Povestiri din Japonia

Mama mea are o prietenă care s-a mutat în Japonia acum un car de ani, pe la început de ’90, și care mai trece din când în când prin România să-și vadă vechii colegi de școală și să mai dea câte o raită pe aici. Am auzit povești despre cum într-o vreme traducea pentru poliție pe acolo și suna incitant, sau cum s-a pus la punct cu gramatica limbii maghiare pentru că a ajuns să fie profesor nativ la o universitate japoneză.

Ei bine, când mai vine pe aici ne mai încântă cu povești despre japonezi – mai demult erau mai multe, pentru că acum toate discrepanțele culturale au ajuns deja să i se pară normale, așa că discută mai mult de sistemul de învățământ sau de economie decât de altceva. Țin minte vreo două dintre cele pe care mi le spunea maică-mea mai demult (povestite la a doua mână), înainte să ajung la facultate și care mi s-au limpezit pe urmă.

Se face că ea a trebuit să-și cunoască (viitorii?) socrii, japonezi, pe vremea când nici ea nu prea vorbea limba – așa că l-a întrebat pe soț cum anume trebuie să se prezinte.

„はじめまして。私は….です。よろしくおねがいします。” i-a răspuns el. Ceea ce trebuie să recunoaștem, sună mult mai intimidant decât „Bună, sunt cutare”, mai ales când nu înțelegi mai nimic de acolo și trebuie să reții totul silabă cu silabă.

Ea a întrebat, evident, ce e toată pagina de text pe care trebuia s-o recite, că e cam lungă. Ce înseamnă ce zice ea acolo?

El i-a răspuns rapid: un ehivalent de „încântat de cunoștință” (înseamnă „ne întâlnim pentru prima oară”, sau ceva de genul). „Eu sunt cutare. Vă rog să vă purtați bine cu mine.”

Toate ca toate, dar de ce să le spună să se poarte frumos cu ea?! Păi, ce e asta, e vreun dubiu la mijloc? Nu, ea vrea să se poarte lumea frumos cu ea chiar dacă nu cere, nu-i normal așa?!

Acuma, povestea maică-mii se încheia cu „așa că el i-a explicat că așa se spune la ei, e o formulă standard, că nu le cere efectiv să se poarte bine, ci așa se zice.”  Ceea ce și e. Nimeni nu te întreabă la noi dacă ești cu adevărat încântat de cunoștință, nu te întreabă ce înseamnă de fapt că faci „bine” (chiar dacă e cel mai vag și lipsit de conținut răspuns posibil) și dacă-i dai cuiva „bună ziua” n-o să ți-o trântească în nas că de fapt are o zi proastă. Iar dacă-i spui cuiva „bine ai venit”, nu te aștepți să zică „da’ de unde, aș fi venit bine dacă nu era blocată circulația pe Prahovei. Așa și cu o afirmație cum aș putea face eu, „Hajimemashite. Watashi ha Roxana desu. Douzo yoroshiku, onegai shimasu.” Salut, sunt Roxana. Încântată de cunoștință (sau nu…).

Cică asta ar fi o versiune foarte modernă și elegantă.

A doua poveste e legată de băi. Mai exact, despre ce faci când vrei să faci o baie. Ca să vă scutesc de un șoc, o să vă povestesc ce am aflat după ce am auzit prima oară aventura asta: băile japoneze nu seamănă neapărat cu ale noastre, nici ca formă, nici ca idee. La noi lași apa să curgă, pui dopul, intri în apă, te speli, ieși. La ei nu se pune problema de așa ceva: te speli bine înainte (de exemplu, la duș), după care intri într-o cadă mai mare și mai adâncă decât ale noastre – din câte am auzit, ar trebui ca unui adult să-i vină apa până la gât dacă stă așezat în ea. Ideea e să te relaxezi în ea, nu să te speli în ea.

Acuma, când a ajuns ea la socri, a aflat că baia se făcea în ordine ierarhică (cumva nu mă surprinde): întâi socrul, apoi soacra, apoi soțul, apoi ea. Ceea ce n-ar fi fost nicio problemă, doar că baia se face în aceeași apă.

Dacă stai să te gândești la așa-numitul ofuro mai puțin ca la o cadă în care te speli și mai mult ca la un mini-bazin nu e așa o problemă, mai ales că toată lumea se spală pre-baie. Dar pe nepusă masă parcă nu e foarte tentantă ideea de a face baie așa. Așa că ea l-a anunțat pe soț că ar îndura multe de dragul lui, dar nu și baia în apa în care au făcut baie socrii, deci să rezolve el situația.

A stat el și s-a gândit ce s-a gândit cum să împace pe toată lumea și până la urmă le-a spus părinților că ei îi place să facă baie într-o apă deosebit de fierbinte și, fiind cea de la urmă la îmbăiere, nu poate niciodată să prindă apa exact atât de caldă pe cât i-ar trebui. Se pare că până și tradiția poate fi ocolită în mod elegant, dacă știi cum să pui problema…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *