Cum traduci intraductibilul

E plin internetul de liste, articole și postări pe net despre cuvinte „intraductibile”, începând de la cuvântul românesc „dor” (eu îl traduc cu „longing” în engleză, de obicei) și ajungând până la cuvinte din tot felul de limbi care par exotice până în momentul în care le studiezi și dispare mirajul.

Eh, toate bune și frumoase, până când vrei să-ți traducă cineva un text și ultimul lucru pe care vrei să-l auzi e „nu se poate”. Atunci parcă dispare sentimentul de fascinație în fața exotismului și-și face apariția frustrarea.

Am o veste bună și una proastă. Vestea bună e că orice se poate traduce, pentru o valoare dată a putinței. Vestea proastă e că diferențele de nuanță și conotație vor exista mereu. Unele lucruri nu vor fi niciodată la fel. Sau poate nimic nu va fi niciodată la fel.

Să luăm următoarea propoziție: „Maria merge la piață.” Simplu, nu? Pe de o parte, da, e o idee simplă, iar cuvântul pentru „piață” tinde să existe în cam toate limbile. Pe de altă parte, există o încărcătură a cuvintelor. Una era să merg la piață când eram mică, când piața era singurul loc de unde puteam cumpăra fructe și legume, dar unde exista și o alimentară, care făcea parte din piață. Puteam merge la piață să iau bureți de vase și chipsuri. Acum, când zic „piață”, mă gândesc la un loc plin de tarabe unde țăranii vând fructe și legume – e partea de piață efectivă din piața copilăriei mele.

Când am ajuns în Piața Amzei în 2004, am dat peste tarabe cu fructe exotice aranjate frumos, ca la supermarket. Nici nu se punea problema să fie cultivate de vânzători locali, ci era evident că fuseseră cumpărate de la alții și erau vândute acolo. Era aceea o piață în adevăratul sens al cuvântului? Sau era mai degrabă o alee de minimarketuri cu fructe exotice, deschise în aer liber?

O piață e o piață și ne așteptăm să cumpărăm lucruri de la tarabe de acolo – dar ce lucruri și cum arată piața, asta depinde de contextul nostru.

Va fi mereu o diferență în funcție de cine citește textul. Dacă-l traduci în altă limbă și cuvintele au un pic alt sens, diferența va fi și mai mare. E un gând cu care te împaci, până la urmă. Dar există și soluții.

Uneori, Maria merge la piață și nu contează ce piață e și cum arată. Alteori, acuratețea e pe primul loc – să zicem că traduci „Odiseea” pentru o editură universitară și un public pentru care e important să înțeleagă subtilitățile originalului. Atunci, folosești note de subsol și introduceri, explici de ce ai făcut anumite alegeri și nu altele, explici referințe care sunt obscure în ziua de azi, dacă nu ești în temă.

Sau să zicem că traduci un roman în care acuratețea e mai puțin importantă decât cum sună totalul – atunci adaptezi un pic, cât să fie lucrurile și cât de cât clare, și foarte citibile. În fond, un copil nu vrea să afle toate nuanțele alegerilor lingvistice ale lui J.K. Rowling în „Harry Potter”, vrea să citească cartea.

Sunt și cazuri în care exactitatea e mult mai puțin importantă decât scopul. Dacă ai o descriere simpatică a unui produs, nu vrei ca publicul să priceapă exact cât de simpatic era textul tău în original, ci vrei să citească o descriere simpatică și, pe cât posibil, să-ți cumpere produsul.

Atunci, cea mai bună idee e să adaptezi puternic (lucru care se numește transcreare, deși cred că unii colegi de breaslă mi-ar da în cap cu definiția simplistă). Poate schimbi cuvinte, poate că sensul literal e altul, dar obții ceva similar ca scop. Nu o iei pe câmpii, dar te uiți ce efect voia să obțină autorul și încerci să-l reproduci. Nu traduci cuvântul, traduci intenția.

Hai să vă spun un banc în engleză.

The future, the past and the present walked into a bar. Things got a little tense.

Bancul ăsta se bazează pe un joc de cuvinte. Mai exact, cuvântul „tense” din a doua propoziție poate să însemne și „tensionat”, și „timp verbal”. Secundar, „things” are sensul de „lucruri”, dar are și un sens mai general, de „situație” – cam cum e și la noi când zicem „uite cum stau lucrurile” și e evident că nu ne referim la niște cutii.

Bancul poate fi tradus cuvânt cu cuvânt în două moduri:

Viitorul, trecutul și prezentul au intrat într-un bar. Lucrurile au primit un mic timp verbal.

Și:

Viitorul, trecutul și prezentul au intrat într-un bar. Situația a devenit un pic tensionată.

Evident că niciuna dintre cele două variante nu pușcă în română, pentru că se pierde jocul de cuvinte. Tradus, bancul nu mai e banc. Traducând sensul exact, pierzi fix esența de glumă despre timpuri verbale care intră într-un bar și se bazează pe un joc de cuvinte.

Dar:

Trecutul, prezentul și viitorul intră într-un bar. Acolo beau tot timpul.

E fix același banc, cuvânt cu cuvânt? Nu, dar funcționează ca banc. Dacă e gluma cu care un lingvist și-a deschis articolul despre timpuri verbale, vrei să fie o glumă, nu o chestie care face cititorii să plângă de la bun început. (Poate plâng până la final, oricum, pentru că lingvistica e un domeniu capabil să-i facă pe mulți să-și smulgă părul din cap; dar măcar nu va fi din cauza traducerii.)

Cam același lucru se poate face și în poezie, când cauți variații pe aceeași temă până când rimează (am tradus poezii care încă au rimă, pentru că de obicei nu le traduc pe ale poeților de avangardă, ci pe ale celor angajați la firmele de gaming). Sau când traduci titluri, replici care e important să sune mișto, glume ale oamenilor care scriu articole despre cine știe ce noutăți pe care le lansează sau chestii tehnice pe care le-au făcut șamd.

E drept că uneori lucrurile nu pot să sune și bine în română, și să și fie fix ca-n altă limbă, dar e ok. Uneori nici nu trebuie să fie perfect identice, ci trebuie să fie mișto pentru noi, ca și cum ar fi scrise direct pentru noi.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.