E aproape 2023, iar asta înseamnă că în curând vor intra în domeniul public cărți noi!

Mai exact, pe 1 ianuarie 2023 vor ieși de sub incidența drepturilor de autor textele scrise de autori care au murit în 1952 (lucrurile stau un pic diferit pentru cărțile cu mai mulți autori, dar hai să nu intrăm în detalii). Am dat o tură pe Wikipedia românească și am cules câteva nume de acolo, pe care vi le împărtășesc și vouă.

Dar întâi, hai să vedem despre ce e vorba cu „domeniul public”. O să spicuiesc din articolul pe care l-am scris acum aproape un an pe tema asta.

Despre legea drepturilor de autor

[Conform legii][2], drepturile de autor expiră în România la cel târziu 70 de ani după moartea autorului.

Asta înseamnă că după 70 de ani de la moartea autorului, operele sale intră în domeniul public și pot fi folosite de fiecare cum vrea. Pot fi:

• copiate fără restriște;
• publicate de cine vrea;
• adaptate;
• transformate în cărți audio;
• traduse;
• reinterpretate;
• reinventate;
• tipărite pe coli A4 și folosite pentru a tapeta ceainării cu teme literare;
• și alte utilizări, care sigur îmi scapă acum.

Dacă vreți să traduceți „Ciocoii vechi și noi” în swahili și să-l transformați într-o piesă de teatru, nimeni nu vă poate opri. Dacă vreți să scrieți un roman despre Tipătescu, Zoe și Cațavencu ca detectivi noir în Bucureștiul anilor 1910, având o relație amoroasă toți trei, atunci dați-i drumul! Ce e în domeniul public poate fi folosit.

(Bine, s-ar putea să spună mulți că faceți ceva de prost gust, dar legal nu vă poate opri nimeni.)

Ce NU înseamnă expirarea drepturilor de autor:

• cărțile nu pot fi republicate dacă implică și munca altcuiva – traducerile recente ale autorilor morți de multă vreme sunt încă în vigoare, pentru că nu au trecut 70 de ani de la moartea traducătorului. Cărțile ilustrate pot să fie încă sub incidența drepturilor de autor dacă scriitorul a murit demult, dar ilustratorul a murit recent. Dacă o piesă muzicală e în domeniul public, dar a fost interpretată de cineva care încă trăiește, nu se poate copia. Șamd.

Prin alte părți există arhive cu cărți și alte opere ieșite de sub incidența drepturilor de autor, cum ar fi Project Gutenberg. Noi avem Wikisource, ceea ce nu e chiar destul, mai ales că nu sunt chiar atât de multe opere pe acolo.

Deci, acesta e farmecul domeniului public: textul poate fi dat mai departe legal, iar ideile și personajele pot fi refolosite după plac.

Autori ale căror opere intră în domeniul public la 1 ianuarie 2023

Ioan A. Bassarabescu, născut în 1870 în Giurgiu, mutat la București. Scriitor român, membru corespondent al Academiei. A scris mai mult nuvele și schițe, din câte remarc. Gimnaziul „I.A. Bassarabescu” din Ploiești pare să aibă mai multe detalii despre viața autorului.

Nicolae Batzaria, prozator aromân, născut în 1874 în Imperiul Otoman, mutat la București… cândva. A scris cărți pentru copii sub pseudonimul Moș Nae/Moș Ene, inclusiv „Michi Maus în țara viselor”, care începe cu capitolul „Michi Maus la zâna Frumușica”. E bine că Disney nu erau încă aceiași vânători de copyright care sunt acum, pentru că ar fi încasat-o. În fine, Batzaria a mai scris și sub numele propriu cărți precum „Spovedanii de cadâne”. Dacă aș avea abonament la biblioteca locală, cred că aș încerca să iau de acolo vreun volum de el, măcar să văd ce-a scris.

Dumitru Popovici, critic literar și dramaturg născut în 1902 în județul Olt, se mută la Cluj. Nu găsesc nimic scris de el prin cataloagele anticariatelor, dar în 2002 i s-a publicat la Cluj un volum de teatru (acum găsește-l dacă poți).

Alexandru Filipașcu, istoric, născut în 1902 în Maramureș, educat în Italia, Germania și Franța, a ajuns preot și primar al unui oraș. A scris despre Maramureș.

Horia Furtună, născut în 1888 în Focșani. Poet, prozator, dramaturg. A scris despre Făt-Frumos și Păcală (dacă e să mă iau după titluri) și a avut o grămadă de pseudonime, pentru că se pare că „Furtună” nu era suficient de sugestiv ca nume. A scris și o carte numită „Iubita din Paris”.

Corneliu Moldovanu, născut în 1883 în Bârlad, mutat în București. Scrie poezie, scrie prin presă, scrie scenarii, traduce, scrie și proză, e în Societatea Scriitorilor Români. Ce mai, e cel mai ocupat om de care n-ai auzit niciodată.

Theodor Râșcanu, născut în 1888 în Iași, a fost publicist și scriitor. A scris romane ca „Fermecătorul Hrisoverghi” și „Dragoste în furtună”, de care nu știu nimic decât că sună a titluri de Barbara Cartland - dar se pare că avea și o pasiune pentru istorie, pentru că a scris și romane istorice și o reconstituire a vieții unui bunic.

Gavril Rotică, născut în 1881 în Suceava, ajuns la București. Un poet considerat „Octavian Goga al Bucovinei”, din care deducem că nu era foarte impresionant. (Niciun autor care stă în picioare de unul singur nu e comparat cu altul.)

Grigore Tăușan, filozof născut în 1874 în București. M-am uitat prin cataloagele anticariatelor, are un volum numit „Filosofia lui Plotin”, dar și unul cu un titlu destul de mișto, „Opiniile unui singuratic. Cugetări asupra lumii”.

Constant Tonegaru, poet avangardist și decadentist născut la Galați în 1919. A scris un pic, după care a fost plimbat prin închisorile comuniste și a murit pe-acolo.

George Mihail Vlădescu, născut în 1885 în Vrancea, a scris nuvele și romane și a făcut și traduceri. Se pare că „Moartea fratelui meu” și „Menuetul” au fost romane apreciate și unii le mai citesc și azi.

Mircea Vulcănescu, posibil extremist de dreapta, filolog, filozof, al cărui nume îl mai auzim și azi.

Și, în final, Céline Arnauld, născută în 1885 în Călărași (Carolina Goldstein), mutată în Franța. Scriitoare și poetă dadaistă care scrie în franceză, deci ar trebui tradusă ca să-i putem citi operele. Pe de altă parte, cei de mai sus ar trebui întâi găsiți, deci tot pe-acolo suntem în materie de accesibilitate.