Stăteam cu maică-mea la taclale în living, discutând câte-n lună și-n stele de farsele făcute prin universități (convins profesorii că s-a schimbat sistemul informatic și că imprimantele se activează verbal, chestii de-astea), când mi se pare că remarc o chestie ciudată la ditamai clădirea din față: draperii verzi, dar verzi-verzi, vizibile de la distanță. Măi să fie, dar chiar așa, să le remarc de la câteva sute de metri, prin perdele, în ciuda faptului că se întunecă?

Am fost la o cafea cu frate-miu acum câteva zile și mi-am adus aminte că acum vreun an îi zisesem unei tipe, Ioana, că o s-o sun când ajung prin Brașov. Evident, vreo două luni am uitat s-o fac, după care mi-a fost jenă să mai aduc vorba. Îi zic lui frate-miu de episod și îi spun numele complet al fetei (știu tone de Ioane). „Ioana?!” zice el. „Dar tu de unde o știi pe Ioana, că eu o știam din școală?