Roxana-Mălina Chirilă

Arta de a fi drastic

Mi s-a dus vestea în anumite cercuri că aș fi drastică. Ceea ce nu e fals, dar nu e totul.

Primul principiu

Când cineva face ceva pentru sine, merită îngăduință. Cineva își scrie primele povestiri și vine cu ele la cenaclu? Îngăduință. Ne bucurăm pentru părțile pozitive - poate că își dorea de multă vreme să scrie, poate că vrea să încerce ceva nou. Sau poate că e vorba și de un scriitor profesionist, care vine tot la cenaclu? Îngăduință. Acceptăm că e vorba de un text în lucru.

Când cineva face ceva care îi afectează pe alții, e deja în sfera publică. Un roman publicat e un produs pe care cineva e posibil să dea bani. Dacă e slab, nu mai am la fel de multă îngăduință; hai că poate nu e vina autorului că n-a reușit mai mult, dar alții cu experiență ar fi trebuit să-l îndrume.

E valabil și în alte domenii. Dacă cineva își face o masă din scânduri și e cam urâtă și șubredă, iar omul a făcut asta din hobby - mișto! A făcut o masă! Dacă cineva face mese șubrede și le vinde, pe de altă parte, atunci nu e ok.

Să nu le știi pe toate și să nu le poți face pe toate nu e un defect. Dacă ești la nivelul de începător, meriți să ai oameni care să te ajute să devii mai bun, dacă vrei asta. Dacă nu vrei și rămâi doar în zona de hobby, nu am nimic împotrivă. Consider că toată lumea merită să se distreze.

Deci, primul principiu e: îngăduință pentru spațiul privat, critică pentru spațiul public.

Al doilea principiu

Încerc să nu atac la persoană - sau dacă se ajunge la asta, să fie pe baze clare. Cărțile nu sunt slabe pentru că „autorul e prost”, ci pentru că ceva nu merge la firul narativ, la personaje, la descrieri, la lume. Și în alte domenii, e mai important acel de ce ceva nu merge, decât aruncatul vinei.

Al doilea principiu e deci: analizează clar ce nu merge.

Al treilea principiu

Urăsc acuzațiile vagi, la adresa unui interlocutor niciodată numit. Pe de o parte, asta înseamnă că rahatul se împrăștie și asupra nevinovaților, dar pe de altă parte înseamnă și că vorbitorul nu trebuie niciodată să dea socoteală pentru ce a zis. Poziția lui devine inatacabilă, pentru că nu se știe despre ce vorbește, deci nu poate fi contrazis. Iar asta e rău, pentru că ori are dreptate să fie drastic și nu-l ia lumea în seamă cât ar trebui, ori nu are dreptate și atunci e luat în seamă prea mult. (Și-n plus, poate ajunge să creadă că e mai deștept decât e.)

Al treilea principiu e, deci: asumă-ți propria poziție. Uneori o s-o iei în freză pentru asta, dar e mai corect pentru toți cei implicați.

Asta e tot. Dacă ajungem vreodată să ne contrazicem pe lucruri, s-ar putea să nu accept că argumentele contra poziției mele sunt corecte, dar cred cu tărie în faptul că ele au dreptul să fie formulate.


Distribuie: | Mastodon | Facebook |

Comentarii: e-mail | facebook |