Copaci

Stăteam cu maică-mea la taclale în living, discutând câte-n lună și-n stele de farsele făcute prin universități (convins profesorii că s-a schimbat sistemul informatic și că imprimantele se activează verbal, chestii de-astea), când mi se pare că remarc o chestie ciudată la ditamai clădirea din față: draperii verzi, dar verzi-verzi, vizibile de la distanță. Măi să fie, dar chiar așa, să le remarc de la câteva sute de metri, prin perdele, în ciuda faptului că se întunecă? Sau… să fie frunzele copacului din fața clădirii? Poate, dar copacul pare uscat în rest.

Mă ridic, mă duc la geam, dau perdeaua deoparte, mă încrunt. Sunt frunze, normal, dar dintr-un motiv pe care nu mi-l explic restul copacului e încă uscat, roșiatic de pe vremea toamnei. O fi în umbră partea aia? Hmm…

„Ce-i?” mă întreabă maică-mea. „Ce-ai văzut?”

Adevărul e că, la modul în care mă uit, n-ar fi exclus să fi văzut o turmă de zebre păscând pe acoperișuri.

„Vezi copacul de-acolo?” îi spun. „Uite, e chestia aia verde…”

Un moment de pauză în spatele meu, după care îmi răspunde foarte entuziasmată:

„O, știu ce e un copac! Atunci când fac proiecte de case am un program fain, mai dau un click, mai pun câte unul în fața clădirii. Dă bine când fac imaginea 3D. Ai într-adevăr dreptate, sunt verzi! Interesanți copacii ăștia. Și ce să vezi? Cei de la fereastră sunt acolo în fiecare zi!”

Știu că-s acasă, că doar mama știe să-mi aprecieze replicile sclipitoare la adevărata lor valoare.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *