După ce a venit vloggerul Selly și a făcut un clip în care ne-a spus ceea ce se tot spune de ani și ani de zile, cum că ce se face la școală acum e inutil, au venit o grămadă de oameni să explice, practic, la ce se folosesc cunoștințele din școală. (Integralele, de exemplu.)

Quand j’ai été dans le 5e année à l’école… chestia asta are sens în franceză? Am făcut limba asta la școală opt ani de zile și nu-mi dau seama.

Zilele trecute ziceam că părinții se îngrozesc de probleme destul de simple de matematică de clasa a cincea. „Trebuie mai simplu!” spuneau părinții. „Trebuie mai ușor! Să nu ne mai chinuim copiii!” Așa că explicam că prinde bine și matematica asta la ceva.

Că tot discutam de școală zilele astea, mi-am adus aminte de o chestie. Când eram prin clasa a șasea, a fost un concurs de povești și povestiri la noi în școală – bine, nu era doar în școala noastră, lucrările erau trimise mai departe.

Văd din când în când câte un om care sare să spună că ar trebui scoase anumite materii din programa școlară și să se introducă altele.

Zilele astea se discută programele școlare obligatorii și se pare că cei de la minister vor să scoată latina. Șoc și groază! Disperare! Distrugerea culturii naționale! Distrugerea valorilor! Văleu!

Când eram la liceu aveam o profă de română excelentă, tobă de carte. Venea și ne dicta toată lecția cap-coadă în fiecare oră. Dacă rețineai ce spunea ea acolo, erai apt să treci Bacalaureatul și să mai și știi ceva în viață despre istoria literaturii.

Am aflat că din toamnă vor apărea patru materii opționale noi, dintre care două vor fi disponibile la liceu. Una dintre ele e Educație pentru drepturile de proprietate intelectuală, la care recunosc că m-am uitat cu o oarecare stupoare: știu că toată lumea piratează, știu că e considerată normală treaba asta, nu știam că îi mai pasă cuiva suficient de tare de problemă ca să o abordeze în școli și să-i facă o programă.

Când eram în gimnaziu aveam o profesoară foarte faină la fizică și la chimie, care știa cum să ia niște puști de gimnaziu și să-i farmece puțin. Cred că la prima sau a doua oră de fizică pe care am avut-o cu ea, ne-a întrebat dacă putem pune un ac în echilibru pe buza unei sticle, în așa fel încât să stea în vârf. Normal că nimeni nu putea, dar…

O, sfântă naivitate! De fapt, mai multe sfinte naivități. V-am zis vreodată ce tare mă bucur că m-am născut când m-am născut? Într-o parte am ratat complet comunismul, acesta fiind marele meu noroc – iar pe de altă parte am ratat școlăreala din ce în ce mai proastă de astăzi, acesta fiind micul meu noroc.