Roxana-Mălina Chirilă

cafea

Cafele și capsule

Stăteam azi și citeam ultimul număr din DOR când am văzut o reclamă pe care și-o făceau cei de la Nespresso – respectiv, că poți să reciclezi acum capsulele lor de cafea, iar aluminiul din ele poate fi folosit și pentru chestii gen biciclete. Grozav, dar întotdeauna mi s-a părut o nebunie să folosești capsule de cafea. Și spun asta ca o persoană căreia îi place cafeaua. Cred că am mai discutat despre asta pe-aici, dar eu când m-am apucat să beau cafea mai des a fost pentru că-și cumpărase maică-mea vitregă un espressor cu capsule de la Nescafe și am început să-l folosesc și eu.

Cartea de azi, ediția Mac Gregor: „Confesiunile unui cafegiu” de Gheorghe Florescu

[Notă: Această postare e scrisă de mac gregor. Eu tot am văzut cartea prin librării și am mai auzit lucruri bune de ea – chiar mă gândeam s-o iau.] Nu cred ca Florescu a facut numai ce spune in carte, cred ca povestea e mai bogata de atat si nu a spus tot ce il putea acuza. Cand esti director in sistemul de comert socialist cu acces la marfa occidentala, poti mai mult.

Mașinăria infernală de cafea

Espresso. E peste tot: în cafenele, în baruri, în casele oamenilor, în restaurante, în firme. Nu poți să arunci o piatră într-un oraș cât de cât fără să dai într-o ceașcă de espresso. Așa că atunci când am ajuns în Turcia acum ceva timp, într-un orășel industrial de lângă un sat aflat pe lista UNESCO, am rămas siderată să văd că singura cafea disponibilă era, evident dacă stai să te gândești, cea turcească.

Cafea la plic cu zahăr brun și un strop de nesinceritate

Ieri a fost Ziua internațională a cafelei, sărbătorită în multe țări, printre care păsămite și România. Lucru pe care l-am aflat ieri seară, după multe peripeții. Nu am nevoie de o cafea ca să mă trezesc dimineața, dar parcă merge una, ca să am ce să las să se răcească lângă laptop până lucrez. Mai ales într-o zi întunecată și ploioasă de te apucă tristețea existențială. Așa că, deoarece espressorul casei curge din toate încheieturile, face urât și a fost scos din uz până la înlocuire, am decis să-mi fac o cafea la ibric.

Câtă cafea beau suedezii?!

Citesc seria Millennium de Stieg Larsson. Romane polițiste, foarte faine, despre care o să discut când o termin. Dar până atunci o chestie mi-a sărit în ochi: câtă cafea beau personajele din roman. La fiecare 3-4 pagini cineva face cafea, bea cafea sau menționează cafeaua. Am căutat pe Google să văd dacă Suedia e cea mai mare consumatoare de cafea din lume. Răspuns: nu, Finlanda e, dar nici Suedia nu e extrem de departe.

E timpul să-ți rebei cafeaua.

Eram cu un tip. I-am zis că nu joc prea multe jocuri, că de-abia mi-am dat drumul pe direcția asta. Niște tancuri, niște Tomb Raider. Portal. Chestii. El era genul care juca mult, așa că mi-a recomandat diverse. I-am zis că ok, o să verific recenzii, aștept reduceri (mari) pe Steam (sau dacă se dau vreodată aproape pe gratis la Humble Bundle, ok). „A…ha,” a zis. „Tu cumperi jocuri?” „Dap.” I-am explicat că, în ce mă privește, jocurile sunt un moft, nu o necesitate.

Cafea turceasă, ceai turcesc

[][1]Vă tot zic că găsești peste tot cafea și ceai. Tot ziceam prin comentarii de ceai/cafea la turci – hai să mut converația undeva mai vizibil. Turcii nu beau. Alcool. Sincer, la ce cantități industriale de alcool beau eu nici n-aș fi observat dacă n-aș fi ieșit seara cu profesorii universitari din Karabuk. La noi tradițional e să se bea alcool în situația asta. La ei? Cafea și/sau ceai. Băuturile astea sociale apar peste tot.

Lumea literară, prin prisma cafelei

Exemplu de cafea, descriere obiectivă: O cană mare, rotundă, în care se află cafea, lapte, cacao și sirop de mentă. Decorată cu un urs făcut din spumă de lapte. Denumirea pentru cafeaua de mai sus: Mocchamint. **Dacă am lua-o ca artă: **Un splendid aranjament de elemente diferite, toate de înaltă calitate, care produc încântare și plăcere. În istorie: Dacă am fi fost în Antichitatea Greacă: Cafeaua ar fi făcut referire la Homer și ar fi fost pusă sub egida zeilor.

Cafeneaua Chicago, Sf. Gheorghe

Am câteva locuri unde-mi place să stau la o cafea. Acasă în Sf. Gheorghe stau mai mult fie prin cafeneaua Chicago, fie prin Tein.

Chicago e o cafenea simpatică și elegantă din centru (lângă BCR), într-o căsuță puțin retrasă de la stradă. Vara poți să stai pe terasă pe niște fotolii și canapele extrem de confortabile, iarna poți sta fie în zona mai zgomotoasă de la parter, fie la etaj, unde e mai retras și intim. Singurele defecte pe care le-am găsit (destul de vizibile, de altfel) e că momentan le-au dispărut meniurile și trebuie să întrebi direct ce și cum și că n-au internet wireless neparolat pentru clienți. Dacă ar avea aș fi mai mult în Chicago, mai puțin în Tein.