghiară), știu prea multe despre sexualitate de toate felurile, și despre înjurături creative. Că citesc mult și citesc ciudățenii. (dar și neciudățenii – „to ejaculate” însemna până acum vreun secol și ceva a spune brusc și tare; e plin de cuvântul ăsta în cărțile mai vechi)

Mi-a trecut pe la urechi toată povestea Iuliei Ionescu care a fugit la mănăstire și până la urmă a fost recuperată. Normal, s-au format mai multe tabere: cei anti-religie, care profită de situație ca să damneze religia din școli, cei care sunt doar fericiți că fata a ajuns acasă cu bine, cei cărora nu le pasă pentru că n-au luat contact cu știrea sau nu-i interesează, și cei pro-religie, care strâmbă din nas la cei anti-religie.

1. Dulcea iubire a existenței Cărți de spiritualitate care nu duc nicăieri, cărți de auto-ajutor care nu-ți spun nimic nou, articole încurajatoare despre cum să fii un om mai bun, sfaturi despre emoțiile pe care să le ai și despre iertarea pe care s-o manifești (dar care nu te învață nimic de genul), refrenul continuu „cunoaște-te pe tine!” și, alt refren, „poți deveni mai bun!” Nu zic nu, există cărți de spiritualitate din care chiar poți învăța câte ceva – măcar câte ceva despre cum au privit alții lumea.