Că tot veni vorba zilele astea de diasporă. Cineva care trăiește în afara țării și n-a mai văzut televizor românesc de multișor a făcut greșeala să dea pe ProTV și să se uite la ceva emisiune de acolo. Plânsete, lacrimi, drame, muzică leșinată, ceva cu refăcut de case.
Ascultam acum Junky de William Burroughs, o carte pe care am luat-o la careva din turele de Humble Bundle. E chiar bine scrisă, suficient de bine scrisă ca s-o ascult deși e despre droguri și drogați, subiect care de obicei nu mă interesează.
M-a contactat o tipă de la ProTV să mă invite să discutăm despre Coursera, pentru că am scris la un moment dat despre subiect aici pe blog. I-am răspuns că sunt de acord. În fond îmi place enorm ideea de educație online, pot vorbi despre ea și-n fața camerei.
Nu știu exact pe ce am dat click, dar se pare că eMag are o promoție legată strict de cărți. Se pare că dacă îți comanzi de la ei 3 cărți, în 3 perioade diferite (până pe 15 noi, 16 noi-15 dec, 16 dec-15 ian), ești băgat într-o promoție în care primești niște chestii cu care să-ți faci un colț de citit acasă. Din păcate nu spune foarte clar ce, dar în poză apar un fotoliu, o lampă, o masă și o chestie care arată ca ceva în care îți ții picioarele (nu _pe _care, _în _care).
Să începem cu o poveste de sezon: la un moment dat două grupări care se definesc prin credința în Dumnezeu ca principiu absolut au preluat de la americani (sau poate sau gândit ele însele, cine știe) ideea că Halloweenul este o sărbătoare cel puțin demonică, dacă nu chiar satanică. Au zis așa: măștile sunt cu monștri, e de rău – această oribilă chestie trebuie contracarată! Și au lucrat împreună la contracararea răului…
Dimineața prin bucătărie dau drumul la radio și ascult ce-o fi, știri locale, muzică mai puțin locală, chestii de-astea. Mai demult auzeam un individ cântând că vede foc, acum tot aud o melodie în care o gagică începe și cântă „Iubitul meu…” Sună bine, dar la un moment dat am început să aud și versurile.
Acum vreun an și ceva propuneam un joc de societate cu știrile românești. Ideea era simplă: se citește un titlu de știre și persoana își dă cu părerea dacă e titlu din Adevărul, Cancan sau Times New Roman.
Cred că ne-am obișnuit prea tare cu reclamele, atât de tare de fapt încât multă lume nici nu mai remarcă bara din dreapta a blogurilor.
Cât de varză trebuie să fii ca după ce ai fost criticat în sus și în jos pentru o chestie de internetul local și de presa străină, să faci fix același lucru a doua oară, în fix același mod?
Era o cameră ca oricare alta, dar avea o atmosferă deosebită. Nu știu exact cum: ori era aranjată frumos, ori mirosea a bețigașe parfumate, ori erau lucruri interesante și delicate pregătite pe mese. Urma să se țină un curs, sau o conferință – sau cineva pur și simplu trebuia să vorbească. Și acea persoană, care avea ceva deosebit în mers, ceva inefabil în privire, ceva misterios și pur în aer, se întoarse către cursanți, sau ascultători, sau interlocutor și spuse: