Încă de prin iarnă, când încă ne deplasam fără griji pe unde voiam, maică-mea m-a anunțat că s-a deschis un restaurant nou în Sfântu Gheorghe, care pare interesant și unde „trebuie neapărat să mergem când vii pe aici”.

Da, și pireu, și piure sunt forme acceptate ale cuvântului.

Am multă treabă până pe luni-marți, așa că dintr-un non-chef teribil de a găti am fost la o pizza, cu care ocazie am apucat să explic teoria nivelului restaurantului, ghicit din pizza vegetariană din meniu. Partea bună e că nu-i musai s-o comanzi, e destul dacă te uiți ce scrie în meniu despre ea. (după ce comanzi cam orice tip de mâncare te prinzi care e nivelul restaurantului, bine e să te prinzi înainte)

Acum zece ani aș fi zis că Sf. Gheorghe e un oraș mic, nu foarte interesant, în care nu se întâmplă nimic niciodată și deci n-ai ce face mai mult de jumătate de oră în el. Însă în ultima vreme ai destul de multe șanse să nimerești ceva interesant, între concerte de jazz, evenimente culturale, târguri și câte și mai câte.

Deci, nu știu cum să vă explic. Au trecut vreo patru ore de când am fost cu Linda pe acolo și papilele mele gustative încă sărbătoresc cu o încântare pe care probabil că o s-o țin minte și peste câteva luni.