Proprietatea intelectuală ca materie de liceu

Am aflat că din toamnă vor apărea patru materii opționale noi, dintre care două vor fi disponibile la liceu. Una dintre ele e Educație pentru drepturile de proprietate intelectuală, la care recunosc că m-am uitat cu o oarecare stupoare: știu că toată lumea piratează, știu că e considerată normală treaba asta, nu știam că îi mai pasă cuiva suficient de tare de problemă ca să o abordeze în școli și să-i facă o programă.

Programa are sugestii foarte generale despre ce ar trebui să se facă la ore (ceea ce e și normal), dar evită elegant orice fel de referire la problemele spinoase care sunt sigură că vor apărea în timpul predării. Exemple de evitare:

Analizarea consecinţelor pozitive ale respectării drepturilor de proprietate intelectuală şi a riscurilor utilizării produselor contrafăcute sau a produselor pirat

dezvoltarea abilităţii elevilor de a analiza critic o situaţie referitoare la problematica drepturilor de proprietate intelectuală (de exemplu, pornind de la experienţa unui consumator care constată că a cumpărat un produs piratat);

„Riscurile utilizării produselor contrafăcute” e un fel de a nu spune că lumea de obicei nu riscă prea mult, mai ales la furtul informatic. Da, mai e câte o descindere ocazională, mai afli de amenzi, mai iei un virus, dar pentru utilizatorul standard care a prins mișcarea, riscurile sunt mici. Iar eu nu prea știu consumatori care să „constate” că au cumpărat un produs piratat – cel puțin nu în ultimii 10 ani, că prin anii ’90 și magazinele legitime vindeau copii-pirat. Azi cam știi ce cumperi.

Presimt că realitatea de pe teren o să fie mai complexă. Aproape că aș vrea să pot să intru peste niște ore de Proprietate intelectuală ca să pot să aflu câteva lucruri:

  1. Cine sunt profesorii care vor preda materia asta? Oameni care piratează, dar care de dragul cursului se prefac că nu? Oameni care chiar cred în drepturi intelectuale?
  2. Cât de capabile vor fi manualele (sau cât de capabili vor fi profesorii) să explice circuitul banilor în afacerile bazate pe drepturi de autor?
  3. Cât de pregătiți moral sunt profesorii să le răspundă elevilor care zic „Haaaaideți domn’ profesor, să fim serioși, toată lumea piratează”? Și ce le răspund?
  4. Cum se răspunde la „Sunt sărac, nu-mi permit”?

Practic, e destul să spui pe net „eu nu mai fur cărți, jocuri, filme și muzică” și deja ai parte de o dezbatere lungă pe tema asta, uneori cu înjurături din partea piraților. Mă îndoiesc că în școală va fi altfel.

Da, cred în drepturi intelectuale, cred în drepturi de autor, în patente, în faptul că e moral să cumperi produsele pe care le folosești, dar și mie mi-ar fi greu să discut despre subiectul ăsta cu o clasă plină de elevi reticenți – mai ales că elevii nu produc, doar consumă, ei nu pierd nimic din toată povestea asta, iar cei din jurul lor s-ar putea să nu aibă nici ei o atitudine mult diferită.

Uite o variantă: fiecare elev primește 8 jetoane, pe post de bani. Pe urmă împarți clasa în două: jumătate produc origami (fiecare altă figurină de hârtie, ca să poată fi deosebiți între ei producătorii), cealaltă jumătate creează un „fișier text” – un paragraf probabil scris pe hârtie, care să se poată copia ușor și de mână de către oricine.

Toate obiectele merg la profesor, care e „magazinul”. Fiecare obiect costă 2 jetoane – din care 1 merge la „producător”, celălalt rămâne în buzunarul profesorului. Înainte de prima cumpărare, profesorul anunță că, dacă vor, cumpărătorii de fișiere-text le pot da mai departe gratuit celorlalți colegi, grație piratării. Deci, dacă vrea cineva să copieze textul, nu trebuie decât să i se permită s-o facă.

La final, fiecare elev primește o notă în funcție de numărul de obiecte diferite pe care le deține. Cel cu cele mai puține obiecte primește un 4 (nu 2, că e prea nasol), cel cu cele mai multe obiecte primește un 10. Dacă toți au același număr de obiecte, primesc toți 8.

Pentru că toată lumea vrea un 10 gratis, presimt că or ceară în disperare „fișiere-text” de copiat și or să le dea mai departe prietenilor care-i roagă disperați la rândul lor, ca să-și strângă și ei cât mai multe obiecte.

Cei care „vând” fișiere vor fi cei mai păgubiți, probabil că vor rămâne pe la 4-5 obiecte, că n-o să le prea cumpere lumea fișierele, fiind ocupată să ia origami, care nu se pot pirata.

La final, jumătate de clasă o să fie cu capsa pusă din cauza colegilor care i-au piratat și care i-au lăsat să ia un 4 sau 5, că au fost nasoi și și-au copiat toate textele lor, nu le-au dat niciun jeton și pe urmă și-au cumpărat origami. Ei, de acolo poți începe o discuție.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *