Nivelul restaurantului, raportat la pizza vegetariană din meniu

Am multă treabă până pe luni-marți, așa că dintr-un non-chef teribil de a găti am fost la o pizza, cu care ocazie am apucat să explic teoria nivelului restaurantului, ghicit din pizza vegetariană din meniu. Partea bună e că nu-i musai s-o comanzi, e destul dacă te uiți ce scrie în meniu despre ea. (după ce comanzi cam orice tip de mâncare te prinzi care e nivelul restaurantului, bine e să te prinzi înainte)

Chestia e cam așa: majoritatea deținătorilor de restaurante nu sunt vegetarieni, sau cel puțin nu se axează pe vegetarieni (decât dacă restaurantul în sine e vegetarian). Așa că pizza vegetariană nu e mâncarea cu care speră să dea lovitura, e de obicei pusă în meniu ca să fie. Și prin simpla natură a ingredientelor te prinzi de multe chestii. La pizza cu carne scrie „șuncă,” scrie „salam” – mulțam fain, dar de care? Nici „șnițel de pui” nu zice mult. „Ciorbă țărănească”? S-ar putea să fie extrem de bună, sau s-ar putea să fie uleioasă ca la mamaia acasă. Dar pizza vegetariană e altfel, că n-au ce face.

1. Legume mexicane/morcovi (și mazăre).

Asta e pizza vegetariană cea mai leneșă din lume. Se ia blatul, se trântește pe el niște sos de care-o fi, după care se varsă niște legume congelate peste, de-alea de au un gust prost, se rade un cașcavel de obicei ieftin, se bagă la cuptor și ce-o ieși, o ieși.

Nu contează ce gust au legumele, contează că au făcut-o, da? Ce te plângi?!

Dacă vezi așa ceva pe meniu, e bine de știut că același lucru e valabil și pentru restul de mâncăruri: se merge pe lipsa completă de efort. Nu e cazul să iei nimic care pare mai special, nimic care sună mai fin. Uită-te în jur. Ceilalți par să mănânce pulpe de pui? Perfect, sunt comestibile. În rest, Dumnezeu cu mila, cine știe ce mai fușeresc.

2. Roșii/ardei/porumb/ceapă/ciuperci.

Aici vorbim deja de un restaurant decent, care face chestii standard. Poate fi vorba de un Pizza Hut/Jerry’s Pizza, sau de un restaurant slow food, dar care nu are pretenții de restaurant de lux. N-or să ia premii, dar nu toată lumea vrea neapărat să ia premii. Nu e garantat că orice iei din meniu e bun, dar au câteva chestii pe care sigur le fac decent sau mai mult decât decent.

3. Ou – un ochi trântit deasupra pizzei.

Ai ajuns într-un restaurant care se crede inovativ, dar ale cărui idei nu sunt dintre cele mai strălucite. S-ar putea să fie într-un capăt de lume, unde au regionalizat ideile universale, caz în care mai bine comanzi ceva mai tradițional. Ultima oară când am văzut așa ceva eram în Herculane.

Nu comandați porcăria asta, chiar dacă decideți să rămâneți în restaurant. E o porcărie.

3. Dovlecei/fasole.

Deja începem să discutăm finețuri. Poți să fii sigur că s-au gândit mai mult de trei secunde la ce pun pe meniu. Dacă oamenii ăștia fac și pizza la cuptor cu lemne, e clar că pizza e specialitatea casei și că merită să comanzi o pizza, nu altceva. Sunt oameni care au mai intrat pe un site, au mai întrebat în stânga și-n dreapta și sunt hotărâți să fie cei mai buni pizzeri din zonă, dacă nu din oraș.

4. Vinete la grătar, dovlecei la grătar, ardei la grătar.

Uită-te în jur. Are aerul de restaurant de lux? Bănuiesc că da, că în rest nu prea stă nimeni să-ți facă la grătar ardeii (care, apropo, fiind puțin copți, sunt geniali pe pizza).

Poți experimenta, ești pe mâini sigure. Poți chiar să iei pizza vegetariană. Din câte sună, merită.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *