O grămadă de oameni scandalizați: de ce cred elevii din ziua de azi că Nichita Stănescu e femeie? Ce-i cu incultura asta crasă pe ei?

Am o confesiune de făcut: și eu am crezut o scurtă vreme că Stănescu e femeie. Vina e a manualului de română în care era o poză cu un Nichita care mă privea ca o doamnă comunistă, îmbrăcată conform standardelor lipsite de grație ale vremurilor.

Să nu uităm, în fond, imagini cum e cea de mai jos, care este clar a unei femei (efectiv scrie deasupra femeii îmbrăcate în cămașă albastră că e femeie: Femeia).

Comparați cămașa, comparați frizura, comparați privirea. Comparați singurul cercel vizibil într-o ureche (desigur, în poza lui Nichita nu e un cercel, ci o pată de lumină, dar la prima vedere…).

Nichita privește galeș elevii de pe paginile manualelor. Deja încurcați de numele terminat în „a”, elevii se zgâiesc la poză: o fi femeie? O fi bărbat? Păr lung, cercel, senzația dată de haină că ar fi vorba de o persoană mai firavă din punctul de vedere al constituției. Un zâmbet schițat, modest. E clar: femeia asta a trecut prin multe. Și nu e foarte frumoasă că asta e, nu toți ne naștem arătând ca Eminescu și Elena (aia din Troia, nu aia a lui Ceaușescu).

Nu-i nimic, putea fi mai rău. Din multe alte poze, elevii puteau să deducă faptul că Nichita Stănescu era bețiv, ceea ce nu le-ar mai cauza iritare profesorilor examinatori, ci probabil stânjeneală. Pentru că e adevărat.