O poveste cu intratul în câmpul muncii

Amu, cică era odată un tânăr care terminase o facultate cu un profil relativ cerut. Ce-a făcut în facultate, ce n-a făcut, nimeni nu știe. Cert este că s-a trezit în căutarea unui loc de muncă, la fel ca toți tinerii ieșiți de pe băncile facultății. S-a dus, s-a angajat la un prieten, a găsit oameni care-l cunoșteau mai mult sau mai puțin și care erau gata să-i dea de lucru sau să-l recomande când se găsea ceva pe direcție. Cu alte cuvinte, avea un început bun, cu relații cu tot, cât să se lanseze.

Și iată că în cele din urmă cineva i-a găsit de lucru – nu era mare brânză, era o muncă de vreo săptămână maxim, dar avea în sfârșit șansa să se lanseze în domeniu și să se facă cunoscut.

Ce a făcut tânărul nostru? În primul rând, a cerut o grămadă de bani, ceea ce nu e o crimă, ci un mare risc, dar clientul a acceptat suma. Bravo lui, nu? Mnu, că tânărul a spus că jumătate din sumă mergea la cel cu care lucra, ceea ce s-a dovedit ulterior a fi o minciună. Ups.

Apoi a venit partea în care trebuia să-și arate puterile. Acuma, aproape în fiecare meserie e o diferență între cerințele oficiale și ce poate să facă omul. De multe ori poți să respecți cerințele oficiale punct cu punct și să faci o varză din proiectul la care lucrezi. Sau poate că un client se așteaptă la un lucru și tu îți pui la bătaie cunoștințele și îi dai ceva mai bun, te gândești la situația lui și la necesitățile lui și îi oferi o soluție mai bună decât cea propusă inițial.

Tânărul nostru era din prima categorie: știa cerințele proiectului și le-a respectat, dar n-a rezolvat deloc problema clientului. Și-a făcut treaba cât să nu i se poată spune că nu și-a făcut-o, și-a luat banii și s-a pus pe așteptat alte proiecte de la aceeași persoană care-l recomandase inițial.

Și a așteptat. Și a așteptat. Și a așteptat. S-ar putea să mai aștepte și astăzi.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *