Mary Poppins, filmul

Când eram mică îmi plăceau la nebunie cărțile cu Mary Poppins. Am avut șansa să dau de vreo două ori peste film, dar nimeream mereu la o scenă cu niște pinguini care dansau și schimbam canalul.

Asta:

[youtube https://www.youtube.com/watch?v=MCWjGMetU0E]

Peste ani și ani, mai exact acum, mi-am luat inima în dinți și m-am uitat la Mary Poppins, filmul. Din cărți rămăsesem cu impresia unei Mary Poppins greu de mulțumit, cu o părere foarte bună despre ea însăși, în jurul căreia se întâmplă o grămadă de lucruri fantastice, fără ca ea să recunoască vreodată ce s-a întâmplat. Zâmbește puțin și are o notă destul de dură față de copiii pe care-i îngrijește (pentru cine a reușit să rateze complet o parte a copilăriei: Mary Poppins e dădacă, angajată la familia Banks).

În film pare toată numai un zâmbet, cu excepția unor rare momente în care se încruntă și le taie macaroana unora sau altora (de ex., domnului Banks, care e teoretic angajatorul). Și nu doar că e mult mai puțin serioasă ca dispoziție, ci pare și să-și facă treaba cu mai puțină seriozitate.

De exemplu, unul dintre primele lucruri pe care le face e să-i scoată pe copiii familiei Banks în parc, unde se întâlnește cu un vechi prieten, Bert, care a făcut desene pe asfalt. Se lasă convinsă să-i aducă pe toți într-un desen de pe asfalt, unde copiii sunt lăsați să se învârtă într-un carusel și ea și Bert au o plimbare romantică, mai și mănâncă la restaurant (unde sunt serviți de pinguinii de mai sus) și alte alea. Deci, unul dintre primele lucruri pe care le face e să neglijeze copiii de care păsămite are grijă. Nu pățesc nimic, dar chiar și așa.

Dincolo de ciudățenia asta, am auzit încă vreo câteva altele în niște cântece (se cântă aproape tot filmul). În primul rând, doamna Banks, acum luptătoare pentru dreptul la vot al femeilor, se întoarce la începutul filmului acasă și cântă despre drepturile femeilor – și despre faptul că femeilor le plac bărbații, luați individ cu individ, dar ca specie sunt proști. Deci, doamna Banks e sexistă – probabil ca banc, dar meh. În al doilea rând, Mary Poppins cânta în plimbarea cu Bert ceva gen „ești băiat bun, nu profiți de situație și nu încalci limitele, sunt în siguranță când merg cu tine prin parc, mersi.” Probabil că au adăugat bucata asta ca să nu arate că i-a părăsit pe copii pentru un bărbat de care e înamorată – doar că arată fix la fel, plus că pare să controleze mai puțin situația, plus că sună ca un „mersi că nu mă violezi” – un mesaj destul de cinic despre lume pentru un film pentru copii.

Am auzit că P.L. Travers (autoarea romanelor despre Mary Poppins) a fost foarte nefericită de adaptare, lucru pe care-l înțeleg. Cântecele și dansurile nu sunt neapărat rele, dar sunt destul de departe de fantasticul lipsit de zorzoane al cărților, de aerul greu de impresionat și sever al lui Mary Poppins. Însă scena animată, unde animalele cântă și se bucură și pinguinii dansează, îmi omoară și azi interesul. (bine, asta și pasărea împănată cântătoare, care arată foarte fals)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *