Revelația

Am scris un articol mult-discutat ieri despre cum nu-i frumos să încurajăm pirateria. De fapt, nu, nici măcar atât: am spus că cei care le recomandă altora cărți (și filme, de ce nu?) pe gratis, piratate, nu o fac din generozitatea proprie, ci îl forțează pe autor, sau forțează editura, să-și dea munca pe gratis. Și le transmit altora ideea că e ok, în regulă și justificat să procedeze așa.

Am explicat în articol că e mult efort implicat în crearea unei cărți și că de obicei e o echipă întreagă care lucrează acolo. Și pentru că unul dintre politicienii cei mai mișto din Sf. Gheorghe, care într-adevăr face ce poate ca să promoveze cultura, dă periodic link-uri către cărți piratate pentru a le promova, l-am tras de mânecă. Mi-a răspuns:

eu cred că valorile culturale universale trebuie să circule liber, deoarece dacă nu ar fi așa, am rămâne pur și simplu blocați în lipsa de bani, potrivit căreia dacă nu am bani de cărți, n-am șansa de a mă dezvolta personal… știu că educația costă, dar dacă ne considerăm oameni de mileniul al II-lea ar trebui să facem multe lucruri pentru a ajuta educația, nu o să o îngreunăm…. oricât de ciudat ar părea, această variantă haiducească din punct de vedere cultural o voi apăra oricând și în fața oricui… de altfel, nu aș uploada nimic pe net din ceea ce nu îmi aparține – cartea mea este disponibilă online imediat ce am publicat-o! – dar de distributi, nu văd a fi în neregulă…. mai ales când nu există nici un fel de câștig!, exceptând propagarea culturii în toate formele…

Deci, răspunsul ăsta de la un om pe care-l știu că promovează cultura și e trist când dă faliment o librărie în oraș. Care îl apreciază pe Umberto Eco, care citește.

Genul ăsta de răspuns mă face să văd negru în fața ochilor. Vedeți voi, am avut conversații despre faptul că e imoral să iei textele/cărțile/arta altora și să le dai mai departe cu mai mulți oameni. Uneori e vorba de oameni care nu dau doi bani pe munca altora. Alteori e vorba de oameni care vorbesc de idealuri superioare și morale.

Și tot ce auzeam eu era „vreau gratis, vreau gratis, chestia asta e valoroasă și eu nu vreau să plătesc pentru ea, e datoria ta să mi-o dai, o vreau gratis, o merit gratis, oricum îți fac o favoare că citesc cartea ta/joc jocul tău/profit de munca ta, că nu profit de oricine, doar de unii.”

Dar nu, vedeți, am avut o revelație. Lucrurile nu se petrec așa decât în cazul unui număr redus de profitori. Restul nu sunt profitori, nici măcar în adâncul sufletelor lor. Sunt idealiști: gândesc în idei, într-un anumit gen de moralitate, într-un fel în care un bine mare scuză de departe un rău mic. Guruianu, de exemplu, promovează cultura. Din punctul lui de vedere chiar face bine ce face, nu e vorba că rănește pe cineva. Mi se părea foarte ciudat că un om care susține tinerii și aduce artiști în Sf. Gheorghe și promovează cultura are o lipsă de respect atât de crasă față de cei care lucrează în domenii culturale.

Clic. Nu, el nu are o lipsă de respect. Din punctul lui de vedere e o luptă pentru cultură, pe care o duce cu entuziasm și dăruire. Se dă peste cap pentru educație, face tot ce poate. E un luptător pentru dreptate, o persoană morală și idealistă. Încearcă să convingă lumea că e important să fii cult, că e bine să citești. E atât de bine s-o citești încât dacă nu vrei să dai bani sau n-ai bani, măcar citești de unde poți – și ca să facă lucrurile mai simple, îți dă mură-n gură de unde poți, doar ca să citești.

Eu nu sunt idealistă. Dimpotrivă, sunt cinică. Am stat mult timp „în culise”: teatru, ateliere de literatură, discuții între scriitori, platouri de filmare, stat cu patroni de restaurant, ascultat patroni de cafenele, discutat cu manager de lanț de magazine șamd. Îmi place să mă uit cum se face, care sunt forțele, persoanele, eforturile implicate. Și am ajuns să văd, sunt lucruri care mie mi se par evidente.

Orice costă. Orice tip de divertisment, orice tip de artă, orice lucru pe care voi îl aveți. Dacă nu costă în bani, costă în timp. Vă plac cărțile gratuite de pe Project Gutenberg? Zeci de mii de voluntari și multe, multe, multe ore de lucru. Oamenii au ales să dăruiască, dar i-a costat. Vă plac filmele? Stați până la finalul finalului ca să vedeți tot genericul cu toată echipa, de la regizor și actori la asistenta de la machiaj.

Alta: nimeni nu poate supraviețui cu aer.

Alta: artiștii creează mai bine când nu sunt rupți de oboseală sau de foame. După o zi la birou în care ai făcut o mie de lucruri nu prea mai ai de unde să găsești energia necesară ca să creezi. Mai bine dormi. Sau mergi în parc. Aia cu „febra artei care te cuprinde și nu te lasă să dormi” nu e chiar așa de valabilă pe cât se zvonește.

Alta: într-un domeniu în care se plătește prost stau cei foarte pasionați… și cei care nu-s buni la prea multe. Valabil la profesori. Valabil la traducători. Când dați peste „carcasa lupului” în loc de „cadavrul lupului”, să știți de unde se tage. Și da, e plin de traduceri proaste.

Alta: pasiunea nu ține loc de talent sau cunoștințe. Eu cânt și desenez cu multă pasiune.

Pentru mine e normal că oamenii din domenii culturale și artistice lucrează – depun timp și efort pentru ceea ce fac, se pregătesc uneori ani de zile ca să facă lucrurile respective. Mi se pare normal ca un om care lucrează să fie plătit ca orice alt om care lucrează. Poate că nu e plătit mult, nici măcar n-am ajuns la ideea de preț aici. Încă dezbatem dacă un om care muncește are dreptul să-și ceară banii pe care teoretic i-a câștigat, atâția câți sunt. Sau dacă trebuie să plece capul și să spună mersi că i s-a oferit șansa să muncească, pentru că și-așa muncește pe bani puțini.

„Ah, dar pasiunea, nu scriu/lucrează din pasiune?”

:)) Și eu scriu din pasiune. Am 84 de fișiere de pasiune într-un singur folder, din care nu știți nici măcar unul pentru că nu public din pasiune și nici nu mă simt presată să termin ce am început dacă vorbesc singură în fișierele respective. (Black Limos, That Time We Killed, Crackers and Angela, Hecate, the Dancer and the Puppeteer, The Other Year, The Prince and His Apples, Sandor, The Ambassadrix, The Disappeared, the Dead, and the Damned, The Winter Book – continui?).

E o muncă să faci realizarea și fiecare om are dreptul să facă ce vrea cu munca lui. Unii muncesc pe gratis și îi spun „voluntariat”, alții muncesc pe puțini bani, alții muncesc pe mulți bani. Unii îți oferă roadele muncii lor gratis pentru promovare – dar e decizia lor. Eu am momentan ficțiune de-a mea pusă integral gratis pe internet. Mișcarea asta a fost făcută fie din propria mea inițiativă, fie cu acordul meu. Și mie mi se pare normală chestia asta – și mi se pare că e evident pentru toată lumea că e normal să fie așa, iar cine spune altfel neagă drepturile celui care muncește asupra muncii lui.

Și aici am greșit, vedeți. Aici e revelația: oamenii cu care mă cert nu văd lucrurile în termenii ăștia. Nu e vorba că neagă ceva: pur și simplu gândesc altfel. Ei văd altceva cu totul: văd cultură, văd idei, văd concepte. Văd lucruri frumoase și vor să le pună în aplicare. Ei dăruiesc și cred că ăsta e standardul, pentru ei asta e o joacă un hobby – și ar trebui să fie și pentru ceilalți?… Ceilalți ar trebui să muncească gratis?… Ceilalți ar trebui recompensați în alte moduri necunoscute?… Ceilalți au resorturi interioare mai multe decât majoritatea oamenilor și pot duce un job full time + artă în paralel? Nu mi-e clar, aici deja nu mai văd.

Dar înțeleg. Nu mă mai pot enerva la fel. Trăim în lumi paralele. În a mea întrebările sunt de natură materială, imediată, cinică. În a lor sunt de natură ideologică, morală, sublimă. Cultura circulă, autorii scriu pentru că textele se află în ei, literatura ar trebui să fie un… drept?

Și întreb, ca orice cinic: cum? Cum poți împăca și capra, și varza? Cum poți să te asiguri că vei avea cultură nouă, dacă nu faci ceva s-o întreții? Nu doar în sufletele consumatorilor, ci din punctul de vedere al existenței creatorilor. Eu nu văd o cale, nu pe direcția asta idealistă, decât prin oribilele „subvenții”, care nu se știe niciodată pe cine răsplătesc. Sau poate pe diletantism și entuziasm și ciugulit de firmituri culturale de la alții? Nu văd cum.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *