Undergroundul independent al pieței de carte

Dragii babei și ai moșului, haideți la gura sobei să vă povestesc câte nebunii fac unii autori fără talent ca să vândă câteva volume în plus (care sunt numai bune de pus pe foc, că de-aia suntem la gura sobei).

Amu’, se face că pe 30 iunie, dacă nu mă înșală data găsită acum în inbox, am primit o propunere pe Goodreads să scriu recenzia unei cărți, contra unui volum gratuit trimis de editură. Nu prea fac eu de-astea, pentru că am la cărți acasă cât să citesc un an fără să ridic privirea din ele, dar aveam o zi mai șui. M-am uitat ce era cu cartea, am văzut că avea un scor foarte mare pe site, peste 4 stele din 5, ba era și scurtă și de dragoste, așa că într-un moment de nebunie am acceptat propunerea editurii.

(Nu mai accept, căci mi-a fost învățătură de minte.)

Peste vreo săptămână am primit un mail de la editură cu volumul în format .mobi și .epub. În CC erau vreo 50 de alți oameni și o listă de indicații. Unele erau ok, dar erau două care mi-au trezit suspiciunea. Prima instrucțiune era că aveam termen-limită de o săptămână să citesc cartea. A doua era că, dacă mă păștea dorința fierbinte să-i dau mai puțin de trei stele, să nu postez recenzia pe site, ci să le-o trimit direct lor. Nu de alta, dar editura plătise pentru campanie și se aștepta la rezultate pozitive.

Nu știu alții cum sunt, dar eu în general țin minte cine mă plătește pentru o treabă și cine nu, iar aici nu țineam deloc minte să fi semnat vreun contract sau să se fi pus problema să fiu plătită. Am răspuns la mail cu „Reply all” și am explicat că, și dacă editura plătise pentru campanie, nu mă plătise pe mine – și nu vedeam de ce le-aș scrie o recenzie în particular, când nu asta a fost înțelegerea inițială.

Apoi, țin-te bine. M-au boscorodit că vorbesc urât (n-am vorbit urât) și că i-am spamuit și pe ceilalți recenzori (ce, eu i-am pus în CC?), mi-au zis și că mă taie de pe lista lor de colaboratori și de pe listele de recenzori ale multor alte edituri.

După cum ziceam, nu prea fac chestia asta cu primit cărți de la edituri des, am și destule cărți. Și dacă ar fi să fiu tăiată de pe toate listele din lume, n-ar fi o mare tragedie – dar mă îndoiesc că ar avea ei legături cu multe edituri, pentru că am început să-i caut pe net și să studiez mai tare ce-i cu ei. Sunt niște independenți atât de mici încât nu par să se fi ocupat de nicio altă carte.

Cartea e asta, „The Seduction Expert” de Saya Lopez Ortega, publicată de VSP publishing. Am fost fraieră când am acceptat să vorbesc cu ei – efectiv nu m-am uitat că avea DOUĂ MII de ratinguri pe Goodreads, ea fiind încă nepublicată, deci fiind suspectă de la o poștă.

După un pic de cercetare, am văzut că e o carte care „urmează să se lanseze în curând” de vreo doi ani – când m-au contactat pe mine, lansarea fusese amânată pentru sfârșitul lui iulie, iar acum e disponibilă pe Amazon la precomandă, urmând a fi lansată pe 25 august. Curat murdar, coane Fănică.

După încă vreo câteva căutări, am văzut că acum vreun an au hărțuit oameni care au scris despre carte la cererea lor și au încercat să le dea jos blogurile. Acum, s-au luat la harță cu mine și diverși oameni de pe Goodreads care n-au scris ok de ei. Câțiva oameni reali au avut lucruri absolut ucigătoare de zis despre calitatea cărții și s-au trezit în unele cazuri cu hărțuiri din partea unor „fane” inveterate (probabil editura, sub alt nume).

Ok, dar atunci cum de are niște recenzii atât de pozitive? Păi, din câte au verificat alții problema, se pare că și-au creat o grămadă de profiluri false pe Goodreads cu care au lăudat cartea.

De ce fac asta? Din câte mă uit, probabil pentru precomenzi și pentru câteva exemplare vândute în plus după lansare (dacă va avea vreodată loc lansarea), până se prinde lumea cât de proastă e.

Ceea ce-mi amintește de o fază de pe la noi. Eram la un moment dat la o lansare de carte unde era invitat să vorbească și un autor român care mă adăugase pe Facebook. Eh, și s-a apucat el să le povestească autorilor strânși acolo de diverse tertipuri prin care să-și promoveze cărțile – și cum a auzit el de o chestie, că e bine să adaugi pe toată lumea pe Facebook, pentru că nu știi cine-ți cumpără cartea. Ba chiar auzise de un tip care avea o grămadă de conturi false de Facebook și crea rețele de prietenie între ele și își comenta singur la postări ca să pară că are succes.

Nu cred că a făcut el personal mișcarea cu conturile false și comentatul, dar a fost un șoc neplăcut să-l aud vorbind despre chestia asta ca fiind o practică ok. Am scos telefonul în timp ce vorbea, l-am șters din lista de prieteni, i-am evitat cărțile și le-am spus unor prieteni de faza asta, ca să nu-i cumpere cărțile în necunoștință de cauză.

Acuma, problema cu abordările astea cu profiluri false și faimă crescută cu pompa nu e doar că sunt cât se poate de nesincere, ci și că nu te duc prea departe. Cer o grămadă de timp și de efort petrecute în moduri deloc constructive.

Nu te ajută să scrii o carte mai bună în viitor, nici nu-ți fac cartea curentă mai bună. Nu te ajută să-ți creezi o relație reală cu fanii. Nu te ajută să-ți formezi o comunitate (pentru că fanii și pseudo-fanii nu pot comunica real). Nici nu dau impresia de veridicitate (dacă ar fi fost să cumpăr „The Seduction Expert” sigur mi s-ar fi părut ceva suspect acolo, uitându-mă la recenzii). Te ajută să construiești o iluzie care pică la prima pală de vânt.

În plus, dacă te și prinde cineva, e nasol, ai onoarea mai pătată decât o domniță din secolul 19 care a rămas peste noapte în compania unui domn.

Dar oamenii încearcă. Nu știu de ce. Probabil n-au încredere în propriile forțe și preferă să încerce să șunteze sistemul. Sau poate că scriu fix atât de prost, dar în loc să se reorienteze spre cariere care să li se potrivească mai bine preferă să insiste aici.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.