Când nimeni nu socializează

Recunosc că atunci când mă apucă de-abia dacă smulgi din mine câteva cuvinte pe zi. Mă bag cu nasul în calculator și aici rămân. Sau dacă nu, căștile pe urechi și pornesc pe străzi. Îmi plac oamenii, dar în cantități mai mici.

No, într-o zi din asta s-a nimerit să mă întâlnesc cu o cunoscută. Dau să trec pe lângă ea cu un simplu salut, dar îmi face semn să mă opresc. Vorbea la telefon. Aștept puțin, și la un moment dat tipa zice, „Da, da,” după care închide telefonul. „S-a întrerupt,” zice.

„Poftim?” întreb eu. Nu de alta, dar văzusem clar cum apăsease butonul să termine conversația.

„Nu mai am baterie,” repetă, închizându-și telefonul. „Că nu mai aveam chef să vorbesc cu ea.”

Ah. Bun. Chestia aia pe care nu cred că n-a făcut-o cineva. ‘N-am semnal, n-am semnal’ sau ‘mi se duce bateria’ sau alte metode semi-elegante de a scăpa de cei care mai au ceva extrem de important de zis timp de zece minute după ce ne-am scuzat că avem ceva urgent de făcut.

„Ce mai faci?” mă întreabă. Urmează faza cu ‘eu bine, tu bine’, bineînțeles, că e minima curtoazie. După care îi zic:

„A, păi uite, mă învârteam prin zonă. Dacă nu-i nimic important, mă duc să mă mai învârt, și ne întâlnim altă dată? Eventual la o cafea?”

„Nu-mi vine să cred,” zice ea, enervându-se brusc, „ azi nimeni n-are chef să socializeze cu mine.”

Noroc că are simțul umorului tipa și nu s-a enervat când am râs cu lacrimi de ea.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *