O veche poveste cu Păsări-Lăți-Lungilă

Amu, nu știu cum se făcu, dar odată când eram eu tinerică, drăgăliță Doamne, și stam în banca mea în ora ace în care studiam cărțulii românești, făcurăm basmul Harap Alb. Și iacătă cum se încinse o discuție despre personajele care mai de care, se trezi unul să spună ceva de Păsări-Lăți-Lungilă.

„Cum ai spus?” întrebă profesoara noastră, căci nu-i conveni a auzi cum pronunțarăm numele.

„Păsări-Lăți-Lungilă?” zise care o fi fost.

„Nu e ți, cu accentul pe Lă, e Lăți, cu accentul pe ți, că vine de la a se lăți.”

Apoi, loaza care îndrăznise a pronunța numele ilustrului personagiu fu nevoită dară să spună de atunci încolo în ace oră Păsări-Lății-Lungilă, chiar dacă noua pronunție ne sună rău tuturor și păru să rupă din curgerea poveștii lui Creangă, Dumnezeu să-l ierte, că om cult a fost.

Și până în ziua de azi când îi aud sau îi citesc numele mă cert în gând cu bătrâna noastră profesoară, că multe învățarăm de la ea și nu toate bune.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *