O lecție importantă de la o profă

Profesoara noastră de română din liceu avea un stil comunist de a preda: ea dicta, noi scriam cuvânt cu cuvânt. În ora următoare, cineva recita lecția trecută, apoi ea preda iar și noi iar scriam. Am învățat multe de la orele ei, chiar dacă văd acum că sistemul era departe de a fi ideal.

Dar uneori, rar, mai lăsa predatul deoparte. Așa se face că într-o zi a început să ne povestească de un profesor pe care-l avusese ea în liceu, un tip „cu o figură de dac” – posibil și destul de scund, sau poate partea asta am pus-o eu de la mine în imaginație.

Profesorul era destul de exigent, dar de felul lui nu lăsa corigenți. În schimb, când începea să-i bălmăjească aiurea un elev, îl lăsa să se chinuie o vreme, după care îi spunea:

„Ești un hoit. Stai jos, nota 5.”

Asta era cea mai dură apostrofare, cel mai mare dispreț. A fi un hoit. Inutil, incapabil, un leș care trebuie îngropat ca să nu deranjeze pe nimeni. Nu se enerva, nu se lansa în invective sau într-un șir de insulte. O singură remarcă injurioasă era suficientă: a fi un hoit.

Zilele astea, când mă uit screenshot-uri cum e cel de aici sau citesc câte o chestie care mustește de superioritate, dar ratează complet subiectul (și realitatea), descopăr că spun în barbă cuvintele memorabile luate de la profa de română, care le-a reținut de la proful ei. Sunt de actualitate: „Dom’le, ești un hoit. Stai jos, nota 5.”

Pentru că se pare că hoiturile apar mereu, în toate epocile.

Stai jos și lumea va deveni mai bună.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *