Câteva opere care au intrat în domeniul public în 2022 (și ce înseamnă asta)

După ce am scris articolul precedent despre cum nimănui nu-i pasă ce drepturi de autor au expirat în 2022, mi s-a spus că ceea ce-mi doresc e foarte greu de făcut de instituții. Dar eu nu sunt o instituție, deci nu văd de ce m-aș împiedica în dificultăți.

Despre legea drepturilor de autor

Conform legii, drepturile de autor expiră în România la cel târziu 70 de ani după moartea autorului.

Asta înseamnă că după 70 de ani de la moartea autorului, operele sale intră în domeniul public și pot fi folosite de fiecare cum vrea. Pot fi:

  • copiate fără restriște;
  • publicate de cine vrea;
  • adaptate;
  • citite cu voce tare;
  • traduse;
  • reinterpretate;
  • reinventate;
  • tipărite pe coli A4 și făcute avioane de hârtie care să fie apoi transformate în instalații  artistice menite să sugereze zborul gândurilor;
  • și alte utilizări, care sigur îmi scapă acum.

Dacă vreți să traduceți Caragiale în sanscrită, puteți s-o faceți. Dacă vreți să publicați un roman despre cum Luceafărul lui Eminescu s-a încarnat într-un băiat din Humulești care își antrenează propria forță aviatică de pupeze pentru a cuceri cetatea în care popa a închis-o pe Smărăndița Cătălina, nimeni nu vă poate opri! Ce e în domeniul public e și al vostru.

(Bine, s-ar putea să spună mulți că faceți ceva de prost gust, dar legal nu vă poate opri nimeni.)

Ce NU înseamnă expirarea drepturilor de autor:

  • cărțile fizice NU sunt gratuite și nu pot fi șutite de la posesori;
  • cărțile nu pot fi republicate dacă implică și munca altcuiva – traducerile recente ale autorilor morți de multă vreme sunt încă în vigoare, pentru că nu au trecut 70 de ani de la moartea traducătorului. Cărțile ilustrate pot să fie încă sub incidența drepturilor de autor dacă scriitorul a murit demult, dar ilustratorul a murit recent. Dacă o piesă muzicală e în domeniul public, dar a fost interpretată de cineva care încă trăiește, nu se poate copia. Șamd.

Prin alte părți există arhive cu cărți și alte opere ieșite de sub incidența drepturilor de autor, cum ar fi Project Gutenberg, care sunt valoroase. Nu există posibilitatea să nu ai ce citi, cât ai acces la internet: Sherlock Holmes, Jane Austen, H.G. Wells?  Nicio problemă, se găsesc cât ai clipi.

Dar mai mult, și scriitorii au profitat din plin de libertatea pe care o oferă lipsa drepturilor de autor:

  • Shakespeare a fost jucat și rejucat, interpretat și reinterpretat în o mie de variante.
  • Jean Rhys a scris „Wide Sargasso Sea” bazându-se pe un personaj misterios din „Jane Eyre” de Charlotte Bronte.
  • Pe baza „Fantomei de la operă” de Gaston Leroux, autoarea Susan Kay a scris „Phantom”, un roman despre viața și călătoriile „fantomei” înainte să ajungă să trăiască în clădirea Operei din Paris.
  • Nu demult am cumpărat o carte numită „Sherlock Holmes & Count Dracula” De Christian Klaver (de la care nu am mari așteptări) pentru că sună interesant.
  • Și, bineînțeles, acum câțiva ani „Mândrie și prejudecată și zombi” a ajuns atât pe rafturile librăriilor, cât și pe marile ecrane, bazându-se pe o variantă doar un pic modificată a cărții lui Jane Austen, „Mândrie și prejudecată”.

Deci, acesta e farmecul domeniului public: textul poate fi dat mai departe legal, iar ideile și personajele ne aparțin.

Ce opere au intrat în domeniul public în ultimul deceniu în România?

Din păcate, nu am foarte multe resurse la îndemână, dar bazându-mă pe durata drepturilor de autor, am intrat pe paginile de Wikipedia cu decesele de acum mai bine de 70 de ani și am recunoscut câteva nume. (Oarecum legat de decesele din anii ’40, vreau să vă spun că au fost foarte mulți deputați la Marea Unire Națională de la Alba Iulia și surprinzător de mulți dintre ei au pagină de Wikipedia.)

Din câte văd, au intrat în domeniul public operele următorilor:

  • Eugen Lovinescu (2014)
  • Pericle Papahagi (2014) (nu, nici eu n-am auzit de el; se pare că a cercetat aromânii și meglenoromânii și a cules din folclorul lor. Am intrat pe pagina lui pentru că mi-a plăcut numele omului, dar îmi place și domeniul pe care și l-a ales.)
  • Smaranda Gheorghiu (2015) (nici eu nu știam de ea, dar se pare că Scena9 știa)
  • Ion Minulescu (2015) (a scris, printre altele, „Corigent la limba română”, un roman de duzină despre un băiat care-i loază la școală, dar merge să studieze la Paris, unde rămâne loază și se înhăitează cu cine n-ar trebui)
  • Liviu Rebreanu (2015) (dacă ai vrut vreodată să scrii o reinterpretare feministă a poveștii din „Ion” sau o versiune de „Pădurea spânzuraților” în spațiu, poți; și poți s-o și publici)
  • Mihail Sebastian (2016)
  • Victor Ion Popa (2017) (a scris „Take, Ianke și Cadîr”)
  • Sofia Nădejde (2017) (are un premiu numit după ea)
  • Ioan Alexandru Brătescu-Voinești (2017) (ăla cu „Puiul” de v-a traumatizat pe toți)
  • Elena Văcărescu (2018) (poetă, scriitoare, traducătoare, dar dintr-o familie de nobili, deci s-a ales praful de renumele ei din epocă în comunism)
  • Sextil Pușcariu (2019) (nu mai știu de unde-i știu numele)

1951 e un an interesant: pagina de Wikipedia nu prea înregistrează decese românești și cu atât mai puțin în cultură.

Bănuiesc că cele două Războaie Mondiale care au decimat niște generații a avut de-a face cu situația asta; la fel și instaurarea rapidă a regimului comunist. Pe de altă parte, s-ar putea să fi fost per ansamblu o generație mai puțin înclinată spre literatură și artă și un an mai norocos pentru scriitori și artiști.

Dar dintre numele care apar în Wikipedia, iată ale cui lucrări intră în domeniul public în 2022:

  • Constantin C. Nottara, compozitor; asta înseamnă că muzica lui poate fi interpretată de oricine, fără probleme.
  • Ion C. Vissarion, un prozator care se pare că a participat la Răscoala Țărănească din 1907 și pe urmă a tot scris despre asta. Ar putea fi interesant (sau foarte plictisitor, în funcție de condeiul omului, dar rămâne de văzut).
  • Constantin Andreescu, istoric; a scris printre altele despre evoluția învățământului în Moldova.
  • Petre P. Negulescu, filosof de care n-am auzit până acum, dar ale cărui lucrări ar putea fi adăugate oricând în Wikisource, dacă ar avea cineva dorința s-o facă.

Da, nici eu nu recunosc pe nimeni de aici. Ce pot să zic? Cultura mea în de-ale României e destul de limitată. Dar hei, avem deja mulți alți autori care au intrat în domeniul public în anii trecuți și de ale căror lucrări ne putem bucura din plin și legal.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.