Mi-e ciudă.

Ce ciudă mi-e.

Azi noapte am visat că eram un negru, ambasador venit la Casa Albă (nu mă întrebați de unde) și a fost o chestie (nu mă întrebați ce, oricum eram nevinovat) și au început să mă urmărească toți agenții prezidențiali ca să mă arunce în închisoare.

M-am ascuns într-o groapă dintr-unul din culoarele mai rar folosite (nici ei nu repară decât căile de acces principale, oricum) și m-am vârât cât mai tare printre țevi ca să nu fiu vizibil (culoarea pielii contează) și mi-am ținut respirația ca să nu mă prindă tipul care verifica groapa cu ecoumetrul (ecoumetrul e un instrument care măsoară ecourile și care se prinde dacă respiri, evident).

După ce a decretat ăla că nu e nimeni în groapă, am fugit afară pe străzile New York-ului (toate lumea știe că adevărata capitală SUA e NY), care semăna cu un fel de Romă-București ca atmosferă. M-am tot furișat pe străzi, până am redevenit tânăra albă care sunt de obicei (motivul pentru care sunt albă și de sex feminin este, evident, că m-am plimbat destul prin orașe; altfel eram un ambasador negru).

Apoi am dat de mișcarea de rezistență a localilor (nu era rezistență la ceva, era doar o rezistență oarecare) și am fost dusă să mă ascund într-un fel de librărie-anticariat, care era prea departe de centrul orașului ca să fie cercetat de agenții americani. Mi-au dat un ceai și au început să-mi spună că pot să vin pe acolo oricând, or să aibă și prăjituri.

Ei, și aveau ăia niște cărți care păreau interesante foc – și niște puzzle-uri de o mie de piese care arătau superb. Erau atât de faine încât m-am uitat la ele tot restul visului, ca să le rețin și să nu uit să le cumpăr când voi fi mai puțin urmărită de agenți și fără tot felul de aventuri pe cap.

No, acum nu vine după mine niciun agent, nu-s în nicio aventură, dar nici puzzle-urile alea nu există.

Mi-e atât de ciudă.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *