Cartea de azi, ediția Mac Gregor: „Confesiunile unui cafegiu” de Gheorghe Florescu

[Notă: Această postare e scrisă de mac gregor. Eu tot am văzut cartea prin librării și am mai auzit lucruri bune de ea – chiar mă gândeam s-o iau.]

Nu cred ca Florescu a facut numai ce spune in carte, cred ca povestea e mai bogata de atat si nu a spus tot ce il putea acuza. Cand esti director in sistemul de comert socialist cu acces la marfa occidentala, poti mai mult.

Il cred pe de alta parte cand spune ca a muncit foarte mult si a trebuit sa balanseze cu grija multe interese. Din punctul meu de vedere, Florescu este ok. Asta din 2 motive: unu, ca m-am saturat de pana peste cap de dispretul tuturor fata de toti. Cu munca lui si atentia la detalii, Florescu era peste 65% din populatie. Doi, fiindca as prefera ca tara sa fie condusa de cineva din comertul socialist, decat de cineva din furtul socialist.

Deformarea profesionala e vizibila si in faptul ca scrie ca un gestionar: am facut, am vazut, la ora 8 am inchis. Apreciez pozitiv stilul, in primul rand pentru ca nu e siropos. Cartea e groasa, dar se citeste usor.

Ce zice el e ca in sistemul comunist, securistii erau regi. Ei aveau tot: mancare de import, cele mai bune locuinte… Cica un bloc din Bucuresti a devenit in asa hal cuibul securistilor, incat dupa revolutie acolo locuia insasi Camelia Voiculescu, cu familia.

Florescu este protejatul unei factiuni internationaliste a Securitatii. Printre multe alte chestii pe care le face ca sa isi asigure protectie, inteleg io ca introduce in vanzare marfa de contrabanda confiscata la frontiere, si banii se intorceau pe sest la respectivii protectori. In 1984 sectiunea nationalista a securitatii ii ataca pe internationalisti, si Florescu cade. Acuma eu nu stiu sa existe securisti care sa fi fost de partea occidentului, iar despre protectorul lui zice in final ca a fost agent KGB. Sa se inteleaga prin internationalisti de fapt aripa pro-sovietica din Securitate? In fine, e dreptul celui care isi scrie memoriile sa dezvaluie cat vrea.

E plina de anecdote despre cam toata lumea, mai mult sau mai putin cifrate. Si cam toti erau cunoscuti dinainte de 89. Omul are clar o serie de biasuri, dar e oricum interesant.

Imi place de ex deviza familiei de ciobani Becali, care a trecut incoace Dunarea in 1928: “Nu te ineci pentru ca intri cu capul sub apa, te ineci pentru ca nu ridici capul de sub apa”. Ma scuzati, stiu ca lumea rade de Becali ca e prost. Dar hai sa punem si noi ca popor in aplicare aceasta deviza: in loc sa ne certam a cui e vina ca suntem cu capul sub apa, fiindca asta se poate intampla oricui, mai bine sa scoatem capul din apa si ne certam dupa aia.

Recomand cartea, mi-au placut primele 2/3 din ea. Dupa aceea, insista prea mult asupra puscariei. Din partea mea putea continua inca 500 de pagini tot asa.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.