Automata [recenzie film]

Acest film este despre un Antonio Banderas care trăiește o criză profundă, ceea ce-l face să fie profund crizat. Țipă în oraș, țipă în deșert, țipă la roboți și se comportă în principiu ca un idiot cu o problemă. Nu vreau să spun că e un antierou, vreau să spun că e isteric.

Filmul e atât de prost încât nu-mi bat capul să evit să vă spun cum se termină. Dimpotrivă, vă povestesc tot ce-mi trece prin minte.

Într-o lume post-ceva radiații solare care au făcut suprafața pământului radioactivă și deșertificată și în care ploaia e acidă (ceea ce distruge aproape toate ființele vii în afară de gâze și vulturi, pentru că vulturii trebuie să mănânce un cadavru la un moment dat), o companie a creat roboți pentru un oraș. Roboții construiesc ziduri de apărare împotriva deșertului radioactiv, pentru ca atunci când vine nisipul radioactiv să-l țină afară, ca să nu fie oamenii afectați de radioactivitate. Apropo, v-am spus că ăștia au o problemă radioactivă, nu?

Bun, roboții au două protocoale pe care nu le pot încălca: nu pot să le facă rău sub nicio formă ființelor vii și nu pot să se modifice singuri.

Antonio Banderas e angajat la firma care face roboți. El are un fix vechi, de pe când era copil, legat de ocean. Vrea să se întoarcă la ocean și să locuiască acolo cu soția lui, care e pe cale să nască (vor avea o fiică). Soția n-are chef de așa ceva, pentru că peste tot pe coastă sunt orașe pe cale de dispariție și moarte, unii se întreabă chiar dacă oceanul mai există (de ce? Radioactivitatea o fi trimis o mare parte din apă în spațiu, sau care e chestia?… Nu aflăm)

Doar că Banderas (Jacq Vaucan îl cheamă în film) se confruntă cu un ultim caz: niște roboți par să se modifice singuri! Ups, asta e încălcarea celui de-al doilea protocol al roboților! Doar că nimeni nu-l crede că se întâmplă așa ceva, că respectivele protocoale nu pot fi modificate de nimeni. Așa că se duce să se plimbe prin ghetou, unde speră să găsească pe cineva capabil să modifice roboți. Așa dă peste o tipă, Dupre, doctor (ph.D., nu medical), care n-a mai auzit de problema asta a auto-modificării, dar folosește un „bionucleu” (un fel de creier robotic, poate?…) de la un robot modificat într-un robot care era un fel de prostituată pentru cei cu fetișuri ciudate. Și, ce să vezi, Cleo prostituata automată începe să se repare singură. Se pare că autoreparațiile se transmit prin bionucleu. Dupre e fascinată, Banderas nu țipă, așa că nu știu exact ce simte.

În momentul ăsta cineva sună la ușă, Dupre deschide ușa și e împușcată în cap de niște copii. Banderas o ia la fugă, copiii îl urmăresc cu arme de foc, dar e salvat de Cleo roboata, care brusc conduce o mașină. Cred că ideea ar fi că e urmărit de niște oameni care sunt cu compania de roboți?… Sau poate nu?… Nu știu care-i faza, copiii ăia par picați din cu totul alt film, dar cert e că după urmărirea cu mașini se ajunge în următoarea situație: Banderas e rănit și cărat prin deșertul radioactiv de patru roboți mai vii decât ar fi trebuit, soția lui naște în oraș și ăia cu roboții habar n-au ce se întâmplă, unde a dispărut Banderas și ce s-a întâmplat cu Dupre. Așa că decid că Banderas e de vină pentru toate relele lumii și decid să trimită pe cineva după el să-l omoare.

Ar putea să-l interogheze sau alte alea, dar preferă să meargă pe presupuneri și să fie niște nebuni ciudați. Poate că radioactivitatea aia a transformat majoritatea oamenilor în isterici incapabili de rațiune.

Ca să fie răi până la capăt, cei de la compania de roboți o iau pe nevasta lui Jacq Banderas cu tot cu aia mică și le duc în deșert ca să le omoare de față cu tatăl?… Cred?… Cert e că le cară acolo ca să-i arate lui că s-a pus cu cine nu trebuia!

Logica fiind foarte completă și existentă în acest film, habar n-am care sunt motivațiile oricui în afară de Banderas: el vrea să meargă înapoi în oraș ca să nu moară de radioactivitate și ca să ajungă înapoi la familie. Dar roboții îi spun că e periculos să meargă acolo și îl târăsc după ei într-un fel de depozit abandonat unde locuiește primul robot care s-a modificat singur, un fel de Mesia care inventează niște morale atât de SF încât nu-s bune nici de pus pe Facebook.

Banderas între timp e pe moarte din cauza radioactivității ăleia rampante de care tot ziceam mai devreme. Tușește, scuipă chestii, se târăște de colo-colo. Roboții încep să înțeleagă că el chiar vrea să se întoarcă în oraș, așa că-i pregătesc o mașină și își fac pentru ei un roboțel nou, un fel de gândac gigantic cu o mutră inocentă. Nu știu de ce îl fac așa, că nu o să crească niciodată, deci e damnat să arate mereu ca un copchil-gândac, dar ok…

Banderas pleacă prin deșert, unde se întâlnește cu șeful lui pe care-l căraseră roboticii ca să-l împuște. Șeful lui era pe moarte din timpul nopții, iar acum mai trăiește suficient cât să-i zică lui Banderas că ăștia i-au răpit soția și fiica, după care moare și e mâncat de vulturii rezistenți la radiații.

Banderas face cale întoarsă către roboți, unde dă peste cei de la companie și îi bate măr ca un erou de acțiune. „Mor” și câțiva din roboți, dar nu prostituata Cleo, pentru că ne păsa de Cleo. Cleo și gândăcelul merg unde e cea mai nașpa radioactivitate, acolo unde oamenii au făcut ceva experimente nucleare care au ras orice posibilitate de viață organică timp de milioane de ani. Ideea e că acolo scapă de oameni. Eu mă întreb cât de radioactivă mai poate fi planeta, că e radioactivă în sus și-n jos de nu-i adevărat.

La final de film, ca un erou de acțiune, Banderas nu mai suferă de radioactivitate și decide să-și ducă soția și fiica departe de oraș. Pornesc prin deșert către ocean. Care ocean, țin să vă amintesc, e într-o zonă radioactivă, unde totul e deșert și deci n-au de mâncare, nu există niciun fel de ajutor medical, haine, nimic. E locul perfect unde să-și crească fiica ce a ajuns la frumoasa vârstă de câteva zile, poate o săptămână.

Un film recomandat pentru toți cei care vor să-și tragă palme pe fundalul sonor al unui Antonio Banderas care țipă.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *