Chinul construirii casei

Citeam acum articolul lui Zoso despre motivele pentru care nu-și construiește o casă. Am râs una bună când am citit primul motiv.

Dintre toate, partea cea mai groaznică e aia cu întinsul mult peste plapumă, de aceea spun că nu am destui bani. Ah, dacă tot ne facem casă, hai să facem și două dormitoare de oaspeți, o uscătorie, un dressing, 4 băi, beci, pod, o debara mare, un garaj pentru două mașini si încălzit și naiba mai știe ce. Și știu că așa se va întâmpla pentru că am văzut asta la oameni care păreau normali și care porniseră la drum cu un scop simplu: dormitor pentru noi, dormitor pentru ăla micu, dormitor mic de oaspeți, baie sus, baie jos, birou mic pentru tine, living, bucătărie, debara și gata. Și au ajuns la 200mp parter, 200mp etaj.

Sincer, nu am nervi și nici bani pentru așa ceva.

Cred că aud pentru prima oară de cineva care recunoaște sincer că e incapabil să nu modifice proiectul după ce s-a apucat de construit și pe care-l mănâncă palmele să adauge tot felul de îmbunătățiri de care n-are nevoie.

Altfel, dacă s-ar ține lumea de planul inițial, n-ar fi atât de mare chinul – ți se poate spune cam cât costă ce vrei, ca să nu te întinzi mult peste posibilități. Și nu doar în Germania sunt oameni capabili să-ți calculeze câte cărămizi și cât beton îți trebuie, ca să nu cumperi tone de materiale în plus. Doar că pe la noi nu se poartă planurile făcute cu cap, ci chinuiala de după, cu tot felul de peticiri, cu sfaturi de la cunoștințe ale unor prieteni, nu de la experți, și cu lucruri făcute la ochiul meșterului, nu la specificațiile inginerului.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *